Categories: Economie

Rubla nu a rezistat stării de incertitudine privind noile sancţiuni americane

Reacţia rublei la noul proiect de lege american privind introducerea unor noi sancţiuni împotriva Rusiei va fi, după toate probabilităţile, de scurtă durată, pentru că, deocamdată, nu sunt clare perspectivele adoptării lui, cred analiştii, consultaţi de RIA Novosti.

Moneda naţională a Rusiei s-a depreciat miercuri faţă de dolar şi euro, depăşind praguri psihologice de 65 de ruble şi, respectiv, 75 de ruble.

„Sincer, sunt oarecum nedumerit de ce reacţia a venit astăzi, pentru că, în principiu, momentele de bază se ştiau de zilele trecute şi chiar mai de mult. Nimic principial nou nu a apărut în textul proiectului de lege”, a comentat, printre alţii, economistul băncii Uralsib, Aleksei Deviatov.

„Cred că reacţia rublei va fi de scurtă durată, pentru că nu e vorba de o lege, ci de un proiect de lege şi, chiar dacă senatorii care au depus documentul sunt consideraţi ca având suficientă influenţă, nu înseamnă că va deveni lege. În orice caz, nu sub forma sub care a fost el publicat. Cred că unele aspecte vor fi îndulcite”, a estimat Deviatov, citat de cotidianul Kommersant.

owner

Recent Posts

Răspunsul nostru nu este pentru Chamberlain*

Reprezentanta oficială a MAE rus, Maria ZAHAROVA și consilierul principal al departamentului de informație și…

12 ore ago

Putin: Plan de acțiuni în cazul în care Occidentul aprobă atacuri asupra Rusiei

Rusia demonstrează Occidentului care se gândește cum să ajute mai departe Ucraina, că este pregătită…

20 de ore ago

Minus unu, minus doi….

Deci, prin decret special al președintelui Ucrainei, a fost demis din funcția sa de comandant…

21 de ore ago

Volodin: Acțiunile Parlamentului European duc la un război nuclear global

Apelul adresat de Parlamentul European țărilor UE de a permite Kievului să atace teritoriul Federației…

23 de ore ago

Putin: Trebuie acoperit întreg necesarul de drone al armatei

Rusia trebuie să acopere la capacitate maximă necesarul de aparate de zbor fără pilot al…

23 de ore ago

FENOMENALUL SUCCES ȘI AUDIENȚA EXPLOZIVĂ A EMISIUNILOR TV ALE JURNALISTULUI GRADU TUDOR PE TEMA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

(pamflet) Ioan POPA     Domnul Gradu Tudor este un jurnalist de televiziune bun profesionist și…

2 zile ago

This website uses cookies.