Vyacheslav Samoshkin
Vreau să mă întorc puțin în timp pentru această poveste tristă…
La începutul anului 1971, sediul Agenției de Presă ”Novosti” din centrul Moscovei (în spatele monumentului lui Pușkin și al cinematograful ”Moscova”) a intrat în lucrări de renovare și Redacția pentru țările socialiste, unde lucram, a fost mutată provizoriu în sudul capitalei, pe b-dul Lenin, ceea ce mie personal îmi convenea, pentru că stăteam la distanță de doar trei stații de troleibuz. Deseori mă întorceam acasă pe jos de la serviciu.
Redacția principală s-a instalat la parterul unui mare bloc de locuințe. Conform reorganizării redacției care s-a produs după inițiativa noului redactor-șef -reformator Iuri Jdanov, despre care am vorbit înainte, toți ziariștii care au lucrat pentru publicații periodice au fost grupați pe 11 subredacții, după numărul publicațiilor pentru țări socialiste. În biroul subredacției revistei ”Aurora”, o publicație pentru România, al cărei secretar responsabil eram, era o singură fereastră cu grilaj care nu dădea destula lumină și de aceea camera trebuia să fie permanent iluminată electric. Eu m-am așezat alături de fereastră. Iar biroul de vizavi a tot rămas gol o vreme, fiind așteptată venirea la noi a șefului subredacției, redactor responsabil. În încăpere, mai erau patru-cinci colegi de-ai mei, inclusiv redactorul foto. Graficianul care făcea macheta artistică a revistei lucra acasă și apărea la redacție de câteva ori pe lună, dar, în primul rând, pentru aprobarea unui nou număr.
Vladimir Nikolaevici
Undeva în luna februarie a apărut la noi și redactorul responsabil, Vladimir Nikolaevici Morev, care a fost, se poate spune, veteran al ziaristicii sovietice, un cunoscut americanist care scria pentru săptămânalul de politica externă ”Novoie Vremea”/ ”Les Temps Nouveaux”, dar la agenția noastră era novice. În primii ani de după război, Vladimir Morev fusese corespondent permanent al Agenției TASS în România și se pare că nu a uitat limba română. Prin aceasta se și explică faptul că a fost invitaț pentru a lucra la APN, mai precis, pentru a fi trimis la București și a-i succeda lui Gheorghi Murianov, al cărul mandat de șef al Biroului APN se apropia de sfârșit.
Prin urmare, am avut noroc să lucrez timp de câteva luni sub conducerea acestui om extraordinar, de la care am avut ce învăța.
Era un om îndesat, de 60-62 de ani, cu părul cenușiu pieptănat pe spate, cu ochelari. Provenea din regiunea Voronej (sudul Rusiei), spunea că mulți din neamul lui au făcut serviciu militar în flotă – așa se explică și numele lui de familie, Morev, ce înseamnă ”al mării”. Umbla repede, puțin legănat. Îi plăcea să glumească. Ne explica principiile ziaristicii americane, cu lead-ul ei plin de energie și drive. Spunea că revista, când o deschide cititorul, trebuie să-l captiveze din start (”să-l apuce pe cititor de piept”). Sau deosebea două tipuri de redactare și prescurtare a unui text, o prescurtare organică – când reduci numărul de cuvinte în fiecare propoziție și cea mecanică – când tai aliniate sau propoziții întregi… Unele din sfaturile lui a fost utile pentru mine și colegii mei, dintre care nu toți au absolvit facultatea de ziaristică…
Vladimir Nikolaevici cunoștea multe povești pline cu detalii uluitoare. De pildă, ne povestea că din gura lui Hitler ieșea un miros urât, pentru că îi era afectată și nu se închidea supapa din partea de jos a esofagului, la intrarea în stomac, din cauza gazelor otrăvitoare de luptă pe care el le-a înhalat în timpul primului război mondial…
Inovații utile sugerate
După sfatul lui Morev, care știa bine agenda internațională, am inclus în numărul din august al revistei un material dedicat Conferinței Pugwash cu privire la Știință și Afaceri Mondiale, care urma să aibă loc atunci la Sinaia, în România. Articolul era scris chiar de Morev, cu o digresiune în istorie, explicându-se scopurile și realizările mișcării pacifiste Pugwash, care unește savanții din numeroase țări și la ale cărei izvoare se aflaseră Albert Einstein și Bertrand Russell… Și în general, datorită lui Morev, am extins spectrul tematic al ”Aurorei”, făcând-o mai atentă atât la problemele de viață de pe mapamod, dar și la viața de zi cu zi a oamenilor din țara noastră. Așa a apărut la noi o nouă rubrică, ”În miezul vieții sovietice” (un fel de ”Rusia profundă”…) Inovațiile introduse de noi, fiind apreciate de redactorul-șef Iuri Jdanov, au fost recomandate pentru a fi utilizate și de alte publicații…
După ce Vladimir Nikolaevici a plecat în România și a preluat treburile de la Gheorghi Petrovici Murianov, cel din urmă, după ce s-a întors la Moscova și și-a petrecut concediul, a apărut în redacția noastră, ocupând biroul de vizavi, al lui Morev. Și noi, colegii lui tineri, iar am avut noroc să învățăm de la el multe lucruri legate de muncă orientată către cititorii români.
Uneori, noi toți am văzut, răsfoind exemplarele ”Aurorei” apărute și primite de noi din București, că temperamentul neîmblânzit al lui Vladimir Nikolaevici făcea ca macheta revistei executată de noi și trimisă la București să sufere în faza finală niște modificări nu totdeaună justificate – graficienii noștri au fost cei mai buni din țară și își știau treaba. Dar, sincer vorbind, nimic nu era dramatic ca să facem caz de acest lucru. Însă în convorbirile noastre telefonice care au fost regulate i-am atras atenția că nu e de dorit mutilarea machetei…
București, o întâlnire după treizeci de ani
La începutul lui octombrie, eu am plecat în România, în cadrul schimburilor cu ziariști, ca oaspetele Redacției Publicațiilor pentru Străinătate din cadrul Agerpres, o vizită despre care am mai relatat. La București am vizitat Biroului Agenției ”Novosti” de pe Aleea Alexandru 40 și m-am întâlnit cu șeful Biroului, Vladimir Nikolaevici Morev și adjunctul lui, Fiodor Afanasievici Angheli. Cel din urmă era din Republica Moldova și provenea din găgăuzi. A absolvit Universitatea ”Lomonosov” din Moscova, facultatea de filologie. Am avut impresia că în comunicarea cu oamenii nu era sincer, mai curând era alunecos, destul de îngâmfat și se tot lăuda, într-un cuvânt, nu-mi plăcea de el. Credeam că este și viclean și mereu mă străduiam să mă țin cât mai departe de el…
Într-o zi, Vladimir Nikolaevici m-a invitat la restaurantul ”Carul cu Bere”. Noi am ocupat o masă din stângă când intri, lângă o fereastră mare. Eu am văzut ”Carul cu Bere” pentru prima dată și m-a cucerit imediat prin interiorul său fastuos, vitralii superbe, berea sa la halbă ”Gambrinus” și atenția și profesionalismul ospătarilor.
Vladimir Nikolaevici își aducea aminte de vremuri vechi, de după război, când lucrase el pe post de corespondent TASS aici, despre vizita la București a celebrului scriitor Ilia Erenburg, cu care a mâncat la restaurantul ”Capșa”… Și iată, spunea el, după aproape treizeci de ani, când a revenit la București, întâlnește vechea sa cunoștință, pe americanul, tot ziarist, care și el a lucrat aici în perioada postbelică și care, cu timpul, a devenit diplomat și la ora actuală – culmea! – este ambasadorul Statelor Unite în România. Mi-a spus că se întâlnește periodic cu el nu numai la recepții, dar și ca doi vechi colegi, undeva la o cârciumă…
Se adună norii
În săptămânile care au urmat după ce m-am întors la Moscova, au început să ajungă la mine niște zvonuri neplăcute despre Morev, ba că nu-i merge prea bine acolo, ba că are probleme în relația cu ambasada noastră. Într-un cuvânt, asupra capului lui Vladimir Nikolaevici se adunau nori. Și la un moment dat, ca din senin, vine vestea că el este rechemat înapoi înainte de termen, pentru nu știu ce isprăvi săvârșite la București! Eu încă nu eram membru de partid și unele lucruri redacționale erau știute doar la nivelul organizației de partid. Dar se vorbea ceva cu șoaptă de ”încălcarea regimului de ședere în străinătate”.
Într-o zi, șeful meu Gheorghi Murianov îmi transmite rugămintea sau dispoziția lui Iuri Jdanov ca eu să mă duc a doua zi dimineață cu mașina redacției la gară să îl întâmpin și ajut pe Morev, care se întorcea din București.
A doua zi dimineață am fost la gara Kievski. Sosește trenul ”București-Moscova” (a existat și așa ceva!). Primul lucru care m-a întrebat cu îngrijorare pe chip Vladimir Nikolaevici în timp ce cobora din tren a fost:
– Viaceslav Ivanovici, știți ce s-a întâmplat, de ce?..”
– Nici eu nu știu, Vladimir Nikolaevici, i-am răspus sincer. Tot ce am auzit… este ceva de genul ”regimul de ședere în străinătate”…
– Este Fedea!.. – a rostit el ca și când i-a venit brusc în minte explicația bănuiala legată, după cum se vedea, de ”Fedea”, adică adjunctul lui, Fiodor Angheli (”Fedea” este diminutivul de la numele ”Fiodor”).
Morev se ținea sigur de el, îmi povestea ceva, chiar glumea când mergeam cu mașina la el acasă, băiatul lui de vreo 16 ani mergând cu altă mașină, un taxi, cu cealaltă jumătate a bagajelor. Nu țin minte dacă a fost cu noi și soția lui. Se pare că îl aștepta acasă…
În perioada următoare, la redacție a avut loc ședința de partid care a dezbătut cazul personal a lui Morev. N-am asistat la ședința care a fost închisă pentru nemembri de partid. Ședința i-a adus o mustrare severă, cu înregistrare în dosarul personal – o măsură destul de gravă pentru acele timpuri. Principalul punct de acuzație, după cum am aflat, au fost contacte informale cu ambasadorul Statelor Unite, dar conta, în primul rând, interpretarea acestora în spiritul epocii: pe de o parte contactele regulate cu un reprezentant al țării adversare pe timp de ”război rece”, care formal nu intrau în interesele de serviciu, pe de altă parte, neglijarea obligațiilor de serviciu ș.a.m.d. După toate semnele, la mijloc a fost o turnătorie, o scrisoare srcisă de Fiodor Angheli către ”forurile înalte”. Scopul probabil urmărit de acesta a fost clar: peste câteva luni Fiodor Angheli a fost desemnat seful Biroului ”Novosti” din București.
Vremuri de calvar
Dar pentru V.N. Morev au început vremuri de calvar. Sigur că el și-a prețuit onoarea de comunist, a lucrat cinstit toată viața și considera decizia partidului drept injustă și insuportabilă pentru el. Nemaivorbind de faptul că această decizia însemna, de asemenea, niște îngrădiri pentru carieră și afecta condițiile de pensionare.
Între timp, decizia a fost aprobată de comitetul de partid al agenției. După cum am auzit, Vladimir Nikolaevici a scris niște scrisori către CC al PCUS, cerând reexaminarea cazului lui și anularea sancțiunilor impuse, dar se pare că degeaba, n-a obținut nicio revizuire, nicio reparație.
În luna aprile, el a dispărut de acasă. Peste câteva zile a fost găsit într-o pădure de lângă Moscova, spânzurat. Ajuns la disperare, n-a mai suportat o înaltă nedreptate și a preferat să-și pună capăt zilelor…
Am avut și la vremea aceea, am și acum remușcări că nu am venit atunci în ajutorul lui Vladimir Nikolaevici, nu am fost aproape de el, nu i-am susținut moralul. Poate că aș fi putut să-l salvez, cine știe? Dar eram tânăr, poate că nu înțelegeam așa cum trebuie toată drama acestui om deosebit și demn.
Deci, oamenii de calibru lui Vladimir Nikolaevici niciodată nu se înscriau în tiparele sistemului politic existent în URSS. În anii ’20-’30, asemenea oameni, indiferent de poziția lor socială – fie ingineri, fie muncitori, fie funcționari, fie poeți – fuseseră arestați și represați, deseori împușcați sub motive închipuite și false. Iar mai târziu, în vremuri mai blânde, au fost terfeliți, bătuți la ședințe de partid, marginalizați. Câți oameni de valoare (nemaivorbind de emigrația în masă de după revoluția bolșevică) a pierdut Rusia în secolul XX!
În ce-l privește pe Fiodor Afanasievici Angheli, după această poveste tristă, a trăit bine-mersi, având o carieră în ascensiune. După ”Novosti”, a avut mandat de corespondent permanent al principalului ziar sovietic, ”Pravda” (omolog al ”Scânteii”), la București. După evenimentele din 1989, a devenit parlamentar în Republica Moldova, după aceea, ambasadorul acestei țări în Turcia, Egipt și Kuwait. A scris cărți, dicționare, traduceri, chiar poezii, A fost apreciat, lăudat, decorat. A murit, parcă, în anul 2014…
Dacă ei, Vladimir Nikolaevici Morev și Fiodor Angheli, se vor întâlni în altă lume cred că vor avea ce discuta…
Va urma
Citiți primele părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/19/timp-inapoi/
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/27/timp-inapoi-ii/
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…
Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…
Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…
Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…
This website uses cookies.