Hot News
„Provocarea din Kerci” s-ar fi putut încheia altfel: Occidentul spera să coloreze Azovul cu sângele ucrainenilor
30/11
Felicităm pe cititorii noștri români cu Ziua Națională a României! Le dorim multă sănătate, pace și prosperitate!
01/12

”Gazprom”, interesat de tranzitul prin Bulgaria

Întâlnirea dintre Alexei Miller, președinte al companiei ”Gazprom”, și șeful Delegației UE în Federația Rusă, Markus Ederer. Foto: TASS

Compania ”Gazprom” a confirmat că intenționează să livreze via Bulgaria gazele naturale transportate prin al doilea fir al conductei ”Fluxul Turcesc”. Societatea rusă a anunțat că și-a propus să închirieze capacități pentru viitoarele gazoducte la granița dintre Turcia și Bulgaria, precum și între Bulgaria și Serbia, dar că decizia definitivă va fi adoptată, ținând cont de condițiile de închiriere.

Anunțul a fost făcut a doua zi după ce Aleksei Miller a avut o întrevedere cu șeful reprezentanței Uniunii Europene în Rusia, Markus Ederer, în comunicatul postat în acest sens pe site-ul companiei ruse precizându-se că ”partea rusă urmărește cu atenție evoluția proiectului de extindere a rețelei de transport al gazelor naturale a Bulgariei și realizată de firma ”Bulgartransgaz” pe sectorul bulgaro-turc pănă la granița dintre Bulgaria și Serbia.

Compania ”Gazprom” a menționat că este ”este interesată” de îndeplinirea acestui proiect și așteaptă să fie anunțată Faza a treia a procedurii ”Sezonul deschis”.

”Pentru moment, ”Gazprom” și-a planificat participarea la procedura de închiriere a capacităților, dar decizia finală va fi luată ținând cont de condițiile de închiriere, care vor fi făcute publice înainte să fie anunțată Faza a treia a procedurii”, au precizat responsabilii companiei.

Ziarul ”Kommersant” notează, printre altele, că în materialele ”Bulgartransgaz” se regăsesc condițiile de închiriere, inclusiv costurile pentru capacitățile de transport al gazelor naturale, dar aceste condiții nu par încă a fi aprobate de organismele bulgare de reglementare. Verdictul va veni, după toate probabilitățile, în zilele următoare, după ce ”Bulgartransgaz” va strânge cererile de închiriere, până în 10 decembrie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979753