Hot News
Economia freneziei fotbalului
06/07
Rusia a introdus taxe reciproce asupra mărfurilor din Statele Unite
07/07

Oamenii se tem că vor fi abandonaţi

Kremlinul işi intensifică eforturile de promovare a reformei pensiilor, scrie Vedomosti. În acelaşi timp, experţii cred că s-a ratat momentul pentru o contrapropagandă.

Interlocutorii cotidianului economic au declarat că administraţia prezidenţială a format un fel de staff neoficial, menit să preîntâmpine orice complicaţii legate de anunţul preconizatei reforme. Alţii spun că nu există nici un staff sau comunicat, dar că administraţia cooptează noi politologi şi experţi, pentru a explica oamenilor de ce este necesară o astfel de reformă.

Potrivit sociologilor, practic nu există mulţumiţi. Mai mult, a scăzut ratingul preşedintelui, ceea ce „îi sperie pe cei” din administraţie, susţine Vedomosti. Directorul adjunct al centrului independent de sondare a opiniei publice Levada, Liudmila Hahulina, spune că rușii critică nu numai majorarea vârstei de pensionare, dar şi alte decizii ale guvernului care afectează interesele materiale ale pensionarilor. Astfel, 78% nu sunt de acord ca pensia pensionarilor care continuă să lucreze să nu fie indexată la nivelul inflaţiei, iar 85% consideră incorectă ideea pensionarii care nu s-au retras definitiv din activitate să nu fie plătiţi dacă pensia lor depăşeşte un anume prag.

Oamenii se tem că va fi majorată vârsta de pensionare şi atât, a comentat sociologul Denis Volkov, de la centrul Levada. „Ceea ce generează o serie întreagă de temeri ale celor neprotejaţi – că vor fi concediaţi înainte de pensionare şi nu îşi vor mai găsi alt loc de muncă, că este imposibil să te reprofilezi la o anumită vârstă, că vor exista probleme de sănătate. Oamenii se tem că statul îi va abandona”, a apreciat sociologul.

Timpul pentru o contrapropagandă a trecut, a estimat, pe de altă parte, expertului filialei moscovite a centrului Carnegie, Andrei Kolesnikov. „Răul s-a întâmplat deja şi chiar dacă reforma va fi, într-un fel sau altul, îndulcită, fondul negativ se va menţine. Tot ceea ce propune statul în domeniul social este repins de societate din cauza neîncrederii”, a subliniat analistul.

S-a petrecut un eveniment îngrozitor pentru autorităţi, a adăugat el. „De regulă, când ratingul preşedintelui creştea, se ridica inclusiv cota de popularitate a organelor puterii, care, dacă se deprecia, nu antrena şi o scădere a ratingului lui Putin. Acum fie ratingul lui a căzut, trăgându-le după el pe toate celalalte, fie celelalte s-au prăbuşit, luând cu ele şi ratingul preşedintelui. Reiese că Putin este răspunzător de ceea ce face guvernul”.

Kremlinul nu va reuşi să rezolve problema în totalitate, susţine politologul Abbas Galliamov. „Nimeni de la putere nu va reuşi să-i convingă pe oameni să renunţe la banii lor. Atât de tare s-au străduit să impună ideea că în ţară totul merge bine, încât oamenii nu înţeleg acum de ce trebuie să accepte o astfel de reformă”. Pentru ca populaţia să aprobe măsuri impopulare, ea trebuie să ştie despre ce este vorba. „Problema reformei pensiilor trebuia abordată în timpul campaniei electorale. Oricum ar fi votat cu Putin, iar acum nu aveau sentimentul că au fost înşelaţi”, spune interlocutorul cotidianului Vedomosti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2937257