Categories: ComentariiMilitar

Expert militar: Unde ar putea izbucni al treilea Război mondial

Vicepreşedintele Academiei ruse pentru ştiinţe în domeniul rachetelor şi artileriei, Konstantin Sivkov a enumerat pericolele militare şi locurile unde, potenţial, ar putea izbucni al treilea Război mondial, relatează publicaţia Voenno-promîşennîi kurier.

În opinia expertului, ameninţările militare nu slăbesc în intensitate, ba dimpotrivă, ele se amplifică din cauza acutizării divergenţelor regionale, susţinute de „elitele transnaţionale”. De exemplu, în sud, principalele surse ale ameninţărilor militare sunt legate de instabilitatea situaţiei din ţările central-asiatice din CSI, de războiul din Siria, Irak şi Afganistan, de problemele dintre India şi Pakistan, dar şi de creşterea tensiunilor dintre SUA şi Iran.

Detonatorul unui conflict militar în Orientul Mijlociu ar putea fi apariţia unui stat kurd cu ruperea unei părţi din teritoriul Irakului şi Siriei. Există, de asemenea, eventualitatea unei agresiuni din partea SUA, a Israelului, ţărilor NATO şi a aliaţilor lor din rândul monarhiilor Gofului Persic împotriva Iranului.

În Est avem divergenţe in Peninsula coreeană, dar şi neînţelegeri între Japonia şi China privind supremaţia unor insule, între Japonia şi Rusia din cauza insulelor Kurile, dar şi chestiunea taiwaneză.

Expertul a ajuns la concluzia că Rusia ar putea deveni participantă la acţiuni militare de amploare diferită. Poate fi un conflict de frontieră care să cuprindă un perimetru important din punct de vedere operativ şi care ar putea dura de la câteva zile până la o lună sau două, cu implicarea a 3.000 până la 5.000 de oameni.

Altă variantă – conflict armat pe unul dintre vectorii operaţionali, care s-ar putea prelungi de la câteva zile sau luni, până la câţiva ani. Un conflict care ar presupune mobilizarea a zeci de mii de oameni, de la 40.000 la 120.000. Şi un alt scenariu – un război local: mai mulţi ani, sute de mii de oameni, ba chiar mai mult de un milion, crede expertul militar rus.

Ultima variantă imaginată de analist are în vedere un război regional împotriva Rusiei. Şi unde fiecare dintre părţile beligerante va trebui să atragă până la 10 milioane de oameni, dacă nu chiar mai mult. Perioada de pregătire propriu-zisă pentru un astfel de război cuprinde, de regulă, un an, doi, chiar trei. Un război care are obiective politice concrete, precum anexarea unor state întregi, schimbarea puterii şi a structurii statale, stabilirea unui control asupra unor regiuni importante ale lumii. Un astfel de război ar putea fi parte a unui conflict mondial.

owner

Recent Posts

Răspunsul nostru nu este pentru Chamberlain*

Reprezentanta oficială a MAE rus, Maria ZAHAROVA și consilierul principal al departamentului de informație și…

12 ore ago

Putin: Plan de acțiuni în cazul în care Occidentul aprobă atacuri asupra Rusiei

Rusia demonstrează Occidentului care se gândește cum să ajute mai departe Ucraina, că este pregătită…

20 de ore ago

Minus unu, minus doi….

Deci, prin decret special al președintelui Ucrainei, a fost demis din funcția sa de comandant…

21 de ore ago

Volodin: Acțiunile Parlamentului European duc la un război nuclear global

Apelul adresat de Parlamentul European țărilor UE de a permite Kievului să atace teritoriul Federației…

23 de ore ago

Putin: Trebuie acoperit întreg necesarul de drone al armatei

Rusia trebuie să acopere la capacitate maximă necesarul de aparate de zbor fără pilot al…

23 de ore ago

FENOMENALUL SUCCES ȘI AUDIENȚA EXPLOZIVĂ A EMISIUNILOR TV ALE JURNALISTULUI GRADU TUDOR PE TEMA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

(pamflet) Ioan POPA     Domnul Gradu Tudor este un jurnalist de televiziune bun profesionist și…

2 zile ago

This website uses cookies.