Exclusiv! Andrei Deviatkov: Înghețarea dialogului politic nu va afecta relațiile dintre popoarele noastre

Cu ocazia celei de-a 15-a aniversări a semnării Tratatului privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă (4 iulie 2003), ”Vești din Rusia” a publicat deja un interviu cu domnul dr. Vasile BUGA, coordonator al Centrului de Studii Ruse și Sovietice din cadrul Institutului Național pentru Studierea Totalitarismului al Academiei Române. Astăzi, îi dăm cuvântul, pe aceeași temă, cercetătorului rus dr. Andrei DEVIATKOV de la Сentrul de Studii Postsovietice din cadrul Institutul de Economie al Academiei Ruse de Științe.

 Potențial nevalorificat

 –  La vremea respectivă, Tratatul româno-rus din 2003 a fost foarte important pentru normalizarea relațiilor dintre cele două țări. Între timp, România a intrat în NATO și a aderat la UE. În aceste condiții, Tratatul politic de bază nu a scăzut din importanță sau, poate, chiar a devenit caduc, după cum spun unii?

– Tratatele de bază nu își pierd niciodată importanța, deoarece implică faptul că părțile întorc paginile anterioare ale relațiilor și încep să trăiască într-un nou sistem de coordonate, cel puțin la nivel oficial. În pofida unui număr de contradicții politice serioase, sistemul de coordonate stabilit este încă relevant. Rusia și România sunt două state suverane, două puteri ale Mării Negre, care au un număr mare de interese atât diferite, cât și cele care se suprapun. Astfel, România este una dintre puținele țări din UE care, asemenea Rusiei, nu recunoaște independența Kosovo, invocând în acest sens primatul dreptului internațional. Nici aderarea României la NATO și UE nu este în contradicție cu Tratatul, deoarece acest document de bază chiar și vorbește despre libertatea părților de a participa la unele sau altele tratate aliate. O altă chestiune este modul în care se interpretează și se realizează în practică conceptul de securitate generală și indivizibilă, care este, de asemenea, menționat  în acordul de bază.

În plus, acordul de bază are și o importanță pur aplicată: acesta este un acord-cadru și reglementează relațiile dintre țări în cele mai diverse domenii, inclusiv cele culturale, științifice, de mediu etc. Astfel, în aceste domenii de interacțiune, s-a stabilit un temei juridic fundamental.

– Ce s-a pierdut și ce nu s-a pierdut în colaborarea celor două țări pe parcursul celor 15 ani care s-au scurs după anul 2003?

– Nu a fost valorificat potențialul de soluționare a contradicțiilor vechi, de lungă durată, care apar din nou, în noua realitate, pe ordinea de zi și întăresc atmosfera de confruntare. Aceasta este atât „chestiune basarabeană”, cât și problema „tezaurului românesc”. În acest context, s-a reușit un succes mult mai mare în dialogul ruso-polonez, unde o serie de probleme au fost mult mai acute.

Nu putem vorbi și despre valorificarea deplină a potențialului economic în cadrul cooperării bilaterale. Acest lucru se datorează în mare parte unor factori obiectivi, cum ar fi criza economică din 2008-2009, care a afectat grav industria metalurgică din România. Creșterea independenței energetice a României pe seama surselor interne, de asemenea, reduce volumul comerțului bilateral cu resurse de combustibil și energie. Cu toate acestea, există perspective bune pentru afacerile românești de pe piața rusă, care este mult mai intens însușită, de pildă, de întreprinderi maghiare. România este astăzi dependentă în mod excesiv de piețele UE, ceea ce o face vulnerabilă, iar acest lucru este deosebit de evident din cauza declinului pieței europene a autovehiculelor. Este slab dezvoltat și turismul nostru bilateral, ceea ce împiedică formarea unei percepții obiective reciproce între popoarele celor două țări. Drept urmare, presa și declarațiile politice influențează asupra formării imaginilor reciproce într-o măsură mult mai mare decât cunoașterea personală.

Cooperarea bilaterală în domeniul culturii a rezistat în mod clar timpului și există legături religioase destul de active. Deci, în România există până în ziua de astăzi  un mare interes pentru literatura clasică rusă, teatru și muzică. La televiziunea română puteți vedea uneori creații cinematografice rusești noi și vechi. Cu toate acestea, dacă noi vorbim despre prezența culturală românească în Rusia, trebuie constatat că aceasta este minimă. Motivele sunt atât resursele limitate, cât și lipsa interesului politic.

Tezaurul, un simptom      

 – Problema retrocedării „tezaurului românesc“ este „mărul discordiei“ în relațiile ruso-române sau ea este doar un pretext pentru a menține aceste relații la un nivel scăzut?

– Problema „tezaurului românesc“ este foarte revelatoare, ea este un simptom care caracterizează atitudinea față de Rusia, în discursul românesc actual. În timp ce majoritatea țărilor europene și Statele Unite au rezolvat toate asemenea diferende cu URSS încă în anii ’20-’30, România continuă să politizeze această problemă. În conștiința istorico-politică românească, un mare rol îl joacă teoriile conspirației marilor puteri și, mai ales, a Imperiului Rus/a Uniunii Sovietice, împotriva statului român. În multe privințe, acest mesaj este irațional, dar este proiectat și pe Rusia de astăzi, împiedicând elitelele politice și intelectuale ale României să se uite într-un nou mod la realitatea existentă.

–  Care este ponderea reală în relațiile bilaterale a elementelor sistemului ABM de la Deveselu?

– Din moment ce Rusia reacționează extrem de negativ la orice apropiere reală a infrastructurii militare americane și a NATO la granițele sale, problema bazei de la Deveselu a avut și va continua să aibă o importanță fundamentală pentru percepția României în Rusia. Important este și faptul că România, în ciuda potențialului său militar limitat, este una dintre țările NATO cele mai active care participă la exerciții comune în regiunea Mării Negre, precum și cheamă constant pentru consolidarea flancului estic al NATO, în primul rând, prin crearea unei flotile militare. Rusia percepe aceste acțiuni în contextul „dilemei de securitate” clasice atunci când România încearcă să-și întărească securitatea la maxim și/sau să safisfacă dorințele aliaților, însă toate acestea se fac, în opinia Rusiei, pe seama și în detrimentul Moscovei.

Îngheț doar la nivel politic

– De ce, în opinia dumneavoastră, în România se ignoră importanța factorului slav în formarea limbii române și a poporului român?

– Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, elita românească se vedea ca parte a Europei, trasând o frontieră imaginară între  Vestul „progresiv“ și Estul ”înapoiat” și considerându-se o frontieră de vest, în zona de contact între cele două lumi. Drept urmare, această percepție a influențat cele mai diverse sfere ale vieții sociale – de la limbă la arhitectură, unde s-au promovat intens etaloane franceze, germane și italiene, cu „uitarea” altor elemente culturale și civilizatoare. În plus, pentru România, pe parcursul întregii sale istorii, problema integrității teritoriale a fost acută, nu în ultimul rând datorită maghiarilor transilvăneni; prin urmare, pentru societatea românească, prioritatea era mai degrabă uniformitatea culturală și lingvistică, decât păstrarea multiculturalismului.

– România și Rusia împărtășesc un set de valori care aparțin, de fapt, unei aceleeași civilizații, bazate pe ortodoxie, pe tradiții istorice și culturale foarte apropiate și pe o soarta istorică destul de des comună. În ce măsură cântarește această moștenire, tot acest background pentru viitorul relațiilor bilaterale? Ce pronostic ați da acestor relații, să zicem, pentru o perioadă de 20 de ani?

– La nivelul politic, relațiile vor rămâne reci. Nu există oarecare perspective de normalizare a acestora. În același timp, este puțin probabil ca înghețarea dialogului politic să afecteze relațiile dintre popoarele noastre la nivelul vieții de zi cu zi. Problemele comune moștenite din perioada sovietică, precum și lipsa, de fapt, a oricăror contradicții grave în trecut apropie popoarele celor două țări.