Directorii financiari din Rusia evaluează perspectivele de dezvoltare ale companiilor lor cu un nivel record de pesimism, scrie cotidianul RBK, citând rezultatele unui sondaj realizat de firma internațională de audit și consultanță, Deloitte, în semestrul doi al acestui an.
Potrivit raportului, numărul directorilor financiari pesimiști a crescut, în ultimele șase luni, de aproape patru ori, până la 37%. Un indicator record de când Deloitte efectuează astfel de studii, adică din 2015. Vechiul record datează din 2016, când s-a înregistrat un procent de 30%.
Majoritatea covârșitoare a aprecierilor negative vin din sectorul industrial (50%, o creștere de cinci ori), în companiile cu profit de până la 5 miliarde de ruble și cu maxim 100 de angajați.
În plus, directorii financiari ai companiilor ruse sunt mai pesimiști decât străinii. O stare de spirit optimistă, adică peste medie, afișează reprezentanții unor domenii precum telecomunicațiile, mass-media și tehnologice, dar și întreprinderile cu profit cuprins între 5 și 25 de miliarde de ruble.
80% dintre participanții la chestionar cred că majorarea TVA de la 18% la 20% va avea consecințe negative. Pe locul doi se află sancțiunile anti-ruse, care preocupă 70% din mediul de afaceri.
Se precizează că este pentru prima dată când așteptările negative le domină pe cele pozitive (31%) și neutre (32%). În sondajele anterioare predominau prognozele neutre, iar în 2017 cele pozitive.
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.