Vladimir Putin intenţionează să participe la nunta ministrului de externe al Austriei, Karin Kneissl, care va avea loc în 18 august. Potrivit purtătorului de cuvânt la liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, Putin „a acceptat cu placere invitaţia” ministrului care, în urmă cu câteva luni, a refuzat să susţină acţiunea antirusă a Statelor Unite, Marii Britanii şi a altor state europene şi nu a expulzat din ţară diplomaţi ruşi, scrie Gazeta.ru.
Peskov a precizat că, înaintea întrevederii sale cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, Putin şi-a propus să meargă la nunta şefului diplomaţiei austriece. „Va fi în drum spre Berlin”, a precizat Peskov. Escala în Austria a fost confirmată şi de consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov, potrivit căruia invitaţia a fost formulată cu prilejul vizitei lui Putin la Viena.
Peskov a refuzat să ofere detalii referitoare la ceremonie. „Este un eveniment privat, nu există protocol”, a spus purtătorul de cuvânt, subliniind că jurnaliştii acreditaţi la Kremlin nu îl vor însoţi pe Putin la nuntă. Întrebat ce cadou va oferi şeful statului rus, Peskov a promis să răspundă mai târziu.
Potrivit presei din Austria, Vladimir Putin va fi el însuşi „o surpriză la nuntă”. Ziarul Kronen Zeitung nota, citând surse din mediul politic, că liderul rus va fi prezentat invitaţilor drept „un oaspete surpriză”.
Invitaţia la nuntă ar putea fi un pas pozitiv în relaţiile dintre Rusia şi Austria, care decurg destul de bine. Astfel, Austria a devenit una dintre puţinele ţări care au boicotat expulzarea în masă a diplomaţilor ruşi după incidentul de la Salisbury. La acea dată, Karin Kneissl a declarat că ambasadorul britanic la Viena a încercat să exercite presiuni asupra autorităţilor austriece şi să obţină trimiterea acasă a diplomaţilor ruşi.
În replică la aceste demersuri, Kneissl a afirmat că „tocmai în momente critice trebuie lăsate deschise canale de comunicare”. Ministrul a subliniat, totodată, că expulzarea diplomaţilor va face imposibil dialogul pe platforma Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa. În acelaşi timp, şeful MAE austriac a anunţat că Viena este gata să îşi asume rolul de intermediar în reglementarea divergenţeor dintre Rusia şi Marea Britanie. „Un intermediar nu impune nimănui nimic, alţii solicită servicii de intermediere”, a comentat Kneissl.
Foto: RT
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…
Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…
Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…
Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…
This website uses cookies.