Categories: Rusia si lumea

Criza dintre Rusia şi Ucraina va fi inevitabil depăşită

Criza din relaţiile dintre Rusia şi Ucraina va fi inevitabil depăşită, dar, evident, de restabilirea relaţiile va trebui să se ocupe politicieni ucraineni mult mai responsabili, a declarat MAE rus.

Luni, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a introdus în vigoare hotărârea Consiliului Naţional de Securitate al ţării privind încetarea acţiunii tratatului de prietenie, colaborare şi parteneriat cu Rusia, din 31 mai 1997.

„Pornim de la premisa că, prin însăşi soarta lor istorică, popoarele Rusiei şi Ucrainei sunt destinate să trăiască în bună vecinătate. Este un final stimulat de îndelungatul lor trecut în comun, de strânsa apropiere spirituală, culturală şi de rudenie. Actuala criză dintre ţările noastre va fi inevitabil depăşită. Dar de restabilirea relaţiilor va trebui, evident, să se ocupe politicieni ucraineni mult mai responsabili”, a comentat MAE rus pe site-ul său.

„Conform prevederilor tratatului, în cazul unei asemenea înştiinţări la adresa noastră, documentul îşi întrerupe valabilitatea începând cu 1 aprilie 2019”, a adăugat instituţia condusă de Serghei Lavrov, scrie RIA Novosti.

owner

Recent Posts

Războaiele și adevărul istoric: adevărul este undeva în apropiere

Geoffrey ROBERTS, profesor emerit de istorie la Colegiul Universitar Cork (Irlanda) și membru al Academiei…

3 ore ago

Medvedev, despre senatoarea cehă Nemțova: o nemernică degenerată

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a comentat declarația senatoarei cehe Miroslava Nemțova,…

6 ore ago

Corespondent de război: Kievul le-a îngăduit soldaților lui să ucidă civili

Luptătorii ucraineni au primit din partea regimului de la Kiev îngăduința de a-i ucide pe…

7 ore ago

Zaharova: Rabinul-șef al Poloniei a dat dovadă de curaj condamnându-l pe Zelenski

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, i-a mulțumit rabinului-șef al…

8 ore ago

Bloomberg: Putin a obținut aliați în Europa

În condițiile crizei din Ucraina și a revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, Rusia…

22 de ore ago

Tânărul șahist rus, despre victoria asupra „regelui șahului”

În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…

o zi ago

This website uses cookies.