Surpriza summitului Helsinki a fost normalitatea

Fără a ști mare lucru despre ce au discutat – și poate au hotărât – pe fond  președinții Americii și Rusiei la Helsinki, instituții media și comentatori de toate calibrele (atenție: cu excepția celor din Rusia) s-au antrenat într-un tsunami devastator asupra întâlnirii oficiale dar cât se poate de etanșe ruso-americane. De fapt, însă, freneticii exegeti practică un pugilat mediatic cu umbra, care nu numai că riscă derizoriul sau ridicolul, dar și încețoșează în plus un climat mondial și așa labil și imprevizibil. În ce-i privește, contestatarii (abilitați) din România, ocolesc cu dezinvoltură în noianul lor de considerațiuni tocmai subiectele ce privesc în modul cel mai direct geopolitica părții noastre de lume: Deveselu, Transnistria, Marea Neagră, ca să nu mai vorbim de tot mai rostogolita – prin presă – învoială tranzacțională între Washington și Moscova în care și România ar fi inclusă.

“Convorbirile s-au încheiat cu rezultatele știute”, scria, cu un umor involuntar, “Jurnalul de dimineață” al lui Tudor Teodorescu-Braniște la câteva zile după Yalta 1945, emițând, poate, cea mai absurdă frază din gazetăria secolului trecut. “Cu rezultatele știute” (adică poate tot după vreo câteva decenii) s-a încheiat și Helsinki 2018, dar, fără a ne hazarda în judecăți care ar fi într-adevăr necesare și utile, unele constatări pot fi  formulate.

– Întâlnirea a fost folositoare, căci, remarca săptămânalul francez “L’Express”, “chiar dacă nu s-a încheiat cu rezultate concrete, summitul de la Helsinki ar putea contribui la crearea unei atmosfere de dialog constructiv”.

– Istoricul american Maya Kandel scria, eufemistic, că “Trump și Putin converg spre o viziune alternativă a relațiilor internaționale” și o fac “într-un univers diplomatic al raporturilor de forță, fără reguli și norme”. Mai de-a dreptul, cotidianul “Le Monde” invoca “tentația zonelor de influență” care a învăluit întâlnirea celor doi”. Același ziar relua într-un alt articol ideea, când scria: “Relațiile ambivalente cu Alianța atlantică se înscriu într-o revizuire sistematică a pilonilor ordinii mondiale stabilită de Washington după al doilea război mondial”. Dacă sunt reflexe ale stereotipiilor din vremea războiului rece sau tendință reală, timpul o va spune. Oricum, multe s-au schimbat în ultimele câteva decenii. În schimb, istoricul rus Valeri Solovei asigura că la Helsinki (cel puțin)  “nimeni nu se așteaptă la rezultate mărețe”, dar Putin are nevoie să ajungă la un oarecare consens cu Trump”.  Mai neliniștit, ziarul german “Suddeutsche Zeitung”  plusa: “Trump nu mai reprezintă interesele partenerilor (nu mai este “reprezentantul lumii occidentale” – n.n.). Ca și Putin, duce o politică naționalistă și agresivă, care înseamnă și slăbirea Uniunii Europene.  UE trebuie să se aștepte ca SUA și Rusia să încheie acorduri pe seama ei fără  ține cont de interesele UE. Ceea ce ar putea fi periculos. Ar fi înțelept ca UE să se aștepte la cel mai rău scenariu posibil: ca Trump să trădeze Occidentul și să pactizeze – în secret și măcar parțial – cu Rusia”. Oricum, o asemenea viziune este mai degrabă de extracție germană decât europeană.

– Summitul a fost, totuși, scurt, de numai câteva ore, fără a produce vreun comunicat comun, iar la conferința de presă finală cei doi nu au dezvăluit prea mult din cele discutate sau poate și convenite. Important este că au vorbit și de alte întâlniri la vârf, în viitor.

– Putin – ține să sublinieze presa occidentală – a fost “învingătorul” incontestabil al reuniunii pentru că a  atins un obiectiv grandios, pentru care a lucrat mult și tenace: o relație a Rusiei în condiții de egalitate cu America, un statut de putere mondiala politico-diplomatică și militară, un protagonist de rangul întâi în politica globală. Întâlnirea de la Helsinki a consacrat acest rang și statut.

– Concentrarea în comun pe focarele majore de încordare și conflict din lume, pentru care SUA și Rusia își asumă misiunea de pompier: Siria și Orientul Mijlociu în general, Ucraina etc.

– Identificarea formulelor de armonizare a intereselor economice/energetice în triada SUA-Rusia-UE (în principal Germania).

– Disponibilitatea comună de deblocare a impasului prelungit din domeniul controlului armamentelor.

– Înverșunata bătălie politică și publică postelectorală care se cronicizează în SUA (parcă fără precedent ca durata și vehemență în istoria acestei țări), în care candidatul/președintele și colaboratorii săi sunt hărțuiți printr-o „vânătoare de vrăjitoare” ca “oameni ai Moscovei”, dar și incriminări de natură oarecum similară la adresa celeilalte tabere, a lui Hillary Clinton, Obama și alți lideri din partidul democrat, s-a extins și în viață internațională, parazitand-o și viciind-o, cu efecte dezastruoase asupra dialogului, detensionării și încrederii în lume. Dar a-l face pe președintele Trump  “omul rușilor” e și irațional și hilar, când, după câțiva președinți care au minimalizat sau ignorat relația și angajamentele cu Europa și statele ei, Donald Trump potențează efortul de apărare prin NATO și fiecare stat membru, livrează arme letale Ucrainei, întărește flancul estic al Alianței atlantice,  regăsește Marea Neagră pe harta geopolitică a lumii.

– Întâlnirea la vârf a fost de o sobrietate marțială. Președintele Trump a renunțat total la aerul mai mult decât degajat și la licențele de protocol practicate la reuniuni similare (bi- sau multilaterale), iar președintele Putin nu a dat nici cel mai mic semn de iritare la față de provocările sau insinuările care au premers și însoțit evenimentul în legătură cu mult controversată “implicare” a Rusiei în alegerile americane și s-a arătat cât se poate de cooperant în elucidarea situației care otrăvește relațiile bilaterale.

Degajat din oglinzile deformate aplicate actualei Administrații de republicanii americani, dar și de triunghiul isoscel Merkel-Macron-May și demnitarii UE, președintele Trump  își asigura un loc firesc de prim plan  în galeria celor cateva personalități proeminente ale lumii considerate mai întâi atipice, dar afirmate în timp ca protagoniști redutabili. Galerie inaugurată de Vladimir Putin care, împreună cu Xi Jinping și Donald Trump,  prefigurează proeminențele lumii multipolare de mâine.

Corneliu Vlad