Washington dispune de mijloace pentru a frâna realizarea gazoductului Nord Stream-2, a declarat ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, Gordon Sonland, citat de RIA Novosti.
Potrivit afirmațiilor sale, proiectul este unul geopolitic și pune Europa într-o poziție vulnerabilă. ”Când europenii devin vulnerabili, Statele Unite devin, la rândul lor, vulnerabile. Nu vrem ca la iarnă să se închidă gazul din cauza crizei”, a explicat Sondland poziția Washingtonului.
Vorbind la Bruxelles, diplomatul american a subliniat că SUA nu vor ca europenii să ajungă în astfel de situație. ”Dacă UE nu înțelege această logică, președintele SUA ar putea folosi o mulțime de alte instrumente care se află la dispoziția noastră, nu le voi enumera acum, pentru a stopa acest proiect”, a promis ambasadorul.
În opinia expertului Vladimir Rojankovski, părerea Statelor Unite și a Ucrainei nu schimbă nimic, pentru că ele nu participă la proiect. ”Dacă Germania s-ar retrage din Nord Stream-2, atunci, da, s-ar putea spune că proiectul este, după toate probabilitățile, sub amenințare. Iar dacă din el ”ies” – adică se pronunță împotrivă – țări care nu participă, cum să comentezi așa ceva?”, a arătat specialistul.
El a adăugat că declarațiile împotriva construcției gazoductului sunt determinate nu de rațiuni economice, ele trebuie considerate elemente de show-business. Expertul consideră că pentru comentarii pe această temă trebuie întrebat producătorul.
”S-au făcut investiții colosale din partea companiilor care colaborează cu ”Gazprom”, au fost repartizate toate fluxurile, totul a fost convenit. Acum trebuie concediați toți? Poate America va plăti Germaniei compensații? Nu cred că e chiar atât de simplu”, a subliniat analistul.
La rândul său, șeful ”Gazprom”, Alexei Miller, a făcut un astfel de comentariu la declarația diplomatului american pentru ziarul ”Izvestia”: „Ei bine, vedeți și dumneavoastră singuri situația, 200 de km au fost deja construite. Vom finaliza și restul”.
Conducta de gaz Nord Stream-2 este construită și așezată pe fundul Mării Baltice de la Rusia până în Germania, având ca scop livrările stabile de gaze naturale către Europa. Proiectul implică amplasarea a două linii cu o capacitate totală de 55 de miliarde metri cubi pe an.
Statele Unite, țările baltice și Ucraina se opun construcției acestui gazoduct rusesc. Kievul se teme de pierderea de tranzit de combustibil rusesc, care ar afecta negativ economia țării. Statele Unite, la rândul lor, se așteaptă să crească livrările către piața europeană a gazelor lichefiate.
Foto: RIA Novosti
Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a clarificat poziția Rusiei cu privire la viitorul…
Dragi cititori, redacția Vesti din Rusia vă dorește Crăciun fericit alături de cei dragi! Multă…
Pierderea orașului Krasnoarmeisk (Pokrovsk, numele ucrainean) va fi o lovitură pentru dezvoltarea metalurgiei în Ucraina,…
Profesorul Dmitri TRENIN, director științific al Institutului de Economie și Strategie Militară Mondială al Școlii…
Procuratura Generală a Rusiei a trimis o declarație scrisă președintelui Direcției Spirituale a Musulmanilor (DUM)…
Asistentul președintelui Federației Ruse, Iuri Ușakov, a anunțat ce țări vor primi statutul de partener…
This website uses cookies.