Categories: Rusia de azi

Medicii ruși au primit de la companiile farmaceutice peste 3,3 miliarde ruble

Companiile farmaceutice străine care activează pe piaţa rusă au plătit anul trecut medicilor şi structurilor sanitare din Rusia peste 3,3 miliarde ruble, scrie RBK, citând un raport anual elaborat pe baza datelor celor 26 de firme de resort care fac parte din Asociaţia producătorilor internaţionali de produse farmaceutice (AIPM).

Conform studiului, de plăţi au beneficiat, per total, 41.000 de medici, din care numai 8.000 de specialişti au primit, împreună, aproximativ 545 milioane ruble. Cea mai mărinimoasă dintre companiile pharma care au publicat date în acest sens s-a dovedit grupul francez Ipsen, care a vărsat medicilor ruşi peste 471 milioane de ruble în perioada de referinţă. La polul opus, cea mai mică sumă a aparţinut firmelor britanică GSK şi americană Celgene, cu 2,4 şi, respectiv, două milioane de ruble.

Valoarea medie a plăţilor efectuate a variat de la 70.000 (Celgene) la 355.000 ruble (Ipsen). La rândul ei, compania americană AbbVie a achitat anul trecut aproape 54 milioane de ruble, bani de care au beneficiat cel puţin 557 de medici.

Un număr de 25 de specialişti ruşi au primit din partea companiilor farmaceutice străine câte un milion de ruble şi mai mult. A fost răplata pentru lecţiile ţinute, pentru participare la conferinţe, pentru cazare şi transport.

owner

Recent Posts

FENOMENALUL SUCCES ȘI AUDIENȚA EXPLOZIVĂ A EMISIUNILOR TV ALE JURNALISTULUI GRADU TUDOR PE TEMA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

(pamflet) Ioan POPA     Domnul Gradu Tudor este un jurnalist de televiziune bun profesionist și…

4 ore ago

Un maestru român de taekwondo a ținut un master class la Orel

Maestrul român de taekwondo de gradul șapte dan Ioan Tiurean, care străbate lumea pe motocicletă,…

6 ore ago

Putin: Omenirea se confruntă cu probleme foarte dificile

Omenirea se confruntă cu probleme serioase, pentru a căror rezolvare este nevoie de unitate, a…

7 ore ago

Kennedy Jr. și fiul lui Trump au ieșit cu o declarație privind Ucraina

Febra militaristă de la Washington a atins un nivel nemaivăzut, au avertizat într-un articol comun…

7 ore ago

Demență! Zaharova, despre declarația lui Stoltenberg privind atacuri asupra Rusiei cu arme occidentale

Reprezentanta oficială a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a catalogat drept ”demență și curaj”…

9 ore ago

Onet, despre cearta dintre Zelenski și ministrul polonez de Externe la întâlnirea de la Kiev

La o întâlnire de la capitala Ucrainei, Zelenski i-a cerut lui Sikorsky să nu umfle…

o zi ago

This website uses cookies.