Rusia în ecuația NATO: apărare, fermitate, dialog și multe necunoscute

Corneliu Vlad

Rareori, un moment atât de consternant în dialogul internațional. Lideri euroatlantici de primă importantă stau cu inima strânsă la summitul NATO și se tem că va fi mai dezastruos ca G7 (Macron) sau îl imploră pe președintele Trump să-și dezvăluie mai clar intențiile (Theresa May), iar presa occidentală dă titluri, și ele cu palpit, gen “Trump încearcă (?! –n.n.) să-i umilească pe aliații europeni” și ”După torpilarea G7 de către Donald Trump, totul e posibil” – “La Tribune” sau “La summitul NATO de la Bruxelles, Donald Trump este deja cu ochii pe întâlnirea sa cu Vladimir Putin” – “Huffington Post” sau, în sfârșit, “NATO, Rusia, prieteni, inamici – Trump învălmășește cărțile” – France Presse.  Peste Atlantic, președintele Trump a spus, înainte de a urca în avion pentru Europa: “Așadar e NATO, e Regatul Unit care se află într-un fel de neliniște și este Putin. Cinstit vorbind, cu Putin e, fără îndoială, cel mai ușor.  Cine-ar fi crezut? Cine-ar fi crezut? Cine-ar fi crezut?”. Liderul  american i-a somat mai imperativ ca oricând pe aliații atlantici să-și onoreze responsabilitatea de 2 la sută din PIB pentru apărare și, în preziua summitului, a deschis discuția tăios : “Germania e prizoniera Rusiei pentru că își aduce o mare parte din energie din Rusia. (…) Germania e total controlată de Rusia (…) și noi trebuie să o apărăm împotriva Rusiei. Nu e normal”.

Asemenea declarații politice și comentarii de presă  i-au făcut pe unii să avanseze și să susțină ipoteza că o alianța SUA-Rusia ar fi “chiar după colț” (cum ar fi spus Kissinger), iar în replică s-ar infiripa altă axă, UE-China.

 Așadar, chiar dacă nu e viciată până la  o cotă alarmantă și “lumea nu și-a ieșit din țâțâni”, atmosfera internațională și-a sporit coeficientul de incertitudine tocmai în ajunul a două evenimente care ar putea fi istorice : summitul NATO de la Bruxelles și întâlnirea Trump-Putin de la Helsinki. Este adevărat că intenții de isterizare a relațiilor dintre polii mondiali de putere, oricât de greu de explicat ar fi ele, sunt tot mai vizibile, cel puțin pe arena publică (este de sperat că nu și în planurile și acțiunile protagoniștilor). Cine le născocește însă și în ce scop este deocamdată mai greu de spus.

Anticipând miza întâlnirii ruso-americane la vârf, săptămânalul francez „L’Express” scria: “Convorbirile Trump-Putin sunt un test fundamental pentru bilateralismul pe care a optat Washingtonul pentru a prelua în mâini problemele mondiale. De partea sa, Putin nu poate decât să se bucure văzându-i pe europeni divizați și împinși în strâmtoare financiară de către Trump ; „tabăra occidentală” pare să aparțină trecutului. Cei doi oameni de stat au creat un teren de înțelegere potențial; Trump vrea să obțină ceva tangibil, pentru a se întoarce triumfător la Washington.  Iar neliniștea europenilor este de a ști ce i-ar putea oferi americanul rusului în schimbul unei anumite apropieri.” Și cotidianul francez avansează supoziția că s-ar putea “umbla” la subiecte ca Siria și Ucraina. Cotidianul “Washington Post” este însă mai misterios și  mai sumbru în aprecieri: “S-ar putea ca aliaţii europeni să nu fie îngrijoraţi atât de comportamentul lui Trump la Bruxelles cât de ceea ce ar putea el să spună sau să facă la întrevederea cu Putin, al cărui acord el pare să-l dorească atât”.

Dar Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că întâlnirea la vârf a  celor doi mari “merge pe linia politicii NATO. Adică pe combinația dintre apărare, fermitate și dialog”. Stoltenberg a mai subliniat că este necesar ca în cadrul Alianței să fie menținută o politică unitară față de Rusia. “Nu vrem un nou război rece. Trebuie să dialogăm la multe niveluri cu Rusia pentru a evita riscurile, accidentele, incidentele. Cu cât crește tensiunea, cu atât sunt mai multe activități militare la frontierele noastre și cu atât mai mult este necesar să deschidem căile dialogului”. El at ținut să amintească faptul că “din  2016, am ținut contactul  (cu Moscova) în cadrul Consiliului NATO-Rusia (la nivel de ambasadori). Cred  că este esențial ca Donald Trump să se întâlnească cu Vladimir Putin. Și – a continuat – sunt încrezător că această întâlnire va fi importantă”.

Așadar, nici secretarul general al NATO Stoltenberg, nici liderii vesteuropeni, nici chiar președintele Trump  –  în ciuda patternului său atipic și nici președintele Putin, nu sunt adepții unei confruntări periculoase.  Iar cele două întâlniri la vârf, de la Bruxelles și Helsinki, pot lămuri măcar în parte marile nedumeriri ale clipei.