Radzihovski: O destindere suspendată

 Recent, au fost comemorați 50 de ani de la evenimentele din Cehoslovacia. Acesta a fost punctul cel mai de jos al relațiilor cu Occidentul. După 5 ani a început destinderea, ”detente” – Conferința privind Securitatea și Cooperarea în Europa (Helsinki, 1975), crearea OSCE. Dacă vom considera evenimentele din Ucraina-2014 drept punctul cel mai de jos al relațiilor cu Occidentul, vine întrbarea: va exista o „nouă destindere”?

Analogiile mecanice („5 ani”) sunt absurde, dar logica comună aici totuși există. Toate procesele sunt ciclice, aflux – reflux, pendulul atinge vârful și se întoarce. Dar unde este acest „reflux”, „punctul extrem”? Deocamdată, dintr-o cauză sau alta, nu se întrezărește – de exemplu, noile sancțiuni ale SUA devin din ce în ce mai aspre, „afluxul” continuă, pendulul se înalță.

Prin urmare, există o cauză FOARTE SERIOASĂ pentru confruntare.

Unde se ascunde, deci, sursa confruntării irezistibile? Un observator străin ar putea constata cu surprindere: în ciuda retoricii din ce în ce mai amenințătoare a părților și a cursei sancțiunilor, între Rusia și Occident (SUA +UE) nu au existat, nici nu există contradicții ANTAGONISTE, adică de o asemenea natură, încât ar fi IMPOSIBIL să „coabiteze pe Pământ” fără schimbări radicale (sau moarte!) ale unuia dintre cei doi adversari.

Rusia și UE nu au nicio pretenție teritorială față de celălalt. Litigiul dintre Rusia și Ucraina? Dar RĂZBOIUL în Donbass nu mai există demult (ultimele lupte reale au avut loc în iarna anului 2015), Ucraina nu este membră a UE sau NATO, care este motivul pentru o reacție atât de aspră și încăpățânată a Occidentului? În 2014, reprezentanții lui și-ar fi putut exprima „indignarea” față de politica Rusiei în aceeași ONU – și să se liniștească. În acest fel, de pildă, Rusia și-a exprimat emoțiile în legătură cu poziția Occidentului asupra Kosovo sau a războiului din Irak … Dar UE și, în special, SUA, s-au comportat mult mai dur.

Problema de securitate? Dar acum (ca niciodată din 1961, în perioada de după criza Caraibelor!) nu există amenințări militare reciproce. Mecanismul vechi de descurajare – teama de distrugere reciprocă garantată – funcționează foarte bine. Contradicții economice („în spatele tuturor evenimentelor din lume sunt Banii”)? Dar tocmai aliații din cadrul NATO, SUA și UE – aceștia sunt rivali economici serioși! Or, principala contradicție economică a Lumii este între SUA și China. Cu toate acestea, pe fundalul războaielor comerciale, aceste țări nu au o confruntare politică acută.

Dar Rusia? Volumul comerțului cu SUA este de 3,2% din exporturile rusești, 5,9% din importuri, pentru SUA, comerțul cu Federația Rusă este mult mai puțin decât 1% din cifra de afaceri totală. Pe piețele mondiale, noi, de asemenea, ne intersectăm foarte puțin (cu excepția comerțului de arme, de exemplu, în India sau în Turcia). În orice caz, nici vorbă de o Controversă Fatală. Iar  în ce privește UE, se poate vorbi de chiar de o „simbioza”. Noi le vindem petrol (inclusiv pentru rachetele și avioanele NATO!), ei ne plătesc (inclusiv pentru ca și Rusia să aibă cu ce să se înarmeze!) – aproape „o armonie familială”. În disputa asupra „Nord Stream-2”, Rusia și UE, mai curând, sunt ÎMPREUNĂ în confruntarea cu Statele Unite.

În cele din urmă, ideologia? Proprietatea, confortul, drepturile omului (cel puțin în viața privată) este ideologia reală a locuitorilor Rusiei. Iar în ceea ce privește viața cotidiană, Rusia nu a fost niciodată atât de aproape de Occident, așa cum este acum. Există diferențe estetice, Rusia este mai conservatoare, aici sunt interzise căsătoriile între persoane de același sex etc., dar Occidentul nu „impune“ Rusiei aceste standarde (care, de altfel, în UE și în Statele Unite provoacă mari controverse). Societatea rusă este patriotică, centrată pe stat, dar aceasta nu are neapărat un gust anti-occidental.

Nu impune Occidentul Rusiei nici modelul său de concurență politică, iar Rusia nu încearcă să introducă în Occident un analog al „Structurii verticale” care există în Rusia.

Atunci, CE împărțim noi cu atâta înverșunare și pasiune unul cu celălalt?

Răspunsul este cunoscut demult.

În mod tradițional, Rusia (cel puțin, începând cu secolului al XIX-lea) se considera „mai mult decât o Țară”, adică o Civilizație specială, fundamental diferită de Europa. Exact la fel și Europa a perceput Rusia. Aici nu este vorba de o competiție economică, militară sau teritorială. La mijloc, este senzația existențială, evaluarea de sine a elitelor și a societăților. Uneori, aceasta a condus la o confruntare ascuțită, s-a întâmplat că cele două tabere ajungeau să fie prieteni „împotriva unui dușman comun” („Antanta”, „Coaliția anti-Hitler”). Acum nu există un Inamic Comun  de o asemenea anvergură.

Evaluarea de sine a Rusiei, ca la orice imperiu destrămat, a trecut printr-o criză dureroasă în „blestemații ani ’90”. În Occident, atunci, a existat o atitudine indulgentă, binevoitoare față de o Rusie slabă, care „a pășit pe calea democrației”. Dar atunci când Rusia („discursul lui Putin de la Munchen“) a anunțat răspicat restaurarea autoestimării tradiționale ca o „Putere independentă“ (independentă de Occident), a revenit și la matricea tradițională de Confruntare. Aceasta nu era o confruntare economică, politică sau cu atât mai puțin militară. În Istorie, adesea, s-a dovedit a fi mult mai importantă și primară tocmai confruntarea psihologică, ambițioasă, „dezacorduri cu privire la «problema Alpha»”.

Această confruntare – cu condiția să existe o mare reținere reciprocă și un tact – nu ar fi putut să ducă la o confruntare politică. Dar este mult mai ușor să aluneci de-a lungul planului înclinat al pretențiilor reciproce, al „supărărilor reciproce” (când ambele părți nu fac decât „răspund”) și să treci la „limba vrăjmășiei”. Iar obișnuindu-te cu dopajul, este greu să renunți la el, cum poți să dai înapoi, nepierzându-ți fața? Prin urmare, s-a rostogolit acest bulgăr de zăpadă al ostilității psihologice, care s-a materializat mai târziu în „criza ucraineană”.

Oare este posibil ca  acest „infinit rău” să fie întrerupt?

Viclenia situației constă în faptul că părțile s-au adaptat pe deplin la „viața în dușmănie“, cu atât mai mult, cu cât un pericol real de război nu există, iar relațiile economice, cel puțin între UE și Rusia, merg mai departe (volumul schimburilor comerciale în 2016-2018 a crescut aproape cu 60%!). Beneficiile PR, obținute datorită mobilizării împotriva „imaginii Dușmanului” sunt evidente pentru toată lumea, nimeni nu vrea să facă ”primul” concesii, dar o nevoie urgentă de a schimba situația lipsește. Așa se așează un „echilibru de ostilitate” în care Rusia și Occidentul pot să se afle încă mult timp. Până atunci când va intra în funcțiune „logica mecanică” a pendulului, care în mod inevitabil va porni înapoi.

Leonid RADZIHOVSKI, politolog

Rossiiskaia gazeta