Greu de crezut că Rusia şi SUA vor deveni prietene. Dar Moscova nu reprezintă o ameninţare pentru America, deşi se opune modelului unipolar al lumii, apărat de Statele Unite, a declarat preşedintele comisiei parlamentare pentru afaceri internaţionale, Konstantin Kosaciov.
Adresându-se experţilor de peste Ocean care au participat la conferinţa ruso-americană dedicată controlului asupra armamentului, Kosaciov a salutat prezenţa acestora în sediul Senatului rus, subliniind că toate încercările Moscovei de reluare a dialogului bilateral la nivel parlamentar au rămas fără ecou la Washington. „Nu dorim neapărat să insistăm la nesfârşit, ne respectăm”, a adăugat politicianul rus, citat de Moskovski Komsomoleț.
Având în vedere că ziariştii au fost invitaţi, la insistenţele oaspeţilor americani, să părăsească sala, deşi Kosaciov le-a cerut să rămână, detalii ale discuţiilor care au durat mai bine de o oră şi jumătate au venit din partea lui Vladimir Lukin, fost ambasador al Rusiei în SUA în anii 1990. Potrivit spuselor sale, printre temele abordate s-a numărat soarta Tratatului de lichidare a rachetelor cu rază medie şi mică de acţiune, semnat în 1988 de SUA şi URSS.
Foto: RIA Novosti
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…
Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…
Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…
Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…
This website uses cookies.