Categories: Rusia si lumea

Rusia, pregătită să-i ducă pe astronauţii americani în cosmos

Rachetele Soiuz sunt gata să-i transporte şi pe viitor pe astronauţii americani spre Staţia spaţială internaţională, dacă Statele Unite nu vor avea timpul necesar pentru a crea propriile nave spaţiale, au anunţat surse din cadrul Roskosmos.

„Roskosmos este gata să prelungească relaţiile de colaborare în programul ISS, inclusiv în privinţa transportării astronauţilor până la bordul laboratorului”, a precizat biroul de presă al societăţii.

Se precizează că, prin NASA, compania Boeing a cumpărat locuri pentru rachetele Soiuz până în anul 2019, inclusiv. În acelaşi timp, autorităţile americane se tem că lucrările de creare a unor nave spaţiale private se vor prelungi.

În luna martie s-a anunţat că primul zbor al navei cosmice private Crew Dragon, proiectată şi realizată de compania SpaceX, patronată de miliardarul şi omul de afaceri Elon Musk, a fost planificat pentru noiembrie anul viitor.

Foto: Rambler

owner

Recent Posts

Cosmonauții Roscosmos, record de ședere la bordul ISS

Cosmonauții corporației de stat Roscosmos, Oleg Kononenko și Nikolai Ciub, au stabilit un record de…

34 de minute ago

Alaudinov: Câte tancuri a avut armata Ucrainei când a atacat Regiunea Kursk

Alaudinov spune că Ucraina a folosit resurse importante pentru a ataca Regiunea Kursk, care însă…

2 ore ago

Implicare în conflictul ucrainean. Moldova, avertizată de MAE rus

Moscova îndeamnă conducerea Republicii Moldova să renunțe la pașii ce pot transforma această țară într-un…

3 ore ago

Răspunsul nostru nu este pentru Chamberlain*

Reprezentanta oficială a MAE rus, Maria ZAHAROVA și consilierul principal al departamentului de informație și…

16 ore ago

Putin: Plan de acțiuni în cazul în care Occidentul aprobă atacuri asupra Rusiei

Rusia demonstrează Occidentului care se gândește cum să ajute mai departe Ucraina, că este pregătită…

o zi ago

Minus unu, minus doi….

Deci, prin decret special al președintelui Ucrainei, a fost demis din funcția sa de comandant…

o zi ago

This website uses cookies.