Categories: Comentarii

Serghei Glaziev: Pentru Rusia, dolarul a devenit toxic

De ce organul de reglementare trebuie să stăvilească deprecierea rublei, de ce este necesară crearea de zone offshore în Rusia şi de ce trebuie trecut la tranzacţii în valute naţionale. Sunt întrebări la care a răspuns, pentru Gazeta.ru, consilierul prezidenţial, Serghei Glaziev.

În ceea ce priveşte cursul rublei, oficialul a arătat că, prin Constituţie, „Banca Rusiei are obligaţia de a asigura stabilitate valutei naţionale. De aceea, în situaţia în care dispune de rezerve valutare mai mari decât volumul bazei monetare, indiferenţa instituţiei nu are nici o logică. În loc să formeze singură cursul, Banca Centrală a pasat speculanţilor această funcţie de stat, care manipulează piaţa şi obţin profituri uriaşe din căderea cursului rublei. Afectată este, în primul rând, economia. Şi să vorbeşti despre un climat investiţional în condiţiile în care rubla este cea mai volatilă monedă dintre ţările G20, ar fi ceva neserios. Dacă ne dorim ca Rusia să fie atractivă pentru investitori, atât proprii, cât şi străini, stabilitatea rublei este o condiţie necesară”, a subliniat consilierul preşedintelui Putin.

Rugat să exemplifice ţările cu care Rusia ar putea trece la valute naţionale în tranzacţii financiare şi economice, Glaziev a spus că, în pricipiu, „cu toate. Trebuie precizat că, în general, după criza financiară americană, pentru Rusia dolarul nu mai poate fi considerat o monedă internaţională de rezervă. A devenit toxic. Dacă aveti economii în dolari, înseamnă că riscaţi să pierdeţi toţi banii, doar pentru că nu ştiu cui de la Washington nu îi plac ochii dumneavoastră. De aceea, renunţarea la dolar este, acum, un imperativ de securitate economică. Şi pentru Rusia, şi pentru partenerii noştri de comerţ exterior, interesaţi să colaboreze cu Rusia, cu întreprinderile ruse.

Trecerea la valute naţionale trebuia începută acum zece ani. Când au apărut primele semne ale crizei financiare globale şi când a devenit clar că Statele Unite vor muta cheltuielile crizei lor structurale pe umerii altor ţări. Acum, această chestiune a căpătat un caracter de ajutor financiar urgent. Toate companiile ruse şi toţi partenerii noştri trebui să fie ajutaţi să treacă mai repede pe valute naţionale”, crede Glaziev.

În privinţa offshore-urilor, oficialul spune că „o lume întreagă luptă împotriva offshore-urilor. Pentru că ele distrug concurenţa sănătoasă, oferind, totodată, mediului de afaceri necinstit să iasă de sub jurisdicţia naţională, de fiscalitatea naţională. Iar ţările trebuie să lupte pentru atragerea de investiţii, concurând cu offshore-urile, unde, în general, investitorii nu au nici un fel de obligaţii în faţa statului. Prin urmare, mutarea unei boli internaţionale în interiorul legislaţiei noastre nu cred că va aduce, după părerea mea, nimic bun”.

owner

Recent Posts

Tânărul șahist rus, despre victoria asupra „regelui șahului”

În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…

o oră ago

Peskov, despre absența trupelor coreene în Regiunea Kursk

Presupusa prezență a militarilor nord-coreeni în Regiunea Kursk a stârnit numeroase dezbateri, inclusiv cele care…

2 ore ago

Volodin: Discuțiile privind asasinarea lui Putin, un act de terorism

Viaceslav Volodin/ Foto: kherson-news.ru Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a trimis Congresului SUA și…

3 ore ago

Ambasada rusă: Premiera filmului despre eroismul leningradenilor în timpul războiului împotriva fascismului

La 29 ianuarie, Ambasada Rusiei în România a găzduit proiecția în premieră a lungmetrajului „Coridorul…

4 ore ago

Campionii mondiali Șișkova și Naumov s-ar fi aflat la bordul avionului prăbușit la Washington

Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…

18 ore ago

Ruperea coloanei vertebrale a Europei: ce fel de politică ar trebui să adopte Rusia față de Occident

Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…

23 de ore ago

This website uses cookies.