Hot News
Statistica a stabilit câți ruși care iau mită există
30/08
Reducerea majorării. Ce a schimbat Putin în reforma pensiilor
30/08

Cine va fi noul purtător de cuvânt al premierului Medvedev

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev/ Foto: TASS

S-a stabilit lista scurtă a candidaţilor pentru înlocuirea secretarului de presă al premierului Dmitri Medvedev – Natalia Timakova ar putea elibera locul în toamna acestui an. Potrivit surselor publicaţiei Gazeta.ru, pentru funcţia vancată se doreşte un bărbat de vârstă medie, cu experienţă în domeniul digital. Se pare că pretendenţii au purtat deja discuţii cu Medvedev.

În lunile de vară, premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, s-a ocupat de găsirea candidaturii perfecte pentru funcţia de secretar de presă. Potrivit mai multor publicaţii, Timakova şi-a găsit altceva la Vneşekonombank, în calitate de vicepreşedinte şi membru în consiliul de conducere.

Interlocutorii publicaţiei Gazeta.ru susţin că, după toate probabilităţile, cele mai multe şanse le-ar avea directorul pentru misiuni special al corporaţiei de stat Rosteh, Vasili Brovko, care a fost invitat inclusiv la administraţia prezidenţială. Până să ajungă la Rosteh, Brobko a fost director general al centrului pentru comunicaţii strategice Apostol media. Soţia lui este o cunoscută prezentatoare de televiziune, Tina Kandelaki. Împreună cu ea şi cu jurnalistul Andrei Kolesnikov, Brovko a lansat, în 2008, proiectul „Politica nereală”. Într-un interviu din 2009, Brovko declara că Dmitri Medvedev se numără printre primii cinci oameni pe care ar dori să îi cunoască.

Alt posibil candidat, dar cu şanse ceva mai mici, ar fi Viaceslav Laşcevski, preşedintele consiliului director al grupului de comunicaţii AGT (agenţia pentru tehnologii umanitare), un important jucător din piaţă şi care, în trecut, a colaborat deja cu structurile guvernamentale şi cu companiile de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2940830