Categories: Rusia si lumea

Putin-Merkel, trei ore de discuţii

Angela Merkel şi Vladimir Putin au stat de vorbă timp de trei ore. După convorbiri, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a anunţat că dialogul a fost substanţial.

„A fost o întâlnire destul de lungă. O discuţie aprofundată, detaliată, pe temele care, în general, au fost punctate în declaraţiile preşedintelui şi a cancelarului”, a spus Peskov adresându-se jurnaliştilor după întrevedere.

Peskov a subliniat, totodată, că discuţia dintre Putin şi Merkel a fost o simplă potrivire de ceasuri şi nu se intenţiona ajungerea la înţelegeri. „Scopul nu a fost obţinerea unor înţelegeri. A fost o discuţie foarte utilă, oportună, o discuţie de potrivire de ceasuri într-o serie întreagă de chestiuni actuale şi care evoluează activ”, a adăugat Peskov.

Referindu-se la proiectul energetic Nord Stream – 2, purtătorul de cuvânt a arătat că ambele părţi „sunt convinse de avantajele comerciale gazoductului. Un proiect competitiv şi, de aceea, trebuie luate măsuri pentru a-l pune la adăpost de orice eventuale atacuri, atacuri neconvenţiale din partea unor terţi, pentru ca, într-un final, proiectul să fie dus la bun sfârşit”, a relatat oficialul rus. „Mi-e greu să spun la ce înţelegeri s-ar fi putut ajunge în această chestiune, mai ales că din schimbul de poziţii se poate trage concluzia că proiectul este necesar şi că va fi finalizat”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte colaborarea bilaterală, potrivit lui Peskov, Putin şi Merkel „au vorbit de necesitatea extinderii dialogului pe linie de societate civilă. Cei doi au confirmat interesul reciproc pentru derularea pe mai departe a Dialogului de la Petersburg. Putin a mai spus, de asemenea, că Merkel i-a dat dreptate în legătură cu importanţa schimburilor ştiinţifice, inclusiv în domeniul tehnologiile avansate. Părţile au manifestat un interes destul de ridicat pentru intensificarea contactelor în acest domeniu”, a subliniat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.

owner

Recent Posts

Bloomberg: Putin a obținut aliați în Europa

În condițiile crizei din Ucraina și a revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, Rusia…

12 ore ago

Tânărul șahist rus, despre victoria asupra „regelui șahului”

În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…

17 ore ago

Peskov, despre absența trupelor coreene în Regiunea Kursk

Presupusa prezență a militarilor nord-coreeni în Regiunea Kursk a stârnit numeroase dezbateri, inclusiv cele care…

18 ore ago

Volodin: Discuțiile privind asasinarea lui Putin, un act de terorism

Viaceslav Volodin/ Foto: kherson-news.ru Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a trimis Congresului SUA și…

19 ore ago

Ambasada rusă: Premiera filmului despre eroismul leningradenilor în timpul războiului împotriva fascismului

La 29 ianuarie, Ambasada Rusiei în România a găzduit proiecția în premieră a lungmetrajului „Coridorul…

20 de ore ago

Campionii mondiali Șișkova și Naumov s-ar fi aflat la bordul avionului prăbușit la Washington

Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…

o zi ago

This website uses cookies.