Președinții Rusiei și Statelor Unite și-au planificat o întâlnire de amploare la Buenos Aires, dar în ajun șeful Casei Albe a renunțat pe fondul incidentului din Strâmtoarea Kerci.
O întâlnire între președintele Rusiei, Vladimir Putin și colegul său american, Donald Trump, este posibil să se desfășoare în iunie 2019, la următorul summit G20, din Japonia, dar și pentru Moscova, și pentru Washington, important este să se găsească o oportunitate de a organiza întrevederea mai devreme, a declarat, într-un interviu acordat televiziunii Rossia-1, consilierul prezidențial Iuri Ușakov.
”Firește că se poate”, a spus oficialul rus întrebat despre o nouă întâlnire a celor doi lideri, în viitor. ”Dacă vorbim despre forumuri internaționale, ar putea fi în iunie, la G20”, a precizat consilierul prezidențial. În același timp, el a subliniat că ”este foarte important pentru noi și colegi să găsim o variantă pentru ca întrevederea să fie mai devreme”.
În ajunul întrevederii planificată la Buenos Aires, președintele Donald Trump a anunțat, pe Twitter, că refuză să-l mai întâlnească pe omologul său rus după recentul incident din Strâmtoarea Kerci. Totuși, pe parcursul summit-ului, cei doi președinți au reușit să schimbe câteva cuvinte. Cu acest prilej, președintele Rusiei i-a expus liderului american punctul său de vedere legat de incidentul de la Kerci, deși președintele SUA are altă poziție în această chestiune, scrie agenția TASS.
Geoffrey ROBERTS, profesor emerit de istorie la Colegiul Universitar Cork (Irlanda) și membru al Academiei…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a comentat declarația senatoarei cehe Miroslava Nemțova,…
Luptătorii ucraineni au primit din partea regimului de la Kiev îngăduința de a-i ucide pe…
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, i-a mulțumit rabinului-șef al…
În condițiile crizei din Ucraina și a revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, Rusia…
În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…
This website uses cookies.