Timp, înapoi! Vyacheslav Samoshkin (XXV): Brejnev întră în horă
Vyacheslav Samoshkin
Timp, înainte! Valentin Kataev
Zilele primei vizite a lui Leonid Brejnev la București în noiembrie 1976 au rămas în memoria mea mai mult datorită lui Nikolai Ivanovici Efimov, președintele-adjunct al Agenției ”Novosti” care a venit la București împreună cu un grup de ziariști sovietici a căror misiune era ”asigurarea informațională” a vizitei Secretarului General al CC al PCUS.
Cu toate că ocupa un post înalt în ierarhia agenției, se comporta simplu, firesc și prietenos. Era înalt, zvelt și chipeș, însă cu o chelie care deja își spunea cuvântul, deși nu avea decât 42 de ani. A fost un ziarist strălucit, avea în spatele său un bagaj solid de experiență de ziarist-externist: după universitate, a lucrat la agenția ”Sovinformbiuro”, predecesoarea agenției ”Novosti”, în secția engleză. În anii’60, deja în cadrul agenției ”Novosti”, nou înființată, a condus Biroul agenției din Londra și redacția publicației ”Soviet Weekly” care apărea pentru cititorii britanici. După aceea, a fost redactor-șef al celebrei reviste ”Sputnik”, digest al presei sovietice, și după aceasta, directorul Editurii ”Novosti”.
Un master-class cu Efimov
Era pasionat de ziaristica americană și ne împărtășea cu plăcere principiile și tehnicile acesteia și, mai ales, lead-ul și compoziția. Era generos. Și mi-am adus aminte de Aurel Dragoș Munteanu, care și el fusese entuziasmat de gazetăria americană pe care o studiase chiar în SUA unde odată, în anii ’60, fusese trimis pentru o bursă Fulbright…
Cu Efimov ne-am apucat imediat să scriem un articol dedicat vizitei lui Brejnev. Eu știam realitățile românești, starea de lucruri în colaborarea bilaterală, și, în primul rând, în domeniul economic. Am văzut cât de abil operează cu această ”materie primă”, cum o modelează și ce dinamism îi conferă, construind articolul. Era pentru mine un fel de master-class…
Într-o seară, l-am invitat să luăm cina la mine acasă. Cu acest prilej i-am arătat unele dintre materialele mele.
– Ai harul, o scânteie necesară ziaristului, mi-a spus el, dar trebuie să abandonezi această manieră de ziaristica regională și să treci la dinamismul celei occidentale, în speță americane.
Eu înțelegeam că în principiu are dreptate şi totuși îmi dădeam seama și de faptul că presa occidentală activa în condiții mai libere, neavând un număr de tabu-uri – atât tematice, adică de ordin ideologic, cât și de exprimare, precum le avem noi, ziariștii din țări socialiste. A fost de acord și el cu motivele mele, dar a remarcat că trebuie să fim inventivi și să facem uneori un pic de slalom, ocolind stegulețele roșii…
Anii ’70. Nikolai Ivanovici Efimov, președintele adjunct al Agenției de Presa ”Novosti”
Partes vizibilă și cea invizibilă a vizitei
Dar în ceea ce privește vizita propriu-zisă, partea ei vizibilă (o horă cu publicul în Piața Victoriei, un miting de prietenie la o uzină, înmânarea Stelei de Aur lui Brejnev de către Ceaușescu etc.) – totul vorbea de o atmosfera caldă, prietenească, ceea ce a fost și fixat în declarația pompoasă comună de final. Dar negocierile care se desfășurau cu ușile închise (Brejnev fiind însoțit de ministrul de Externe Andrei Gromîko și secretarul CC la CPUS Konstantin Katușev), cred că nu lipseau obișnuitele pentru dialogul bilateral de atunci – nici tensiunile, nici reproșurile la adresa părții române pentru ”îmbrățișările” prea strânse cu chinezii, inițiativele lui Ceaușescu prea independente în zona Balcanilor sau în cadrul procesului Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa. Urmau să apară și disensiunile legate de interpretarea unor momente istorice din relațiile celor două țări, în speță legate de Basarabia… Dar cum puteai să treci toate aceste nuanțe, de altfel interesante, într-un articol pentru presa sovietică, dedicat vizitei?..
Dar în orice caz, în cadrul discuțiilor bilaterale destul de frecvente, și în primul rând la nivel înalt, în relațiile sovieto-române de atunci se clarificau multe probleme și se înlăturau neînțelegeri, pentru că ambele părți aveau o platforma ideologică comună și ambele părți doreau dezarmare și destindere, Ceaușescu deseori manifestându-se ca un comunist ortodox, consecvent și ferm. În acei ani, când a apărut și pericolul eurocomunismului ca un curent ”revizionist”, partea sovietică, fiind totuși liderul lagărului socialist, putea fi liniștită pentru soarta socialismului în România. Și acest lucru conta cel mai mult pentru Brejnev…
Ce mai faceți, tovarăși?
În acele patru zile de vizită, am avut o singură ocazie să-l văd și să-l aud pe Brejnev îndeaproape.
Se desfășura ceremonia de depunere a coroanelor de flori la Monumentul Ostașului Sovietic din Piața Victoriei, la marginea Parcului Kiseleff, acolo unde acest monument a fost dezvelit în 1946 de Regele Mihai I și prim-ministrul Petru Groza.
După depunerea de flori, Brejnev s-a apropiat de rândul diplomaților și ziariștilor sovietici acreditați la București (erau prezente și familiile lor și copiii). Era și prezentabil, dar și uman. După o pauză a întrebat:
– Ce mai faceți, tovarăși, cum trăiți aici? Și văzând că mulțimea se afla cumva într-o ezitare, Leonid Ilici, parcă răspunzând singur la întrebarea sa, a zis, zâmbind larg și dând din cap afirmativ:
– Suportabil?..
– Așa e, Leonid Ilici, vă mulțumim, totul e bine! a confirmat asistența, descrețindu-se și zâmbind și ea.
În istorie, Brejnev a lăsat după el o amintire mai curând bună, decât rea. În epoca lui, care deși a rămas în memoria colectivă ca epoca de ”stagnare”, sistemul socialist, comunist din URSS a atins vârful de dezvoltare și maturitate și se părea că va dăinui pentru totdeauna.
Și despre Brejnev au circulat multe bancuri, dar – interesant lucru!- ele se deosebeau prin caracterul lor blând și inofensiv și se refereau, mai curând, la unele dintre trăsăturile comice ale personalității sale, de exemplu, sprâncenele atât de bogate sau maniera sa greoaie de a vorbi și de a pronunța unele cuvinte…
Iar în ce privește Nikolai Ivanovici Efimov, acesta urma să ajungă în anii ’80-’90 redactor-șef al ziarului ”Izvestia” și chiar ministrul Informațiilor.
(Va urma)
Citiți celelalte părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/19/timp-inapoi/
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/27/timp-inapoi-ii/
