Incidentul din Marea Azov, furtună în pahar

Corneliu VLAD

Incidentul naval, de fapt politico-diplomatic, din Marea de Azov nu prinde relief nici ca amploare, nici ca gravitate, deși regimul de la Kiev – și chiar foruri euroatlantice – îi exagerează importanța. Trei mici nave militare ucrainene, cu echipaje însumând vreo 20 de marinari, n-au răspuns somatiilor forțelor de coasta rusești de a nu pătrunde în apele teritoriale ale Federației Ruse și au fost reținute pentru anchetare. Nicio victima în stare gravă, doar câțiva răniți ușor. E ”o provocare”, a declarat laconic ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov. În schimb, în Ucraina, președintele Porosenko a instituit “starea marțială” în zonă (nu “stare de război”, a precizat), pentru 30 de zile, nu pentru 60, cât anunțase anterior. Consiliul de Securitate al ONU, NATO și UE s-au întrunit de urgență (pentru a emite declarații care cheama la “reținere”), iar în câteva capitale occidentale s-au produs declarații similare.

Dar “Cine ar muri pentru Marea de Azov?”, titra un ziar francez. Iar la locul incidentului, situația a revenit la starea de dinainte. „Priviți marea, totul e normal, navele circulă ca de obicei”, i-a spus Pavel, un muncitor portuar rus din peninsula Taman de pe coasta peninsulei Kerci, unui reporter elvețian de la ziarul “Le Temps”.

Declarațiile oficiale și reacțiile presei au continuat însă să se rostogolească, încercând să explice de ce și în ce scop toată agitația, evident exacerbată.

La Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat: “ Partea rusă a acționat în strictă conformitate cu legislația internațională și dreptul național”. A fost “o intruziune a unor nave străine în apele teritoriale ale Federației Ruse”. Occidentul și instituțiile sale au chemat la moderație. Mai mult nu poate întreprinde, căci între un acord Putin-Kucima din 2003 prevede că problemele din zonă sunt de competența celor două părți și nu a unor instanțe sau formate ad hoc internaționale.

De ce, atunci, această încercare de redeschidere a unui focar de încordare și potențial (nou?) război?

Criza din Ucraina iese în mod evident, chiar dacă treptat, din atenția generală. Vest-europenii, dar și SUA, nu vor să-și înrăutățească în plus relațiile cu Rusia. Kievul vrea să mențină însă criza printre prioritățile agendei internationale, în perspectiva alegerilor parlamentare și prezidențiale din Ucraina, ce vor avea loc în martie 2019, iar Porosenko, aspirant la un nou mandat de șef al statului, vrea să se dovedească în măsură să rezolve criză. În plus, în calculele Kievului (și poate nu numai), Rusia ar trebui să participe “penalizată” cumva la summitul G-20 de la sfârșitul acesteri săptămâni.

Prin realipirea Crimeei la Rusia și prin podul de la Kerci inaugurat în acest an între Rusia continentala și Crimeea, Ucraina are probleme în plus în ce privește mișcarea navelor sale în Azov și activitățile portului Mariupol, ceea ce-i sporesc dificultățile economice. Kievul ține să reactiveze conflictul și să redeschidă dosarul crizei în speranța unei soluții care să o scoată din actuală situație critică pe plan intern, dar printr-o asemenea poziție riscă să se singularizeze, inclusiv printre susținatorii occidentali ai regimului Porosenko.

Dar prin criza din Ucraina, Occidentul s-a pus, și el, într-o situație incomodă, o recunoaște chiar influenta publicație americană “Foreign Policy” într-o serie de comentarii, ceea ce trebuie să pună instituțiile euroatlantice și capitalele occidentale în fața adoptării unor politici care să identifice formule rezonabile de ieșire dintr-o situație cel puțin inconfortabilă pentru el și oricum neprofitabilă nimănui.