Hot News
Care este scopul noilor arme ale Rusiei
18/07
Serghei Markov a numit rezultatul principal al întâlnirii dintre Putin și Trump
18/07

Expert: Summitul a fost important, dar sancțiunile rămân

Întâlnirea preşedinţilor Statelor Unite şi Rusiei are o mare importanţă, dar nu va determina o modificare a regimului de sancţiuni din mai multe motive, crede analistul Ivan Timofeev, citat de RIA Novosti.

„Importanţa acestei întâlniri este mare, mai ales ţinând cont de faptul că astfel de summituri nu s-au mai organizat de mult. Dar nu trebuie existe mari iluzii în legătură cu rezultatele reuniunii. În primul rând, preşedintele american poate a lansat o serie de procese la nivel de cooperare a administraţiilor, dar mai este Congresul, mai este opinia publică, interesele mediului de afaceri, starea relaţiilor economice. Cu alte cuvinte, sunt o serie de factori care influenţează relaţiile noastre”, a explicat expertul.

În context, el a amintit că, în privinţa revizuirii sancţiunilor, libertatea de manevră a lui Trump este puternic limitată de Congres şi de legislaţie, sistemul legislativ fiind astfel conceput încât este mai uşor să institui decât să anulezi sancţiuni.

„S-au găsit unii care să vorbească despre o posibilă modificare a regimului de sancţiuni. Dar aşa ceva nu se poate întâmpla, în principiu. Sunt două scenarii: menţinerea unui status-quo, adică a regimului de sancţiuni sub forma actuală sau  înăsprirea lor. Pentru moment, întâlnirea celor doi preşedinţi va permite păstrarea, pentru un timp, a unui status-quo. Dar nu există nici un fel de premise juridice, procedurale, politice pentru ceva schimbări din partea americanilor şi, implicit, din partea Rusiei în privinţa contrasancţiunilor”, a subliniat Timofeev.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2940808