Hot News
Concernul ”Almaz-Antei”, printre primii 10 producători mondiali de armament
14/08
Noul statut juridic al Caspicii, exemplu de reglementare win-win
14/08

Rusia va construi un port de adâncime la Marea Caspică

Rusia intenţionează să construiască un port de adâncime în zona Mării Caspice, a anunţat preşedintele rus, Vladimir Putin, la summitul Celor cinci riverane Mării Caspice, ce şi-a desfăşurat lucrările în oraşul Aktau.

„Până în 2025 este planificată construcţia unui nou port de adâncime la Marea Caspică”, a spus Putin, citat de agenţia Interfax.

La începutul lunii aprilie, Ministerul apărării a anunţat mutarea bazei flotei din Marea Caspică de la Astrahan la Kaspiisk. Atunci s-a spus că decizia vizează „întărirea securităţii Mării Caspice”.

Pe de altă parte, Putin a declarat că Moscova consideră importantă dezvoltarea relaţiilor de parteneriat dintre ţările Mării Caspice pe linie militară şi maritimă.

Printre altele, ar putea fi vorba despre vizite reciproce regulate ale navelor de luptă, dar şi extinderea practicii participării comune a echipajelor şi navelor la diferite activităţi.

În acelaşi timp, şeful statului rus a afirmat că ţările din regiune îşi vor întări colaborarea în domeniul serviciilor speciale, inclusiv în politica militară. „Fără îndoială, statele caspice acordă o mare importanţă chestiunilor legate de securitate, de contracararea actualelor provocări şi ameninţări. Trebuie ţinut cont de faptul că Marea Caspică este situată în apropierea unor focare de tensiune, a zonelor unde acţionează terorişti internaţionali. De aceea, ţările noastre vor să întărească cooperarea serviciilor speciale şi a celor vamale, să-şi intensifice coordonarea pe linie de politică externă”, a spus Putin.

Foto: Kremlin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2939543