Categories: Rusia si lumea

Cum s-a desfăşurat conferinţa de presă susținută de Putin şi Trump

După două ore şi 10 minute de discuţii, preşedinţii Rusiei şi Statelor Unite, Vladimir Putin şi Donald Trump, au ieşit în faţa ziariştilor pentru conferinţa comună de presă care a marcat încheierea summitului găzduit de Palatul prezidențial din Helsinki.

De la bun început, cei doi şefi de stat au subliniat că întrevedere a fost una deschisă şi productivă. S-a vorbit despre Siria, securitate cibernetică, Ucraina, presupusa ingerinţă a Rusiei în alegerile americane şi dezarmare nucleară.

  • Poziţiile celor două ţări în chestiunea Crimeei diferă, dar Putin susţine că, pentru Rusia, problema a fost încheiată.
  • „Alungaţi-vă din minte prostia asta”, a răspuns Putin întrebat fiind despre un dosar compromiţător la adresa lui Trump şi a familiei acestuia.
  • Putin a îndemnat să se orienteze după punctul de vedere al organelor de judecată, nu după declaraţiile serviciilor speciale. Potrivit spuselor sale, activitatea Concord Group (SUA sunt acuzate de complot şi infracţiuni pe internet) vizează persoane private. El încă aşteaptă ceva concret din partea procurorului special Robert Muller.
  • Întrebat cui aparţine, acum, iniţiativa în Siria, Putin i-a dăruit lui Trump mingea Cupei Mondiale de fotbal, adăugând că se află în terenul SUA.
  • Putin nu ştie de ce sunt acuzaţi în SUA cei 12 presupuşi agenţi GRU. Făcând referire la un acord din 1999 despre ajutor reciproc în dosare penale, Putin a propus accesul reprezentanţilor oficiali ai SUA la interogatoriile suspecţilor. Dar în acest caz, Putin insistă pe reciprocitate.
  • Șeful statului rus a fost întrebat dacă a dorit victoria lui Trump în alegerile din 2016. Numai pentru că preşedintele a vorbit despre normalizarea relaţiilor cu SUA, a explicat Putin, subliind că a fost singurul moment când a nutrit simpatie pentru cel care a exprimat interes pentru consolidarea relaţiilor cu Rusia. „De unde aţi luat chestia asta, că preşedintele Trump are încredere totală în mine. De unde aţi luat chestia asta că eu am încredere deplină în el”.

Foto: Kremlin.ru

owner

Recent Posts

Răspunsul nostru nu este pentru Chamberlain*

Reprezentanta oficială a MAE rus, Maria ZAHAROVA și consilierul principal al departamentului de informație și…

10 ore ago

Putin: Plan de acțiuni în cazul în care Occidentul aprobă atacuri asupra Rusiei

Rusia demonstrează Occidentului care se gândește cum să ajute mai departe Ucraina, că este pregătită…

18 ore ago

Minus unu, minus doi….

Deci, prin decret special al președintelui Ucrainei, a fost demis din funcția sa de comandant…

19 ore ago

Volodin: Acțiunile Parlamentului European duc la un război nuclear global

Apelul adresat de Parlamentul European țărilor UE de a permite Kievului să atace teritoriul Federației…

21 de ore ago

Putin: Trebuie acoperit întreg necesarul de drone al armatei

Rusia trebuie să acopere la capacitate maximă necesarul de aparate de zbor fără pilot al…

21 de ore ago

FENOMENALUL SUCCES ȘI AUDIENȚA EXPLOZIVĂ A EMISIUNILOR TV ALE JURNALISTULUI GRADU TUDOR PE TEMA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

(pamflet) Ioan POPA     Domnul Gradu Tudor este un jurnalist de televiziune bun profesionist și…

2 zile ago

This website uses cookies.