Hot News
Ce înseamnă pentru Rusia rezultatul alegerilor din SUA
07/11
Medvedev a promis să sprijine marile companii
07/11

Lavrov: În UE, consensul se contruiește pe poziții de rusofobie

În Uniunea Europeană, consensul se bazează, în prezent, pe pozițiile minorității rusofobe, iar cei care înțeleg cât de contraproductivă este situația generată de sancțiunile împotriva Rusiei ar trebui să facă un prim pas în cadrul UE și să convină cum trebuie construite, mai departe, relațiile cu Rusia, a declarat ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov.

”În privința sancțiunilor, am amintit deja că Spania se numără printre țările care înțeleg nenormalitatea situației actuale vizavi de relațiile dintre Rusia și UE. Dacă UE este pregătită să facă pași pentru repararea acestei situații, noi cu siguranță nu vom rămâne datori și vom răspunde la fel”, a afirmat șeful diplomației de la Moscova după convorbirile purtate, la Madrid, cu omologul său spaniol, Josep Borrell.
În context, el a amintit că toată ”povestea asta” cu sancțiunilor nu a fost ”declanșată” de Rusia. ”Noi înțelegem că UE acționează pe bază de consens, dar … deocamdată, consensul în privința Rusiei se bazează, în UE pe cel mai mic numitor comun, adică pe pozițiile unei minorități rusofobe foarte agresive”, a subliniat Lavrov.

Pe de altă parte, ministrul rus a arătat că Moscova este interesată de normalizarea relațiilor cu UE, dar că Rusia nu poate să nu acorde atenție întăririi prezenței NATO în apropierea granițelor sale.

”Am procedat la un schimb de păreri privind starea actuală a relațiilor dintre Rusia și UE. De ambele părți există interes sincer ca aceste relații să se normalizeze. În ceea ce ne privește, nu putem să nu acordăm atenție unui factor destabilizator atât de serios precum intensificarea activității NATO la granițele ruse”, a spus Lavrov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2997636