Categories: Cultură

Sala de concerte ”Zariadie”, un proiect ambițios

Noua sală de concerte „Zariadie”, situată pe malul râului Moskva, lângă Kremlin, a devenit a cincea sală din Moscova destinată concertelor de muzică simfonică, alături de Sala Mare a Conservatorului, Sala de Concerte ”Ceaikovski”, Casa Muzicii și Filarmonica-2. În ceea ce privește capacitatea, este comparabilă cu acestea – 1.600 de locuri, iar prin posibilitățile sale chiar le depășește: configurația sălii poate fi transformată, amfiteatrul poate fi adus la același nivel cu fotoliile, fosa pentru orchestră, coborâtă și ridicată. Aici se vor putea prezenta și spectacole de operă: deși culisele nu sunt acolo, sala este, de asemenea, echipată cu o mașinărie de sus.

Construcția sălii a fost urmărită îndeaproape de muzicieni de seamă și, în principal, de Valeri Gherghiev, care ocupa funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere cu privire la dezvoltarea creativă a sălii. El, ca și mulți alţii, a fost preocupat mai presus de toate de acustica naturală a sălii, și se pare că în acest sens poate fi calm – aceasta a fost proiectată de acusticianul numărul unu mondial Yasuhisa Toyota, care s-a mai ocupat de partea acustică din sala de concerte a Teatrului Mariinski din Sankt-Petersburg și din sala „Elb- Filarmonica” recent deschisă la Hamburg, precum și în alte locuri din întreaga lume.

Planurile de concerte ale sălii ”Zariadie” pentru sezonul 2018/19 sunt anunțate până în decembrie inclusiv. Aici figurează Gidon Kremer, Lucas Debarg, Vladimir Fedoseev, Alexander Rudin, Theodore Curentzis, Bobby McFerrin și mulți alții pe care iubitorii de muzică de la Moscova sunt deja obișnuiți să-i aplaude la Conservator sau Filarmonica. Dar mai există Joyce Didonato, Andrew Parrot și Filarmonica din Köln. În sala mică, cu 400 de locuri, vor cânta, de asemenea, muzicieni la fel de remarcabili.
Sala ”Zariadie” a fost înaugurată cu concerte de gală pe 8 și 9 septembrie. În prima seară a dirijat Valeri Gherghiev, în a doua, de Riccardo Muti. Din ”Vedomosti”

owner

Recent Posts

MAE rus: Acțiunile SUA împotriva presei ruse nu vor rămâne fără răspuns

Statele Unite continuă politica de reprimare a disidenței, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului…

46 de minute ago

Peskov, despre o posibilă interdicție a exportului de metale: Trebuie răspuns la banditismul Occidentului

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a comentat propunerea lui Vladimir Putin…

8 ore ago

Expert militar: Studierea rachetei HIMARS va oferi Rusiei acces la tehnologia americană

„Sistemele HIMARS s-au remarcat întotdeauna printr-o mare precizie. Coeficientul lor de abatere probabilă a fost…

10 ore ago

Peskov, despre abordarea lui Putin în alegerea reacției la acțiunile Occidentului

Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat, într-un dialog cu jurnalistul Pavel…

11 ore ago

Zaharova: Summitul BRICS va deveni o senzație mondială

Organizația a devenit un model de conlucrare interstatală, a subliniat reprezentanta oficială a ministerului rus…

11 ore ago

În orașele italiene au apărut panouri publicitare cu sloganuri pro-ruse

În Italia au fost instalate panouri publicitare cu apeluri la sistarea livrărilor de arme către…

o zi ago

This website uses cookies.