Vyacheslav Samoshkin
Atunci când povesteam despre vizita mea în România din iulie 1975, eram sub imperiul amintirilor legate de neașteptata mea întâlnire cu Marin Preda (episodul XVI) care a estompat, poate, celelalte impresii ale mele din aceea vreme, dar care merită și ele să fie evocate.
Am apreciat cu ce atenție și, chiar aș zice, artă a întocmit programul meu de vizită Aurel Dragoș Munteanu, care m-a și însoțit pe tot traseul călătoriei. De pildă, știind că îmi place pictura lui Theodor Pallady (i-am spus acest lucru, între altele, încă atunci când el fusese oaspetele nostru la Moscova, Leningrad și Tallin), mi-a organizat vizita și la Muzeul de Artă și la casa-muzeu din București a acestui pictor . Țin minte că am comentat în fel și chip și cu umor, bineînțeles, tabloul ”Toujours du Baudelaire”. Două fete goale, visătoare, una culcată la pat, cealaltă șezând lângă ea și un volum baudelairian invizibil parea a fi deschis pe pagina cu poezia ”Lesbos”… O artă nemuritoare care astăzi, în epoca LGBT, ar putea fi înterpretată într-un mod cu totul neașteptat pentru Baudelaire sau pentru Pallady…
Neamț, Văratec și Secu
Au urmat Casa memorială ”Mihail Sadoveanu” din Vânători-Neamț (mi s-a întipărit în memorie ”o pădure de argint” prin care treceam în drum spre conac) și, situate prin apropiere, mănăstirile Neamț, Agapia, Văratec și Secu… Mănăstiri de călugări și mănăstiri de maici, o viață monahală intensă, pelerini din toate colțurile țării – totul îmi spunea încă o dată că puterea comunistă nu a lovit în biserica română cu o forță atât de zdrobitoare precum lovise ea în biserica rusă. Încă un semn de stabilitate spirituală și continuitate a tradiției care există în România, comparativ cu Rusia, unde nici jugul tătaro-mongol care a durat 250 de ani nu a lăsat după el un asemenea dezastru și pustiu în viața bisericii pravoslavnice, precum regimul comunist…
În pitorescul perimetru Vânători, ca și când cineva răsfoia în fața mea paginile din istoria Moldovei: Ștefan cel Mare, ctitorul bisericii de la Neamț, frescele tânărului Nicolae Grigorescu de pe pereții acesteia, mormântul Veronicăi Micle din curtea mănăstirii Văratec… Când l-am întrebat pe Aurel despre cum a murit iubita lui Eminescu, mi-a răspuns: ”De moartea bună…” Nu mi-a spus nimic despre versiunea precum că, de inima rea, s-a otrăvit cu arsenic. Poate că n-a crezut în această versiune? Nu mi-a spus nimic nici de ”triunghiul amoros” Eminescu-Micle-Caragiale. Poate că din pudoare firească sau, mai curând, din cauză că nu este cazul să vorbești de așa ceva stând la marginea mormântului acestui om. De altfel, atunci, recunosc, încă nu știam nici de arsenic, nici de triunghiul amoros…
”Filocalia”, o trudă monumentală
Dar cel mai impresionant lucru m-a așteptat la mănăstirea Secu atunci când am aflat că tocmai aici, la mănăstirile Neamț și Secu a trăit ”în nevoință și rugăciune deșteaptă” marele călugăr și învățător, Sfântul părinte Paisie Velicikovski, provenit din Rusia, acel Paisie Velicikovski pe care l-a venerat Lev Tolstoi.
Încă la Muntele Athos, unde părintele Paisie a petrecut 17 ani, el și ucenicii săi au început să traducă din greaca veche, pentru prima dată, scrierile Sfinților Părinți în slavonă și în românește. Munca a fost continuată la mănăstirile Dragomirna, Neamț și Secu. Această trudă monumentală și eroică s-a încununat cu publicarea, la Sankt-Petersburg, în 1793, a Filocaliei slavone, ”Dobrotoliubie”. Iar cu câțiva ani înainte a apărut și prima „Filocalie” ”într-o limbă vorbită”, adică română, având 626 de pagini și incluzând, de exemplu, scrierile lui Simeon Noul Teolog și opera integrală a lui Nil Sorski. Ediții pe care le-am văzut atunci cu ochii mei în biblioteca mănăstirii. Peste mulți ani, Dan Zamfirescu a reeditat ”Filocalie” la editura sa postrevoluționară ”Roza Vânturilor”, pentru mine fiind o veche cunoștință de-a mea…
Ucenicii ucenicilor
Dar în ce-l privește pe Lev Tolstoi, interesul său pentru personalitatea lui Paisie Velicikovski nu era întâmplătoare. Nici nu este exclus că, în perioada de ședere a sa în Țara Românească și Moldova, Lev Tolstoi ar fi putut vizita mănăstirile Neamț și Secu unde ar fi putut să se întâlnească chiar cu ucenicii marelui duhovnic și cărturar printre care, după cum se știe, erau și mulți ruși. Paisie Velicikovski a contribuit la revigorarea și renașterea vieții monahale din Rusia, învățămintele lui, inclusiv prin ucenicii lui, a fost la izvoarele celor două centre spiritale ale Rusiei, mănăstirea Optina Pustîn și mănăstirea din Sarov, legată de numele marelui conducător spiritual Serafim Sarovski pentru care, între altele, ”Dobrotoliubie” a fost o carte de căpătâi. Optina Pustîn atrăgea multă lume căutătoare de adevăr și credință. Dar primii ei conducători spirituali erau ucenici direcți ai lui Paisie Velicikovski. Iar ucenicul acestor ucenici a fost chiar celebrul stareț Amvrosie care figurează în romanul lui Dostoevski, ”Frații Karamazov”, sub chipul starețului Zosima.
Dar țineți minte că tocmai la Optina Pustîni și chiar la Paisie Velicikovski se referă Lev Tolstoi, începându-și nuvela ”Părintele Serghei”:
”În ziua Pokrovului*, Kasatski a intrat la mănăstire.
Starețul mănăstirii a fost un nobil, cărturar și duhovnic, adică aparținea acelei tradiții care vine din Valahia, a călugărilor care se supun cu smirenie conducătorului și învățătorului ales. Starețul a fost ucenic al conducătorului spiritual cunoscut, Amvrosie, ucenic al lui Makarie, ucenic al stareșului Leonid care fusese ucenic al lui Paisie Velicikovski. Acestui stareț s-a supus ca propriului stareț, Kasatski.” (*Acoperământul Maicii Domnului sărbătorit la 1 octombrie – n.n.)
La Optina Pustîn s-a călugărit, la sfârșitul vieții sale, unul dintre cei mai mari gânditori și filozofi ruși din secolul XIX, Konstantin Leontiev, fostul consul rus de la Tulcea. Tot în acest lăcaș sfânt, părăsind pentru întotdeaună Iasnaia Poliana, a încercat să se refugieze Lev Tolstoi, dar a murit pe drum…
Paisie Velicikovski a fost canonizat ca sfînt de Biserica Ortodoxă Rusă în 1988.
Dar în vara anului 1975, la mănăstirile din Moldova, iată cum, datorită prietenului meu Aurel Dragoș Munteanu, mi s-a deschis încă o pagină din istoria legăturilor spirituale dintre români și ruși. Istoria în care lumina venea uneori dinspre răsărit, alteori, spre răsărit…
Idee confirmată și de apariția la București, în perioada de după cel de-al doilea război mondial, a mișcării ”Rugul Aprins”, al cărei însuflețitor și îndrumător a fost călugărul rus Ivan care ”s-a descălecat” atunci în România. O mișcare care a fost înăbușită de puterea comunistă, prin arestări și condamnări, la mijlocul anilor ’50…
(Va urma)
Citiți primele părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/19/timp-inapoi/
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/27/timp-inapoi-ii/
https://www.vestidinrusia.com/2018/09/06/4388/
Discursul lui Serghei Lavrov, ministrul afacerilor Externe al Federației Ruse, în cadrul conferinței de presă…
Președinția poloneză a Uniunii Europene a început prost, ea trebuie ”încălzită la microunde” pentru a…
Decodificarea cutiilor negre ale avionului Azerbaijan Airlines (AZAL) nu confirmă unele dintre concluziile preliminare prezentate…
Nikolai Patrușev/ Foto: RIA Novosti Ucraina își poate înceta existența ca stat în 2025, a…
Fostul cancelar german Angela Merkel și fostul președinte francez Francois Hollande (în imagine) au ignorat…
Fostul europarlamentar irlandez Mick Wallace i-a cerut liderului regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, să…
This website uses cookies.