Hot News
Putin şi Xi Jinping s-ar putea întâlni în marja unor reuniuni internaţionale
17/08
Va exista o alianţă ruso-germană împotriva SUA?
18/08

Kremlinul, despre impactul sancţiunilor asupra rublei

Volatilitatea cursului rublei nu face sistemul fianciar şi economic al Rusiei mai puţin stabil, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.

Economia şi sistemul financiar ale Rusiei sunt stabile, în pofida „unei oarecare volatilităţi a cursului rublei”, a spus Peskov adresându-se jurnaliştilor. Potrivit afirmaţiilor sale, piaţa „este caracterizată printr-o dinamică multidirecţională” şi există „o anumită volatilitate”. De asemenea, Peskov s-a referit la „declaraţiile responsabililor blocului economic, potrivit cărora sistemul financiar şi economic este absolut stabil”. A fost răspunsul dat de purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin întrebat fiind dacă administraţia prezidenţială admite o depreciere a rublei din cauza sancţiunilor SUA.

RBK aminteşte că rubla a intrat pe un făgaş descendent faţă de euro şi dolar în dimineaţa zilei de 8 august, după publicarea detaliilor privind noile sancţiuni preconizate de Casa Albă. Documentul final a fost postat pe site-ul Congresului american abia în 14 august, dar simpla apariţie a textului incomplet a fost suficientă pentru ca rubla să o ia la vale.

Comentând noul pachet de restricţii preconizat de SUA, şeful Ministerului de finanţe, Anton Siluanov, spunea, recent, că „este, desigur, neplăcur, dar nu letal”. Potrivit spuselor sale, economia rusă se adaptează deja de câţiva ani buni la sancţiuni şi dispune de o balanţă de plăţi solidă, care îi permite să-şi sporească rezervele valutare şi de aur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3018539