Hot News
Armata rusă a început cele mai mari exerciții militare din istorie, „Vostok-2018”
11/09
Ministerul Apărării: La Idlib, au început deja filmările unui atac chimic fake
11/09

Războiul bate la ușă? Și unde?

Corneliu Vlad/ Foto de arhivă

Pe fondul crizei ucrainene și al valurilor de sancțiuni aplicate de SUA Rusiei, iar apoi după lansarea Noii strategii de apărare a Statelor Unite, momentul internațional actual este intens solicitat de o nouă tensionare sensibilă, care pune sub semnul întrebării semnele de relaxare și declarațiile de bune intenții făcute publice cu prilejul întâlnirii la nivel înalt ruso-americane de la Helsinki din această vara. Viața internațională devine tot mai complexă, mai imprevizibilă și mai instabilă, cursa înarmărilor se relansează la turație accelerată, iar oamenii politici, experții și media teoretizează pe marginea unui iminent război: rece sau cald? regional sau mondial? clasic sau hibrid? la granițele de vest ale Rusiei, în Orient, Asia Centrală, în Arctica sau Extremul Orient? etc.etc.
“Noi facem față puterilor rivale Rusia și China, care încearcă să pună în discuție valorile și bogățiile Americii, (…) America revine în forță”, declara președintele Trump în discursul public de prezentare a noii Strategii de apărare a SUA, la 18 decembrie 2017. Strategie care se sprijină pe patru piloni: “protejarea teritoriului, promovarea prosperității americane, menținerea ‘păcii prin forță’ și creșterea influenței americane”.
Revenind, în mai 2018, asupra acestei noi faze tot mai preocupante din relațiile ruso-americane și, în general ruso-euroatlantice, liderul de la Kremilin afirma, în mai 2018, că “există limite, o ‘linie roșie’ nu trebuie depășită. Să se respecte și interesele noastre politice”. Și detalia: “Nu numai că NATO s-a apropiat de frontierele noastre, dar bănuim că Ucraina va face parte mâine (din Alianță- n.n.) și că radare și sisteme de apărare antirachetă vor fi instalate acolo”. Să facem câteva precizări. Prin ‘linie roșie’ se înțelege acum arealul fostei URSS, în care este inclusă și Ucraina, și Georgia, care au solicitat la summitul NATO de la București admiterea în NATO, dar nu toate statele membre ale Alianței (și în primul rând, Germania) au fost favorabile solicitărilor respective. Cu toate acestea, la începutul lui septembrie 2018, liderul ucrainean Porosenko a propus în Rada Supremă de la Kiev amendarea Constituției în sensul introducerii unui paragraf care să consemneze “aspirația” Ucrainei de a fi stat membru al NATO.
În continuarea ideii, reluate de președintele Putin, că “ Infrastructură NATO se deplasează spre frontierele Rusiei”, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, constata recent că “relațiile ruso-americane devin tot mai tensionate, (…) NATO s-a apropiat foarte mult de granițele Rusiei”. Mai mult încă, șeful diplomației ruse și-a exprimat temerea că Rusia și SUA ar putea trece la o confruntare militară directă. Ministrul Lavrov avea în vedere, în acest sens, în mod explicit, criza din Ucraina.
În prelungirea ideii unui pericol de război iminent, ministrul rus al Apărării, Serghei Soigu afirma: “În viitorul apropiat ar putea să se deschidă un conflict militar grav”, cu referire punctuala la situatia din regiunea Arcticii, care face obiectul interesului mai multor țări, ceea ce poate duce la o creștere a potențialului de conflict din zonă.
Într-un asemenea context încărcat, “Rusia construiește noi tipuri de armament cu scopul de a păstra paritatea nucleara, pe fondul amenințărilor venite din partea NATO”, declara recent purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care adăuga: “Iată de ce Rusia trebuie să fie mereu cu ochii în patru”. În sfârșit, tot de curând, academicianul rus Konstantin Sivkov, enumera într-un articol pericolele militare și zonele de pe glob unde ar putea izbucni un al treilea război mondial: în statele din Asia Centrală membre ale CSI, Siria, Irak și Afganistan, India-Pakistan, SUA-Iran, zone conflictuale din Extremul Orient. “Rusia ar putea deveni participanta la acțiuni militare de amploare diferită”, încheia politologul rus, inclusiv “la un război care ar putea fi parte a unui conflict mondial”. De remarcat insă că acest autor nu include în enumerarea sa și Ucraina sau frontierele vestice ale Rusiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3018365