Vyacheslav Samoshkin
Pe când îl vizitam pe colegul meu de facultate și prieten, Arkadi Pahomov, care urma să devină un poet foarte bun, în camera lui (stătea cu părinții), de pe pereți se uitau la mine două porterete, unul al lui Maiakovski și celălalt al lui Hemingway. Pe lângă Boris Pasternak, care era idolul meu, mă fascina și personalitatea lui Hemingway, în totalitatea ei, și ca biografie și ca operă. Avea o aureolă romantică pentru mine. Atunci, în mijlocul anilor ’60, atât Arkadi, cât și eu visam să ne facem scriitori. Dar deocamdată (eram în anul trei de filologie) nu scriam decât poezii. Or, biografia lui Hemingway care și-a început cariera de scriitor ca jurnalist îmi sugera și calea de bătaie: să mă încerc în ziaristică.
Sub drapelul comunismului
La ziarele mari din Moscova nu știam pe nimeni, dar nici nu îndrăzneam să mă bag acolo, un om de pe stradă. În schimb, în ce privește presa raională din regiunea Moscova aveam deja o oarecare experiență de comunicare: în orașul meu natal, Noghinsk, cu câțiva ani în urmă, publicasem primele mele poezii în ziarul local care purtase numele-standard pentru vremea aceea, ”Znamia communizma” (”Drapelul comunismului”). Dar nu era cazul să mă duc acolo – cu trenul electric, de la Moscova făceai o ora și douăzeci de minute. Am ales un ziar de prin apropiere (cu același nume, bineînțeles) care apărea la Balașiha, un oraș-satelit al Moscovei, nu departe de alt oraș-satelit, Reutov, unde stăteam cu părinții. Amândouă situate de a lungul șoselei Moscova-Gorki (azi și mult înainte, Nijni Novgorod), adică fosta ”Vladimirka” pe care cândva au fost conduși pe jos, etapă cu etapă, la ocna siberiană, tot felul de hoți și criminali de drept comun, iar pe urmă, decembriști și tot felul de revoluționari. Mai târziu, cu apariția căii ferate, Vladimirka și-a pierdut conotația ei exotică și importanța, aș zice, ”strategică”…
Dar cauza revoluționarilor care cândva mișunau la această șosea triumfase și eu mă trezesc la redacția ziarului care poartă numele ”Drapelul comunismului”. Redactorul acestuia, Vladimir Semionovici Moiseev, cu vârsta în jur de 50 de ani, are ochii albaștri, părul șaten creț. El se uită la mine prin ochelari cu lentile groase cu o anumită curiozitate. Aflând că sunt student la filologie, spune, zâmbind:
– Înseamnă că suntem colegi. Am absolvit IFLI…
IFLI este legendarul Institut de Filozofie, Literatură și Istorie care a existat la Moscova în anii ’30, până în 1941. De acolo au ieșit mulți scriitori, ziariști cunoscuți. Unii dintre ei nu s-au mai întors de pe front. Moiseev însuși a fost rănit în picior și mergea cu un baston, șchiopotând.
El acceptă oferta mea și propune ca eu să scriu reportaje, corespondențe despre orașul vecin, Reutov și locuitorii lui. Îmi dă și prima misiune – să scriu un reportaj despre o școală medie de seară, adică un liceu seral.
”Orașul închis” și eufemisme
Orașul Reutov avea specificul său. Era un oraș ”închis”, pentru că găzduia o mare uzină de rachete de importanță națională (azi, celebrul Centru ”Hrunicev”). Hala uriașă din sticlă și fier a acesteia se vedea de departe. Străinilor, de pildă, le era interzis chiar accesul în asemenea orașe sovietice. Era și un subiect-tabu pentru presă. Cenzura nu admitea nicio referire, nicio mențiune despre uzină, ca și când aceasta nu exista. Dar faptul că o mare parte din populația orașului lucra la întreprinderea de rachete nu trebuia să-mi fie o piedică atunci când povesteam despre acești oameni. Trebuia să recurg la tot felul de subterfugii și eufemisme ca să nu dezvălui ”secrete de stat”, m-a instruit Vladimir Semionovici și mi-a urat baftă.
Într-adevăr, am văzut și eu că mulți dintre elevii liceului seral erau angajați la uzină, un muncitor, un șofer, un electrician, o secretară, un soldat în termen (pe teritoriul uzinei se afla și o unitate militară, ”stroibat”, adică batalion de construcții). Am vorbit cu mai mulți dintre aceștia: de ce n-au făcut studii școlare la timp, ce vor să facă în continuare, după absolvirea liceului, care sunt problemele la muncă și acasă. Și fiecare avea povestea lui, băieți și fete, unii chiar mai mari ca vârstă, decât mine…
Ei bine, am pus pe hârtie ceea ce am văzut și am auzit – a ieșit cam stufos și am predat materialul la redacție. Peste o zi-două a apărut în ziar, dar bine tăiat, aproape la jumătate. Al doilea material era dedicat principalului magazin de produse alimentare, ”Ogoniok” (”Luminița”). La apariție, a fost tăiat mai puțin, cu o treime. Însă un lucru curios: a fost tăiat și un pasaj în care mi-am permis să trag și o ”săgeată critică”, consemnând faptul că vănzătoarele s-au plâns că pe timp de iarnă (chiar a fost perioada de iarnă) în incinta ”Luminiței” e cam rece, ”Luminița” nu-i încălzește pe cei care lucrează acolo…
La al cincilea material, simțeam deja ritmul povestirii, nu o întindeam, scoteam singur cuvintele neobligatorii. Am făcut rost și de o carte despre genurile de gazetă, ce este un articol, un reportaj, o schiță, o corespondență, un interviu etc.
Per aspera
Era o zi geroasă de februarie, viscolea, vântul amestecat cu zăpadă bătea chiar în față. Ca să nu-mi înghețe mâinile, am pus manuscrisul sub cămașă, la piept, și mergeam prin câmpul de la marginea orașului, prin troienile de zăpadă, spre stația de cale ferată de unde peste zece minute urma să plece trenul electric spre Balașiha. Afară era atât de frig și de urât, încât la un moment dat eram tentat să mă retrag acasă. Dar știam că la ora 12:00 sunt așteptat cu materialul la redacție – așa a fost înțelegerea cu redactorul și n-am vrut să-mi încalc cuvântul dat. Gerul îmi ciuntea și obrajii și mâinile. Scrâșnind din dinți, continuam să înaintez către stație. Mi-am adus aminte cât de greu îmi era odată, în clasa a opta, când alergasem o cursă de cinci kilometri cu schiurile și cum prin voință, prin efort am depășit această încercare. Amintirea mi-a întărit spiritul în lupta cu viscolul…
Vladimir Semionovici a citit materialul – în reportaj era vorba de reforma recentă a sistemului de învățământ și despre cum s-a răsfrânt aceasta asupra procesului de studii și a vieții unui liceu – și a rostit:
– Bravo! – trebuie spus că a două zi reportajul meu a apărut în ziar fără nicio intervenție din partea redacției, mi s-a păstrat neschimbat chiar titlul.
Dar primul meu mentor în materie de ziaristică, Vladimir Semionovici Moiseev mi-a mai spus atunci, ca îndrumare, o frază remarcabilă:
– Dacă vei fi dârz și cutezător, vei obține de toate, nu vei fi dârz și cutezător – nu vei obține nimic!
Peste doi ani, după ce am absolvit universitatea, am venit la Agenția de Presă ”Novosti”, încercând să mă angajez, la personal am prezentat și tăieturile din ziarul ”Drapelul comunismului” cu materialele mele publicate acolo. Din păcate, acestea nu au produs nuciun efect. Dar când am revenit, am zis lucrătorului în vârstă din personal că am uitat să-i spun că știu și limba română, mi-a răspuns: ”De ce ești atât de neserios?” și mi-a dat să completez un formulat de ”anchetă”. După care mi-a spus: ”Începând de luni vino la seviciu!”
Așa am intrat, pentru aproape 30 de ani, la Agenția ”Novosti” unde totdeauna a contat nu numai ziaristica propriu-zisă, dar şi aceasta în combinație cu ”stranovedenie” – cunoașterea unei țări și a limbii ei…
Primele mele materiale scrise la agenție erau un reportaj de la expoziția de pictură românească venită la Moscova, în care am consemnat și opiniile artiștilor plastici ruși, pe urmă, un articol despre metroul din Moscova, comandat de revista bucureșteană ”Flacăra”, precum și tot felul de cronici cu privire la prezențele românești din URSS.
Dar și atunci și mai târziu, niciodată nu am uitat fraza memorabilă a dascălul meu Moiseev:
– Dacă vei fi dârz și cutezător, vei obține de toate, nu vei fi dârz și cutezător – nu vei obține nimic!
(Va urma)
Citiți primele părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/19/timp-inapoi/
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/27/timp-inapoi-ii/
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.