Se vor introduce norme la consumul de energie?
03/10De ce Rusia n-are cum să amplaseze armament nuclear în Crimeea
03/10Putin se va întâlni cu șeful OPEC în cadrul Săptămânii energetice a Rusiei
Președintele Rusiei, Vladimir Putin se va întâlni cu secretarul general al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol, Mohammed Barkindo, a anunțat biroul de presă al Kremlinului.
Săptămana energetică a Rusiei, un forum internațional privind eficiența energetică și dezvoltarea energeticii, se va desfășura la Moscova, începând cu 3 octombrie, când este așteptat să participe și președintele Putin.
”În 3 octombrie, Vladimir Putin va participa la ședința plenară a acestui forum”, care se va încheia în data de 6 octombrie. Discuțiile vor avea ca temă ”o energie stabilită pentru o lume în schimbare” și vor fi moderate de corespondentul special al PBS NewsHour.
Și tot miercuri, președintele Putin se va întâlni, de data aceasta la Sankt-Petersburg, cu cancelarul Austriei, Sebastian Kurtz, cei doi urmând să dezbată, potrivit unui comunicat al Kremlinului, subiecte de politică internațională și regională.
Vizita de lucru a cancelarului austriac va începe cu deschiderea expoziției ”Capitale imperiale: Sankt-Petersburg – Viena”, organizată la Muzeul Ermitaj. Agenția RIA Novosti menționează că expoziția s-a aflat, începând din 5 iunie la Viena și a fost inaugurată în cadrul vizitei lui Putin în Austria. Principalii sponsori sunt companiile rusă Gazprom și austriacă OMV, care, anul acesta au sărbătorit ”nunta de aur”, împlinirea a 50 de ani de colaborare.