Noul statut juridic al Caspicii, exemplu de reglementare win-win

Mai nou, liderii celor două superputeri canonice s-au angajat parcă într-o competiție pasionantă de promotion.

În timp ce președintele Trump excelează la capitolul surprizelor spectaculoase, președintele Putin performează magistral cu demersuri politico-diplomatice aparent imposibile. Stabilirea noului statut juridic al Marii Caspice, printr-o Convenție semnată la cel mai înalt nivel de cele cinci state riverane, fără a fi meritul exclusiv al Rusiei, se datorează într-o măsură decisiva eforturilor Moscovei care, de două decenii, acționează pentru armonizarea pozițiilor divergente și stabilizarea acestei zone în care se focalizează interese economice, militare și geopolitice de mare anvergură. Rusia, Iranul, Kazahstanul, Turkmenistanul și Azerbaidjanul au acum un document important și responsabil care conferă arealului caspic un statut legal (în locul vidului juridic creat prin dezmembrarea URSS , în urmă căreia au apărut încă trei state riverane, foste republici unionale) și care reglementează explicit modul de gestionare a acestuia, inclusiv a bogățiilor sale, prin stabilirea zonelor comune și a celor ale fiecăreia dintre cele cinci țări din Caspica. O clarificare presantă, necesară și oportună, care dă câmp liber dezvoltării extracției de resurse energetice, construirii de conducte submarine pentru transportul hidrocarburilor, relansării pescuitului pe baza de cote stabilite pentru fiecare țară, stopării procesului de deteriorare ecologică alarmantă a marii (care a afectat la cote preocupante producția de caviar în cea mai bogată  importantă zona de acest fel a lumii). Și, fapt de însemnătate geopolitică cu mari implicații zonale și internaționale, Convenția prevede interzicerea prezenței militare a oricărei terțe țări în Caspică.

Pentru a se pune capăt unor dispute prelungite și neproductive, s-a convenit asupra unui “statut legal special” de “nici mare, nici lac”, ambele cu propria lor legislație în dreptul internațional, după cum explică Grigori Karasin, adjunct al ministrului de Externe al Rusiei. Astfel, “Marea Caspică va aparține doar țărilor Caspicii”, cum spunea președintele Iranului, Hassan Rouhani.  Iar regiunea caspică deține vaste rezerve de hidrocarburi, estimate la până 50 miliarde barili de petrol și 300 000 miliarde gaze naturale.

Remarcabil este că toate statele riverane sunt mulțumite de acordul la care s-a ajuns. Dacă Rusia a acceptat să cedeze pe un număr de cerințe, “ea câștigă considerabil prin faptul că a scos o situație din impas și și-a consolidat imaginea de țară producătoare de acorduri diplomatice”, observă John Robets, analist la Atlantic Council. Iranul ar putea profita, și el, de claritatea acordului, pentru a lansa proiecte comune cu Azerbaidjanul. Turkmenistanul “pare a fi unul dintre marii câștigători ai acordului, căci va putea instala gazoducte submarine pentru export de gaze naturale pe piețele europene  via Azerbaidjan”, scria “Liberation”.

Acest acord “va face epocă”, declara președintele Vladimir Putin, care , subliniind semnificația economică a documentului, a chemat și la o mai mare cooperare militară între riverani. Detaliind, expertul rus Serghei Miheev observă că acest fapt “este motivat de creșterea interesului acordat de alte țări pentru această regiune bogată în petrol și gaze, dar și pentru proximitatea sa cu Orientul Mijlociu”. În context, presa internațională amintește că Flota rusă din Caspica și-a arătat forța în urmă cu câțiva ani, când a bombardat cu rachete Kalibr pozițiile teroriștilor care acționau în Siria.

Prin Caspica, Rusia va proiecta forță în zone sensibile precum Orientul Mijlociu și alte puncte conflictuale din Asia. Dar importanța strategică și geopolitică a regiunii este considerabil mai amplă, căci “integrarea eurasiatică se bazează azi pe o axă Moscova-Beijing, care este pe cale să includă și Iranul. Iar Marea Caspică este pivotul geostrategic al acestei extinderi” – apreciază analistul francez Luc Michel. Și totuși, completează ideea un alt expert francez, Marie-Noelle Fromage, “militarizarea Marii Caspice are motivații mai puțin războinice și ține mai degrabă de o logică a disuasiunii”. Este semnificativ, de altfel, că, în ciuda tuturor problemelor din zonă, aceasta n-a fost niciodată teatrul unui conflict, căci “exploatarea hidrocarburilor a facilitat un fel de acord tacit între riverani.

Prin stabilizarea situației de la această frontieră sudică, situată în apropierea unor zone turbulente, Rusia își întărește poziția și în regiune, și în extensii, din Afganistan, Turcia și Orientul arab până în Europa occidentală, unde ajung, prin magistrale intercontinentale, resursele energetice caspice. În sfarsit, dincolo de proiectarea puterii, prin Caspica, Moscova își potențează și forța de negociere pentru reglementarea unor conflicte deschise sau latente cum sunt cele israeliano-palestinian, sirian etc.

Dintr-o zonă cu un “status-quo al incertitudinii”, zona caspică are șansa de a deveni furnizor de securitate și se consacră drept exemplu de reglementare win-win a unor dispute cronice, fapt mai rar întâlnit în viața internațională tensionată a momentului.

Corneliu Vlad