Hot News
Gazprom a construit două treimi din Turkish Stream
14/07
Exclusiv! Andrei Deviatkov: Înghețarea dialogului politic nu va afecta relațiile dintre popoarele noastre
14/07

Lavrov: Politica Occidentului față de Rusia nu se construiește pe fapte

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a acordat un inerviu ziaristului american Larry King. El a arătat că politica Occidentului în privinţa Rusiei se construieşte pe baza unor tipare difuze, nu pe fapte.

Diplomatul rus a respins declaraţia ziaristului Larry King, potrivit căruia serviciile speciale au ajuns la concluzia că autorităţile ruse au influenţat alegerile americane din 2016. „Acest raport a fost semnat doar de reprezentanţii a trei servicii speciale, în condiţiile în care, de regulă, la elaborarea unor astfel de documente participă mai mult de zece asemenea instituţii”, a spus Lavrov.

El a precizat că a citit raportul comisiei senatoriale pentru spionaj, care afirmă că Rusia s-a amestecat în alegeri, dar care nu oferă absolut nici o dovadă.

„Acum se investighează cazul de otrăvire de la Salisbury şi iar nu există transparenţă. Reiese că politica pritenilor noştri occidentali vizavi de Rusia se contruieşte pe baza unor astfel de tipare, precum „este foarte posibil” şi se afirmă că „nu există altă explicaţie clarificatoare”, a arătat şeful MAE rus.

Foto: TASS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2940200