Categories: Rusia si lumea

Vladimir Putin, pentru prima dată la un summit est-asiatic

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acceptat să participe la cel de-al 13-lea summit al ţărilor est-asiatice (East Asia Summit, EAS ), care se va desfăşura în noiembrie, la Singapore. Invitaţia i-a fost trimisă de preşedintele acestei ţări, în 22 mai.

Până acum, şeful statului rus nu a fost niciodată prezent la EAS, cel mai înalt nivel de reprezentare a Rusiei fiind cel de premier. Printre altele, la reuniunea la vârf din 2017, din Filipine, a fost premierul Dmitri Medvedev, dar de foarte multe ori Moscova l-a trimit pe ministrul ei de externe, Serghei Lavrov, precizează presa rusă.

La Singapore, Putin va sta „trei sau patru zile”, potrivit unor surse oficiale. Este prevăzut un program bogat, inclusiv activităţi culturale şi de afaceri. Putin va participa inclusiv la ceremonia depunerii pietrei de temelie pentru prima catedrală ortodoxă din Singapore. Lăcaşul va fi folosit de comunitatea locală de expaţi ruşi, în număr de aproximativ 5.000 de oameni.

owner

Recent Posts

Răspunsul nostru nu este pentru Chamberlain*

Reprezentanta oficială a MAE rus, Maria ZAHAROVA și consilierul principal al departamentului de informație și…

12 ore ago

Putin: Plan de acțiuni în cazul în care Occidentul aprobă atacuri asupra Rusiei

Rusia demonstrează Occidentului care se gândește cum să ajute mai departe Ucraina, că este pregătită…

20 de ore ago

Minus unu, minus doi….

Deci, prin decret special al președintelui Ucrainei, a fost demis din funcția sa de comandant…

21 de ore ago

Volodin: Acțiunile Parlamentului European duc la un război nuclear global

Apelul adresat de Parlamentul European țărilor UE de a permite Kievului să atace teritoriul Federației…

23 de ore ago

Putin: Trebuie acoperit întreg necesarul de drone al armatei

Rusia trebuie să acopere la capacitate maximă necesarul de aparate de zbor fără pilot al…

23 de ore ago

FENOMENALUL SUCCES ȘI AUDIENȚA EXPLOZIVĂ A EMISIUNILOR TV ALE JURNALISTULUI GRADU TUDOR PE TEMA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

(pamflet) Ioan POPA     Domnul Gradu Tudor este un jurnalist de televiziune bun profesionist și…

2 zile ago

This website uses cookies.