Hot News
Holdingul En+ îşi schimbă adresa. Se mută în Rusia
17/08
Kremlinul, despre impactul sancţiunilor asupra rublei
18/08

Putin şi Xi Jinping s-ar putea întâlni în marja unor reuniuni internaţionale

Liderii rus și chinez, Vladimir Putin și Xi Jinping/ Foto: RIA Novosti

Preşedinţii Rusiei şi Chinei, Vladimir Putin şi Xi Jinping vor avea convorbiri nu numai la Vladivostok, dar şi „în marja” unor reuniuni internaţionale, planificate pentru sfârşitul acestui an, a declarat Yang Jiechi, membru al biroului politic al Partidului Comunist Chinez.

„La invitaţia cordială, preşedintele Xi Jinping va participa la următorul Forum economic estic de la Vladivostok, unde va avea loc o nouă întâlnire la vârf a celor doi lideri. După părerea noastră, apropiata întrevedere şi vizita preşedintelui vor deveni un eveniment major al politicii externe a Chinei şi Rusiei”, a spus Yang Jiechi, primit joi de preşedintele Putin. Oaspetele s-a declarat încrezător că noul summit va fi un succes.

„La sfârşitul acestui an sunt, de asemenea, prevăzute, o serie de alte oportunităţi pentru întâlniri bilaterale la nivel înalt, pe marginea a numeroase actvităţi multilaterale. Trebuie să ne pregătim aşa cum se cuvinte pentru aceste reuniuni”, a adăugat oaspetele.

Potrivit afirmaţiilor sale, relaţiile economice şi comerciale dintre Rusia şi China sporesc ca volum, se îmbunătăţeşte calitatea lor. „Este de aşteptat să se ajungă undeva la 100 de miliarde de dolari schimbul de mărfuri”, a spus el.

Dezvoltând subiectul, preşedintele Putin a declarat, la rândul său, că în prima jumătate a acestui an, schimburile de mărfuri dintre cele două ţări a crescut cu 50%. „Anul trecut, schimburile comerciale s-au cifrat la 87 de miliarde de dolari, iar in primele şase luni ale acestui an au crescut cu 50%, ceea ce înseamnă că, după toate probabilităţile, vom ajunge la 100 de miliarde de dolari”, a confirmat şeful statului rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2940261