Categories: Rusia de azi

Roskosmos: Cazul de înaltă trădare vizează evenimente din 2013

Evenimentele din cazul de înaltă trădare de care sunt legate arestările şi audierile efectuate la Moscova şi Koroliov datează din 2013.

Precizarea se regăseşte pe site-ul oficial al corporaţiei de stat Roskosmov, de care aparţine centrul de cercetări ştiinţifice al cărui angajat este suspectat de trădare de ţară.

„În cadrul activităţii comisiei Roskosmos înfiinţată la recomandarea directorului general în vederea efectuării unui control inopinat privind respectarea secretului de stat la centrul de cercetare, s-a constatat ca organele de anchetă verifică evenimente din 2013, fapt confirmat inclusiv de faptul că documentele ridicate de investigatori datează din acea perioadă”, a precizat comunicatul corporaţiei.

Pe 20 iulie a fost anunţată arestarea omului de ştiinţă Viktor Kudriavţev, în vârstă de 74 de ani, angajat al institutului menţionat. Anterior, surse din FSB precizaseră că bărbatul a transmis uneia dintre ţările membre NATO informaţii referitoare la tehnologia hipersonică.

În cadrul aceluiaşi dosar a fost audiat inclusiv directorul Centrului de cercetare, Dmitri Paison, el numărându-se printre persoanele care ar fi putut oferi detalii concludente în această afacere, scrie Kommersant.

Foto: TASS

Mai multe despre acest subiect:

https://www.vestidinrusia.com/2018/07/22/s-a-incercat-transferul-secretelor-armei-hipersonice-in-occident/

owner

Recent Posts

Kusturica, despre filmul privind persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice

Filmul documentar „Oamenii lui Hristos. Vremurile noastre” despre persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice (UOC) trebuie…

3 ore ago

La Vladivostok au început exercițiile navale ale Rusiei și Chinei

La Vladivostok au început exercițiile navale organizate de Rusia și China sub denumirea ”Beibu/Interacțiune-2024”. Manevrele…

4 ore ago

Cosmonauții Roscosmos, record de ședere la bordul ISS

Cosmonauții corporației de stat Roscosmos, Oleg Kononenko și Nikolai Ciub, au stabilit un record de…

7 ore ago

Alaudinov: Câte tancuri a avut armata Ucrainei când a atacat Regiunea Kursk

Alaudinov spune că Ucraina a folosit resurse importante pentru a ataca Regiunea Kursk, care însă…

8 ore ago

Implicare în conflictul ucrainean. Moldova, avertizată de MAE rus

Moscova îndeamnă conducerea Republicii Moldova să renunțe la pașii ce pot transforma această țară într-un…

9 ore ago

Răspunsul nostru nu este pentru Chamberlain*

Reprezentanta oficială a MAE rus, Maria ZAHAROVA și consilierul principal al departamentului de informație și…

22 de ore ago

This website uses cookies.