Vyacheslav Samoshkin
În august 1974, pentru munca mea la revista ”Aurora”, publicația Agenției ”Novosti” pentru România, am fost decorat cu medalia romănească ”30 de ani de la eliberarea României de sub dominația fascistă”.
Cu câteva zile înainte, șeful meu nemijlocit, Iuri Petrovici Ghekker, redactor-șef adjunct, m-a întrebat enigmatic (când glumea nu zâmbea deloc):
– Ți-ai făcut deja o gaură la rever?..
La început, n-am înțeles despre ce e vorba, dar pe urmă mi-am adus aminte că așa se spunea la război atunci când cineva trebuia să fie decorat: să-și facă o gaură la tunică pentru a fixa pe urmă ordinul…
La recepția de la Ambasada română din Moscova, am primit această medalia de la ambasadorul Gheorghe Badrus. Împreună cu medalia mi s-a înmânat și brevetul semnat de proaspătul președinte al României, Nicolae Ceaușescu. Cu aceeași distincție au fost decorați atât tovarășa mea mai mare, Natalia Artemievna Rovnaia, cât și o serie de personalități care, prin activitatea lor, erau legate de partea română – oficiali, membrii conducerii Societății de Prietenie Sovieto-Română – artiști, scriitori, muzicieni.
Când peste doi ani am venit la București în calitate de corespondent permanent al Agenției ”Novosti” și am vrut să agăț la piept medalia cu ocazia primei recepții de la Ambasada noastră, șeful meu, Efim Fedorovici Romanciuk, nu m-a sfătuit să fac acest lucru. El a venit în postul șefului Biroului ”Novosti” din Chișinău.”Oare mă invidiază pentru că el nu are o asemenea medalie?”, mi-a venit în gând, dar eram oarecum novice la București, nu știam toate nuanțele în ce privește relațiile dintre țările noastre. Și pe urmă m-am convins că șeful meu a avut dreptate. Atunci, în anii ’70-’80, recunosc că îmi era chiar jenă să port această medalie la evenimente oficiale, din cauza faptului că relațiile sovieto-române lăsau mult de dorit și în timpul discuțiilor între ei, ai noștri făceau tot felul de comentarii ironice cu privire la atitudinea politică specială a României sau la adresa lui Ceaușescu personal, care, de fapt, a fost artizanul principal al deteriorării acestor relații. Astăzi, când ”faza fierbinte” de degradare a acestor relații, asociată cu numele Ceaușescu, a apus (a venit altă fază fierbinte de degradare, dar ea nu i se mai datorează lui Ceaușescu, ci succesorilor lui de azi), uneori, la recepții agăț medalia la reverul costumului meu și o port liniștit – o alta nu am, cu excepția medaliei ”Dimitrie Cantemir” pe care am primit-o de la Academia Republicii Moldova, în 2002…
Responsabilitate pe linie de partid
Dar atunci, în 1974, momentul acordării medaliei a fost precedat de intrarea mea în rândurile PCUS. Cu un an înainte, într-o zi, când am rămas cu redactorul-șef, Iuri Nikolaevici Jdanov tête-a-tête în biroul său, el m-a întrebat, nemulțumit:
– Viaceslav Ivanovici, de ce nu sunteți până acum membru de partid? Ce înseamnă asta, o atitudine?
I-am răspuns că încă n-am ieșit din vârstă comsomolistă, că am pe linia comsomolului o funcție și sarcini…
– Nu, nu merge așa! Dumneavoastră conduceți un colectiv de oameni și trebuie să aveți o responsabilitate și pe linie de partid. Vă rog să vorbiți cu secretarul nostru de partid și să rezolvați această chestiune.
Sincer vorbind, nu mă grăbeam să intru în partid, dar știam că mai devreme sau mai târziu vine un asemenea moment. Nu mă interesa cariera ca atare. Principalele mele preocupări se aflau în altă parte, în zona literaturii și poeziei. Mă îngrijora faptul că slujba îmi mânca tot timpul, nu aveam când să citesc (dar cât de mult încă n-am citit!) și să merg mai departe în experiențele mele literare…
Eroii printre noi
Pentru a deveni candidatul partidului trebuia să primesc trei recomandări, una din partea organizației de comsomol și două, din partea unor membri de partid. M-am gândit și m-am adresat celor doi adjuncți ai lui Jdanov cu care aveam relații bune, Vladimir Vasilievici Gorodnov și Nikolai Ivanovici Zabelkin. Cel din urmă purta permanent la piept steaua de aur a Eroului Uniunii Sovietice, un lucru destul de rar în viața noastră de toate zilele.
Am auzit prin redacție că, în timpul războiului, în toamna anului 1943, el a participat la forțarea fluviului Nipru pentru care a și primit această distincție supremă. Se spunea că el a participat chiar la o operațiune specială de forțare falsă a Niprului, pentru a induce în eroare inamicul, care avea poziții foarte puternice și întărite pe malul drept al Niprului, iar forțarea principală s-a făcut într-un alt loc.
1943. Forțarea Niprului
Cei care au supraviețuit în urma manevrei de imitare – dar aceștia, bineînțeles, nu erau numeroși -, ar fi fost decorați cu steaua de aur. În orice caz, se știe că, pentru operațiunea de forțare a Niprului, care s-a soldat cu foarte multe pierderi de vieți omenești, 2.438 de soldați și ofițeri au primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice. Nicio altă operație a armatelor sovietice în timpul războiului nu a cunoscut un număr atât de mare de decorări cu acest titlu.
Nikolai Ivanovici Zabelkin a coordonat, între altele, subredacția pentru Ungaria, inclusiv revista ”Facle” care apărea în limba maghiară, pentru că știa ungurește. Peste un an a fost trimis la Budapesta pentru a conduce biroului Agenției ”Novosti” de acolo.
Diplomație culturală
Între timp, după ce lucrările de reparații din sediul central al agenției s-au terminat, redacția noastră a revenit și ea ”acasă”, în centrul Moscovei. Într-o încăpere spațioasă, ne-am așezat cei care am lucrat pentru patru publicații, ”Aurora” (pentru România), ”Sovetskie Gorizontî” (pentru Iugoslavia), ”Tydenik Aktualit” (pentru Cehoslovacia) și ”Oktiabrin Tuia” (pentru Mongolia). Spun încă o dată, era o muncă de promovare a imaginii URSS, tot ceea ce se numește astăzi diplomație culturală, sau soft power. Politica, în aceste publicații, era prezentă, dar ocupa un loc modest.
Printr-o fereastră mare, se deschidea o vedere la clădirea centrală a agenției și către o clădire de alături, a redacției revistei ”Novoie Vremea” (Les temps nouveaux), precum și la Bulevardul Strastnoi – tot acest spațiu, inclusiv cinematograful ”Moscova” (mai spre stânga, spre monumentul lui Pușkin) era ocupat cândva de Mănăstirea Strastnoi (a icoanei patimilor Maicii Domnului), rasă fără urme de bolșevici în 1937, ca și alte peste 400 de biserici și mănăstiri din Moscova care reprezentau o valoare istorică și artistică…
Fiica secretarului lui Lev Tolstoi
Cea mai interesantă persoană din camera noastră era Olga Valentinovna Ponomariova, secretar responsabil al săptămânalul ”Tydenik Aktualit”. Era o femeie în vârstă, dolofană, purta ochelari cu dioptrii mari, vorbea cu vocea unei fumătoare înrăite. Olga Valentinovna s-a născut la Praga, în familia unor emigranți ruși. Mai mult, tatăl ei a fost o personalitate celebră – ultimul secretar al lui Lev Tolstoi, Valentin Bulgakov. În timpul războiului, a fost arestat de germani și a petrecut patru ani într-un lagăr de concentrare. După război, el s-a întors în URSS și a donat statului sovietic o bogată arhivă de documente legate de viața lui Lev Tolstoi, precum și o colecție de artă rusă. Până la moartea sa, în 1966, a fost custodele Muzeului lui Lev Tolstoi din Iasnaia Poliana.
Olga Valentinovna crescuse la Praga, adică în alte condiții decât noi toți și de aceea se deosebea într-un fel de toată lume. Era dezghețată, fără complexe, vorbea, chiar conducerii, verde în față. Și toată lumea o respecta, pentru că era o ziaristă foarte bună, știa Cehoslovacia și, respectiv, pe cititorii săptămânalului pe care îl edita – calități care se prețuiau foarte mult la agenția ”Novosti”. Poate că în tinerețe a fost și frumoasă. O mărturie vie, fiica ei, Marina, care uneori o vizita la redacție, venind în camera noastră. Era mică de statură, dar frumoasă foc. A studiat la Institutul de Literatură ”A. Herzen” prin care au trecut mulți scriitori sovietici și ruși. Mai târziu, s-a căsătorit cu poetul Vladislav Artiomov care cu anii a devenit redactor-șef al revistei literare ”Moscova”. Din păcate, în urmă cu zece ani, Marina a murit de cancer. Mama ei a murit și ea, mult mai devreme, după ce s-a pensionat. În urmă cu câțiva ani, Vladislav Artiomov a publicat în revista sa ”Moscova” un mare grupaj din poeziile mele. El se ocupă și de creșterea nepoților…
Reîntâlnire cu visul tinereții
Alt personaj interesant din redacție era colega mea Galina Beleaeva, ea ocupându-se de revista ”Facle”, pentru Ungaria. Specialitatea ei de bază era coregrafia și istoria artei. În afară de faptul că era o femeie atrăgătoare, cu ochi care îmi reaminteau de descrierea Herei la Homer: ”cea cu ochii de vacă”, pentru mine a fost o mare surpriză să aflu că ea este soția faimosului baianist Anatoli Beleaev, idolul tinereții mele.
Am mai relatat că absolvisem școala muzicală, clasa de baian (acordeonul rusesc, cu trei rânduri de clape) din orașul meu natal, Noghinsk. Decizia mea de a-mi continua studiile muzicale și de a ține examene de admitere la Şcoala ”Gnesinî” din Moscova se datora tocmai faptului că, într-o zi, am văzut la televizor concertul lui Beleaev. El m-a cucerit prin virtuozitatea lui, prin sonoritatea magică a instrumentului său special, electronic, și prin repertoriul lui care includea preponderent muzică clasică, precum fugile lui Bach, concertele de Vivaldi și Poulenc. A fost laureat al mai multor concursuri internaționale. El a aflat de la soția că alături de ea lucrează un admirator al artei sale interpretative și într-o zi, când a venit la locul de muncă al Galinei și am făcut cunoștință, mi-a făcut un cadou, două dintre discurile sale, cu un autograf în care mi se adresa ca amatorului de muzică și celui care este ”coleg și inspirator” al soției sale… Ideea mea să fac un interviu cu el a rămas nerealizată, pentru că peste câteva timp am plecat în România, pentru munca de corespondent permanent al Agenției ”Novosti”…
(Va urma)
Citiți primele părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/19/timp-inapoi/
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/27/timp-inapoi-ii/
https://www.vestidinrusia.com/2018/09/06/4388/
Cosmonauții corporației de stat Roscosmos, Oleg Kononenko și Nikolai Ciub, au stabilit un record de…
Alaudinov spune că Ucraina a folosit resurse importante pentru a ataca Regiunea Kursk, care însă…
Moscova îndeamnă conducerea Republicii Moldova să renunțe la pașii ce pot transforma această țară într-un…
Reprezentanta oficială a MAE rus, Maria ZAHAROVA și consilierul principal al departamentului de informație și…
Rusia demonstrează Occidentului care se gândește cum să ajute mai departe Ucraina, că este pregătită…
Deci, prin decret special al președintelui Ucrainei, a fost demis din funcția sa de comandant…
This website uses cookies.