Patriarhia Română: în problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina decid doar cele doua patriarhii aflate acum in criză
26/10Cupa Mondială din Rusia a fost oficial recunoscută ca fiind cea mai bună din istorie
26/10Casa Albă l-a invitat pe Putin la Washington
Potrivit lui John Bolton, consilier pe probleme de securitate națională al președintelui SUA, Casa Albă l-a invitat pe liderul rus Vladimir Putin la Washington, a transmis Gazeta.ru, referindu-se la Reuters.
Bolton a făcut această declarație în cadrul vizitei sale la Tbilisi.
„L-am invitat pe președintele Putin la Washington”, a spus Bolton.
În același timp, Bolton a precizat că în momentul de față nu este clar dacă președintele rus a acceptat invitația.
La 24 octombrie, a devenit cunosctu că în 2019, președintele rus Vladimir Putin și liderul american Donald Trump ar putea organiza un summit în format întreg la Washington.
Anterior, Trump a răspuns propunerii lui Putin de a se întâlni la Paris la 11 noiembrie. Liderii celor două țări se vor întâlni la un eveniment care marchează centenarul de la sfârșitul primului război mondial. Această propunere a fost exprimată de Vladimir Putin la o întâlnire cu John Bolton, pe data de 23 octombrie. Reprezentanții celor două țări au discutat o serie de aspecte, inclusiv cele legate de cooperarea bilaterală. S-a raportat că Putin și-a împărtășit oaspetului surpriza în legătură cu pașii neprietenoși ai SUA.
Ultima întâlnire completă a celor doi lideri a avut loc la Helsinki în luna iulie a acestui an.