Serghei Karaganov: Am epuizat cămara europeană

Despre inevitabilitatea unei „întoarceri spre Est” pentru Rusia

Serghei Karaganov este un analist politic, președinte de onoare al prezidiului Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare, decan al Facultății de Politică și Economie Mondială de la Școala Superioară de Economie.

În aceste zile la Vladivostok, a avut loc Forumul Economic Estic, tema principală fiind „Orientul Îndepărtat: extinderea granițelor și oportunităților”. Serghei KARAGANOV povestește despre oportunități, granițe, istoria generală și opțiunea Rusiei, într-un interviu acordat revistei ”Ogoniok”.

– Serghei Aleksandrovici, forumul de la Vladivostok este o platformă tradițională pentru declarații privind „întoarcerea spre Est”. De ce, totuși, n-am făcut această întoarcere?

– Runda actuală a „întoarcerii” a fost fundamentată acum 10 ani, dar a început efectiv în 2012-2013. Centrul vieții economice a întregii planete se deplasează considerabil în Asia de Est. Și în Orientul Îndepărtat al Rusiei, ratele de creștere economică sunt de două ori mai mari decât media națională, construindu-se acolo zeci de întreprinderi. Au devenit, de asemenea, vizibile  schimbările în mentalitatea elitei noastre superioare, care a încetat să mai considere țara noastră ca fiind la periferia Europei, gata să plătească pentru permisiunea de a se apropia de „centrul”,

– Și cum evaluează aceasta Rusia acum?

– Ca centru al „Eurasiei mari” în creștere. Schimbarea este puternică și nimeni nu este capabil s-o oprească. Însă se întâmplă această schimbare în mod tradițional – fără să conștientizăm către ce și de ce ne întoarcem. În vremurile lui Petru I, Rusia la fel nu-i înțelegea prea mult pe europeni și Europa în ansamblu, dar a încercat în mod activ să se strecoare în acest „club”. În anii 1980-1990, același lucru. Rezultatul ultimului salt, sincer vorbind, nu pare prea impresionant. Acum ne îndreptăm spre Asia aproape în același mod, adică „orbește”. Rusiei de astăzi îi lipsesc mult, nu chiar sute sau mii, dar zeci de mii de experți orientaliști. Este nevoie de timp pentru a pregăti o astfel de armată de experți, dar nu ne folosim nici măcar de ceea ce avem astăzi – cunoștințele și experiența locuitorilor regiunilor din Orientul Îndepărtat care au stabilit deja contacte cu vecinii asiatici și care îi cunosc și îi înțeleg.

– Și ce anume împiedică autoritățile să fie mai active?

– Rezistența elitelor noastre. Aceasta este motivată de considerente diferite. Cineva nu este gata să accepte ceea ce este evident: faptul că „pro-occidentalul” de astăzi este un om depășit, aparține trecutului, iar cel care privește în viitor este obligat să se intereseze de Est. Mulți sunt speriați pentru investițiile făcute în Occident în ultimii 20 de ani – am crescut sentimente puternice compradore. Și unii și alții nu văd că au rămas în urmă fără speranță, iar „buricul lumii” economic și financiar s-a mutat deja din Vest spre Est. Eu însumi eram un eurocentrist acum 15-20 de ani. Până când m-am dezmeticit încotro merge lumea. Și cum e cu țara noastră.

– Calea vestică pentru Rusia, după părerea dvs., este epuizată?

– Aproape tot ce a fost posibil și necesar, am primit deja. Pentru o lungă perioadă „petroviană” din istoria noastră (din secolul XVII până la sfârșitul secolului XX), am obținut tehnologii, organizare militară, am creat o cultură înaltă bazată pe fuziunea dintre propria noastră cultură și cea europeană. Și chiar faptul că Rusia a devenit o mare putere este, fără îndoială, rezultatul unui „marș spre Vest”, pentru că tocmai acolo am „contractat” ideea însăși de mare putere. Dar, spre începutul acestui mileniu, am epuizat cămara de acolo. Acum, Rusia poate și ar trebui să coopereze cu Europa, însă cea din urmă nu mai este în stare să fie cea mai importantă sursă de dezvoltare pentru noi. O excepție ar fi problema reglementării mediului – aici sunt totuși posibile „descoperiri”. Poate, și elementele democrației municipale, autoguvernării. Dar orice altceva care există în Occident, deja avem sau pentru Rusia este deja indisponibil – pur și simpu, nu putem să ne-o însușim. Rusia este o putere autoritară datorită „geneticii” sale. Acest lucru ar trebui să fie ușor recunoscut și utilizat ca un avantaj competitiv. Ceea ce ne împinge astăzi către întoarcerea spre Est este și faptul că Europa se află într-o stagnare, o criză multiplă și este puțin capabilă să acționeze eficient, în timp ce Asia se dezvoltă într-un ritm rapid. Și nu în ultimul rând, datorită „acoperirii” militare din partea Rusiei.

– Și pe cine am acoperit?

– În mod plastic vorbind. Nu toți în Rusia, precum și dincolo de frontierele ei, își dau seama că țara noastră a jucat rolul de moașă a istoriei în ce privește creșterea țărilor asiatice. La început, URSS, și apoi Rusia modernă au privat Occidentul de aproape 500 de ani de superioritate militară, pe care se baza dominația acestuia economică, politică și culturală în lume, în special în Orient. Să mai ameninți pe cineva cu un mare război este și periculos și interzis. S-a extins domeniul libertății de alegere pentru zeci de țări.

Recent, Rusia a repurtat o victorie în Siria și joacă rolul de mediator între Turcia și Irak, India și China și într-o serie de alte conflicte asiatice. Prin urmare, putem oferi țărilor din această regiune nu numai resurse și oportunități de transfer, ci și rolul celui mai mare furnizor de securitate.

– Dacă istoria ne învață ceva, este faptul că principalul necaz a venit în Rusia dinspre Est, iar tătaro-mongolii au fost singurii care ne-au cucerit țara, în timp ce toate amenințările venite din partea Occidentului, chiar și cele mai masive, au fost respinse …

–  Jugul Hordei de Aur a fost o vaccinare istorică care a format o tradiție politică și un caracter național. Cred că tocmai acele două secole și jumătate de situație semi-dependentă au dus la aspirația fermă a Rusiei pentru suveranitate. Și este posibil, de aceea i-am înfrânt cu atât succes pe toți cuceritorii europeni. Din nefericire, în Occident, aspirația noastră genetică la suveranitate, libertatea de alegere nu a fost înțeleasă la timp sau nu s-a vrut să fie înțeleasă. Acolo s-a făcut o eroare strategică la începutul anilor 1990, când nu a fost integrată Rusia, gata la acel moment să se alăture „echipei europene“, ca o parte suverană. Dacă Occidentul ar fi acceptat acest lucru, lumea ar fi alta. Occidentul colectiv nu ar fi pierdut – și, se pare, pentru totdeauna – superioritatea militară, fundamentul puterii sale în trecut. Eșecul ultimului „salt spre Europa“ al Rusiei, în parte, se explică prin lăcomia și prostia Occidentului colectiv, care a decis să-și extindă alianțele sale – zone de control direct, să-și impună valorile actuale pe care majoritatea rușilor nu sunt în măsură și nu consideră că este util să le accepte. Parțial de vină suntem și noi – am avut iluzii, am fost ignoranți, nu știam încotro să mergem. În Orient, însă, abordarea este diferită – acolo nimeni nu suferă de misionarism politic și cultural. Este mai puțin supus dogmelor și pare mult mai liberal cu privire la ceea ce țin partenerii. Asia este mult mai puțin înclinată să utilizeze sancțiuni în scopuri politice. Vestul folosește pârghiile de sancționare din ce în ce mai mult, și nu numai împotriva Rusiei. Oportunități pentru un dictat militar sunt pierdute de el, iar sancțiunile sunt folosite în locul lui.

– Nu idealizați Estul?

– Mai curând sunt precaut, pentru că lumea se schimbă prea repede. Peste zece ani, lumea se va schimba foarte mult. Sunt aproape sigur că în momentul acela vor exista două centre economice și politice principale în lume – o „Americă Mare” și o „Eurasie Mare”. Celei dintâi, Rusia nu va putea să i se alăture din mai multe motive și chiar nici nu merită s-o încerce, pentru că nu ar fi decât o pierdere de timp. Deși trebuie să manevreze. Deci, în mod inevitabil, trebuie să ne aranjăm locul în „Marea Eurasie” al cărei centru, bineînțeles, va fi China.

– Dar, mizând pe ceva, poți și să pierzi. Mai ales, când miza este impusă …

– Miza nu este impusă. Cotitura a fost concepută atunci când relațiile cu Occidentul păreau destul de decente. Cel care a pus odată aproape totul pe calea europeană de dezvoltare a fost Petru cel Mare. Astăzi nu mai există iluzii: Rusia nu este Asia, dar nici Europa. Rusia este o țară, din multe puncte de vedere, cu o cultură europeană și un tip de economie european, dar cu o mentalitate și atitudine față de putere parțial asiatică. O fuziune destul de ciudată și originală a civilizațiilor europene, bizantine și asiatice. Pentru o astfel de Rusie este categoric interzis să mizeze pe un singur centru oarecare, este necesar ca ea să diversifice riscurile și oportunitățile, să ia și să însușească tot ce e cel mai profitabil. De aceea, când spun „întoarcerea spre Est”, asta nu înseamnă că ar trebui să întoarcem spatele Vestului. Nimeni nu cere să renunțăm la legăturile stabilite de secole. Chiar dacă astăzi aceste căi sunt parțial blocate. Vom aștepta până când Europa își va digera criza și se va maturiza pentru o nouă politică estică, acum eurasiatică. Dar să aștepți nu înseamnă să stagnezi în dezvoltare, trebuie să ne mișcăm și să ne mișcăm într-o singura direcție posibilă până acum – spre Est. Dar această avansare nu este impusă de cineva, nici forțată, ci, mai curând, este o cale spre casa noastră, către esența noastră eurasiatică unică. Dar această cale este foarte îngreunată de problemele interne, dintre care cea mai importantă este necunoașterea Estului. Mai mult, mulți dintre reprezentanții intelectualității se rușinează să-și admită „jumătatea” asiatică. Este timpul să încetăm să ne mai fie rușine de faptul că Rusia este și ea succesoarea imperiului lui Gingis Han, la fel ca și China, pe care el a cucerit-o și în care urmașii lui au domnit secole întregi. Acesta este codul nostru istoric și genetic și este timpul să incetăm să ne fie rușine că noi istoricește suntem atașați unui sistem autoritar de guvernare și nu democrației liberale. Dacă noi nu am fi autoritari și centralizati, nu existam în granițele de astăzi. Dar rușinea vine din necunoaștere…

— Necunoașterea a ce?

– În primul rând, a „parții asiatice” a istoriei Rusiei. Dar și a Asiei. De pe banca școlară, băgăm în mintea adolescenților istoria căii europene de dezvoltare a Rusiei, dar nu acordăm atenția cuvenită avansării strămoșilor noștri către Est. Și aici avem ce povesti! Nu numai despre Ermak, ci și despre „Mangasee în fierbere de aur” – acest Eldorado rus din secolul al XVI-lea. Puțini oameni au auzit despre războiul de 40 de ani al Rusiei cu Imperiul Manchu (Qing) și despre astfel de episoade strălucitoare ca apărarea lui Albazin în 1686. Iar acea apărare a fost condusă de un german naturalizat, Afanasi Beiton, ales ataman de cazaci. Doar povestea primei primiri a emisarului rus de către împăratul chinez este demnă de un roman, iar emisarul a fost Elizari, fiul lui Elizar Izbrant provenit din Holstein, care a compilat prima hartă a Siberiei. Aproape sunt uitate majoritatea evenimentelor, numelor și datelor din cei 500 de ani de istorie rusă. Ce pot spune, dacă puțini oameni își amintesc astăzi principalul inspirator al proiectului de construcție a căii ferate Transsiberiene, Serghei Vitte. Dar, fără providența și talentul său administrativ, e puțin probabil că Rusia ar fi păstrat Siberia. Or, Siberia ne-a salvat în timpul ultimului război teribil. Siberia – pe tot cuprinsul spațiului de la Urali până la Oceanul Pacific – este încă o „zonă a tăcerii istorice”. Și cum poți fi mândru dacă nu cunoști? Situația trebuie schimbată chiar astăzi, întrucât copiii și nepoții noștri vor trăi într-o lume în care dinastii de chinezi, indieni, japonezi și coreeni vor ocupa același loc în istorie ca Habsburgii, Bourbonii sau Romanovii. Pentru ca „întoarcerea spre Est” să aibă succes, trebui să crească dramatic investițiile în educație – pentru pregătirea orientaliștilor.

– Ce mai trebuie făcut în această privință?

– Avem nevoie de o extindere puternică a legăturilor personale în regiune, acestea fiind întotdeauna mai apreciate în Asia decât legea și contractul. Principalul lucru necesar pentru dezvoltarea regiunii noastre din Orientul Îndepărtat în vederea intrării pe piața asiatică este crearea de centre logistice. În special, acest lucru poate fi profitabil pe termen mediu, când confruntarea dintre SUA și China în bazinul Asia-Pacific va deveni foarte dură. Beijingul deja, încetul cu încetul, abandonează rutele de transport oceanice, prin trecerea la cele terestre, dar ar putea să facă acest lucru inclusiv prin Rusia (ca o variantă – prin Kazahstan și Rusia). Alt avantaj al Rusiei sunt rezervele imense de apă și energie. Este necesar să oferim partenerilor noștri estici ceea ce îi interesează – materii prime și produse de prelucrare a acestora, bunuri a căror prelucrare cere cantități imense de apă. În Asia există o lipsă de apă … În același timp, afacerile din această regiune ar trebui să beneficieze de preferințe și libertate maxime: Siberia s-a dezvoltat rapid numai atunci când era o economie liberă. În cele din urmă, Rusia Europeană datorează cu adevărat Siberiei și Orientului îndepărtat pentru faptul că în anii 1990 au fost abandonate în mod grav la mila soartei.

– Dar ce-i de făcut în privința populării acestor teritorii?

– Este timpul să demitizăm și această problemă. Da, plecarea populației din Orientul Îndepărtat și din Siberia a fost considerabilă, dar cine a spus că restul care au rămas acolo nu este suficient pentru dezvoltarea acestor teritorii?.. Haideți să numărăm și să discutăm! De câți oameni este nevoie acolo, ce fel de politică este necesară pentru ca rușii să joace rolul unei punți civilizațoare și nu doar a celei de transport și logistică între Europa și Asia?

– Există vreo încercare de a împiedica reorientarea noastră spre Est?

– Da. De exemplu, se publică zeci de articole, republicate la noi care scriu că Rusia nu are nevoie și este imposibil pentru ea să meargă în Est. Occidentului nu-i place faptul că Rusia a refuzat statutul periferiei sale, pornind spre Est și schimbând dramatic balanța de forțe. Ea, dacă se poate spune așa, a abandonat rolul unui elev care e gata să plătească pentru lecții. Ei bine, foștii noștri „profesori” ar trebuie să încerce să comunice cu noi pe picior de egalitate, să se alăture politicii de construire a unui mare parteneriat eurasiatic. Uniunea Europeană va fi forțată mai devreme sau mai târziu să ajungă la o asemenea opțiune, altfel nu va ieși nicidecum din stagnarea actuală. Asia, de altfel, nu se opune Europei care ar veni la ea, dar nu așa cum venea în urmă cu veacuri – ca un stăpân, ci ca un egal. China se îndreaptă spre Europa, dorește să construiască un spațiu comun de „Unica Centură, Unicul Drum”. Aici interesele noastre coincid, ne dorim același lucru. Deci, chiar cu zece ani întârziere, Rusia ar trebui să se întoarcă cât mai repede spre Asia, fără a renunța la legături și rădăcini europene. Doar și acestea sunt ceva familiar nouă.

Interviu realizat de Svetlana Suhova pentru Ogoniok