Aprecierea rublei este rezultat al stabilizării situației pe piețele în curs de dezvoltare și de oprirea de către Banca Națională a achizițiilor de valută pentru Ministerul de Finanțe, conform regulilor bugetare. Prețurile la petrol nu influențează cursul monedei naționale, a declarat jurnaliștilor viceministrul de finanțe, Vladimir Kolîcev.
Începând cu 10 septembrie, rubla a crescut cu 7,5% față de dolarul american și cu 6,2% față de moneda europeană, care, marți, au înregistrat noi minime comparativ cu valorile din 8 septembrie. La dolar s-a ajuns la 65,64 ruble, iar la euro – la 77,14 ruble.
”Sunt diferiți factori de influență. Câteva săptămâni, spre exemplu, rubla a fost afectată de situația de pe piețele în curs de dezvoltare. Firește, Rusia și rubla nu sunt într-un vacuum, iar cotațiile s-au derulat trăgând cu ochiul la ce se întâmplă cu aceste procese. Acum, lucrurile s-au mai calmat, oarecum, și vedem reacția corespunzătoare a rublei”, a explicat Kolîcev.
În același timp, viceministrul a amintiti că rubla are o evoluție liberă, motiv pentru care sunt zile când se apreciază, altele când se depreciază. ”Nu este nimic extraordinar”, a insistat el. ”În plus, Banca Centrală a luat măsuri de asigurare a stabilității financiare și de reducere a volatilității pe piața financiară, inclusiv pe segmentul propriilor operațiunie pe piața valutară”.
Ocuparea cu forța de către autoritățile de la Chișinău a centralei electrice din Transnistria (Centrala…
Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că, până ce nu vor…
Viața trebuie să determine Washingtonul să înțeleagă tendințele globale și imposibilitatea de a folosi dictatul…
Publicația subliniază intenția instituțiilor UE de a elabora mecanisme de „identificare a provenienței gazului natural…
Sectorul energetic și populația resimt tot mai greu fiecare nou atac asupra sistemului energetic al…
La finalul reuniunii Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, desfășurat lângă Sankt Petersburg, Vladimir Putin a răspuns…
This website uses cookies.