Milioane se întorc în Siria, America dezorientată

Dmitri KOSÎREV,

observator politic al Agenției Rossia Segodnia (Russia Today)

Sfârșitul războiului este și atunci când refugiații se întorc acasă. Principalul lucru care se întâmplă acum în Siria și în jurul ei, se referă la întoarcerea acolo în viitorul foarte apropiat a unui milion și jumătate de sirieni. Aceasta, în afară de un milion și jumătate care s-au întors deja după 2015.

Scara a ceea ce se întâmplă poate fi imaginată dacă ținem cont de faptul că un număr similar de refugiați (nu numai din Siria) a inundat Europa doar în anul 2015, provocând un cutremur politic care nu s-a încheiat nici astăzi.

Rusia, care a jucat un rol-cheie în procesul de cotitură militară în războiul sirian, se află într-o poziție unică – de managerul general în reglementarea postbelică siriană,  dar, concomitent, și regională. Ceea ce îi poate aduce (și aduce) în același timp o mulțime de beneficii și o întreagă listă de probleme noi.

Esența situației care s-a schimbat, de la câștigarea războiului la câștigarea reglementării, la sfârșitul săptămânii trecute s-a făcut văzută într-o țară destul de îndepărtată de Orientul Mijlociu: în Singapore. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a participat acolo la întâlnirile înalților diplomați din zece țări ale grupării ASEAN cu partenerii lor externi.

Și tot acolo, în paralel cu evenimentul, au avut loc întâlnirile sale cu colegii din Turcia și Iran, unde au discutat despre Siria.

Diplomați din diferite țări nu au fost surprinși: Rusia, Turcia și Iran se întâlnesc la diferite niveluri pretutindeni și tot timpul, pentru că toată diplomația mondială cu privire la Siria se află în mâinile acestor trei.

În plus, esența momentului a fost conturată în răspunsurile lui Lavrov la chestiunile puse de ziariști tot acolo, la Singapore. Esența este următoarea: „noi” rozolvăm principala problem a momentului de azi, problema refugiaților și multe altele. „Ei”, adică SUA și aliații lor – cel puțin, nu ne ajută.

Deci, 10.000 de sirieni în Liban, 200.000 în Iordania, câteva sute de mii în Turcia sunt cei care și-au exprimat oficial disponibilitatea acum, chiar mâine, literalmente, să se adune și să se întoarcă acasă. Când plecaseră din Siria, existase (și rămâne) o problemă – cu ce să-i hrănești, cum să le dai cazarea… Acum va fi același lucru. Per total, cei care au părăsit Siria, fugind de război, reamintim că au fost peste șase milioane.

Apropo, Rusia în această chestiune a propus partenerilor de la ONU o idee simplă – de a crea un buletin de refugiați. Adică de a începe să se pună într-o anumită ordine tot haosul care s-a întâmplat până acum. Poate, începând cu liste de oameni, cu o notă: gata să se întoarcă mâine, doresc să se întoarcă mai târziu, preferă să rămână. ONU a agreat ideea.

Aici abordăm un subiect remarcabil: încă de la bun început, structurile militare ruse au fost angajate în Siria nu numai în acțiuni militare. De exemplu, ei duceau  negocieri, la nivelul unor sate, privind acordurile de reconciliere. Sau organizau o operațiune umanitară la scară largă, datorită căreia eliberarea orașului Aleppo a devenit un model pentru minimizarea pierderilor și a distrugerii. Acum cei pe care militarii noștri i-au evacuat din Aleppo, pur și simplu s-au întors acasă. Or, se întâmplă și într-un alt mod – întrebați foștii locuitori ai Mosulului irakian, practic, distrus de americani.

Sau o poveste recentă cu apariția pacificatorilor noștri pe înălțimile Golan, pe granița actuală a Israelului cu Siria: problema a fost că Israelul a fost îngrozit când a văzut soldații iranieni pe această graniță. Și a început să bombardeze teritoriul Siriei. Acum, problema este rezolvată.

Adică, Rusia coordonează o operațiune internațională imensă, iar Statele Unite și aliații lor, potrivit lui Lavrov, „sunt foarte rezervați în privința restabilirii infrastructurii necesare pentru ca oamenii să înceapă să se întoarcă acasă”.

Săptămâna trecută a avut loc un caz scandalos: șeful Statului Major al Rusiei, Valeri Gherasimov, a trimis, încă în iulie, o scrisoare confidențială privind aranjamentul Siriei către colegul său american, Joseph Dunford. Rezultatul: scrisoarea, după cum se întâmplă în Statele Unite, „s-a scurs” la Reuters.

Ce se întâmplă? Americanii, pentru care tot sensul acțiunilor lor legate de Siria consta în intenția de a-l înlocui pe „dictatorul sângeros Bashar al-Assad” cu cineva pro-occidental, sunt suspendați într-o situație imposibilă. A se alătura coaliției câștigătorilor (Rusia! Turcia!! Iran!!!) și a-i ajuta în eforturile postbelice: păi, poate că glumiți? Iar a nu face nimic – acest lucru cumva nu s-ar înscrie în prestația unei superputeri. În cele din urmă, ei nu fac nimic, dar își păstrează, totuși, prezența militară în estul Siriei și nu lăsând forțele guvernamentale să intre acolo….

După cum știm bine astăzi, de fapt, există două Americi, urându-se una pe alta tot mai mult. Condiționat, una democratică și una republicană. Și iată în aceste zile, au apărut două articole care descriu perfect diferența dintre abordările acestor „două Americi” în ce privește Siria.

Unul, apărut în USA Today, este mai degrabă republican, de fapt, totul spune în titlu: „Lăsați pe Putin și Rusia să refacă Siria – contribuabilii americani nu ar trebui să plătească pentru asta”. Autorul pornește de la un lucru evident: războiul este pierdut. Adică este câștigat de Siria și prietenii ei.

Și tot ce a mai rămas este să faci mârșăvii Moscovei. Lasă învingătorul să mute înapoi toate cele șase și jumătate de milione de refugiati și să suporte toate cheltuielile. Orice încercări de a convinge pe cineva să vină în ajutor la reconstrucția postbelică trebuie blocate și atât.

Apropo, și ei deja le blochează. Tocmai despre aceasta, de fapt, a și vorbit Lavrov la Singapore. Este adevărat, unii dintre aliați, de exemplu Franța sau Japonia, nu participă la acest boicot.

Dar iată al doilea punct de vedere – condiționat, cel al democraților – care este oarecum și mai interesant. Este vorba despre articolul din Foreign Affairs, ai cărui autori declară: dar cine a spus că războiul s-a terminat? Va fi și mai rău, pentru că Assad este un dictator atât de sângeros, încât opozanții interni vor continua să lupte împotriva lui, la fel ca și jihadiștii de toate culorile, oarecum învinși. Prin urmare, este necesară „restabilirea capacităților militare ale forțelor rebele”, pentru care este nevoie doar de o voință politică în locul paraliziei actuale.

Adică pacea de astăzi este un război. Iar reînarmarea miticilor ”jihadiști moderați”  este o pace.

Apropo, aici avem de-a face cu o contradicție. Dacă poporul sirian urăște un „dictator sângeros”, dacă acest popor a fugit nu din cauza războiului, ci din cauza lui Assadu, atunci acesta din urmă ar trebui să se teamă de întoarcerea concetățenilor și să-i împiedice în aceasta. Dar el nu face nimic de genul acesta, ci tocmai dinmpotrivă. Întorcându-ne la America, poate că veți întreba: care dintre cele două politici opuse de mai sus o promovează administrația Statelor Unite?

Răspuns: amândouă în același timp. Am spus deja despre neparticiparea la eforturile internaționale de refacere a Siriei. Dar și prezența misterioasă a militarilor americani în estul țării este, de asemenea, un fapt împlinit și singurul lucru care ar putea să explice această prezență este speranța de a menține o rampă de lansare pentru „luptătorii împotriva regimului” pro-americani. Ei bine, a promova două politici opuse simultan este ceva normal pentru structurile politice ale SUA, unde forțele care se urăsc reciproc și se rănesc, uneori stau la mese alăturate.

Foto: RIA Novosti