Categories: Rusia de azi

Să fie concediaţi pentru lipsă de încredere

Ministerul rus al Muncii lucrează la un proiect de lege privind includerea în Codul muncii a unei norme care să permită concedierea angajaţilor pe motiv că au pierdut încrederea colectivului şi a conducerii, relatează Interfax.

„În opinia noastră, stabilirea unei astfel de măsuri de responsabilitate juridică precum concedierea pe motiv de pierdere de încredere i-ar putea disciplina atât pe angajatori, cât şi pe angajaţi. Conştientizând posibilitatea de a fi dat afară pentru că s-a dovedit nedemn de încrederea acordată şi anexarea unei note corecpunzătoare la cartea de muncă, angajatul va evalua la modul serios eventualele riscuri şi consecinţe ale acţiunilor sale”, a explicat biroul de presă al ministerului condus de Maksim Topilin.

Instituţia a subliniat, totodată, că preconizata măsură nu trebuie să devină o armă împotriva angajatului. „Esenţial este ca posibilitatea de a concedia pe motiv că nu mai există încredere să nu fie o reglare de conturi, o răzbunare sau alte acţiuni nejustificate din partea angajatorului”.

„În opinia noastră, această procedură trebuie foarte clar descrisă şi trebuie să se bazeze pe rezultatele unei verificări disciplinare”, a adăugat biroul de presă. În prezent, astfel pot fi daţi afară numai funcţionarii publici.

Foto: Rosmintrud

owner

Recent Posts

Bloomberg: Putin a obținut aliați în Europa

În condițiile crizei din Ucraina și a revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, Rusia…

8 ore ago

Tânărul șahist rus, despre victoria asupra „regelui șahului”

În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…

14 ore ago

Peskov, despre absența trupelor coreene în Regiunea Kursk

Presupusa prezență a militarilor nord-coreeni în Regiunea Kursk a stârnit numeroase dezbateri, inclusiv cele care…

14 ore ago

Volodin: Discuțiile privind asasinarea lui Putin, un act de terorism

Viaceslav Volodin/ Foto: kherson-news.ru Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a trimis Congresului SUA și…

15 ore ago

Ambasada rusă: Premiera filmului despre eroismul leningradenilor în timpul războiului împotriva fascismului

La 29 ianuarie, Ambasada Rusiei în România a găzduit proiecția în premieră a lungmetrajului „Coridorul…

16 ore ago

Campionii mondiali Șișkova și Naumov s-ar fi aflat la bordul avionului prăbușit la Washington

Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…

o zi ago

This website uses cookies.