Categories: CM Rusia 2018Sport

Economia freneziei fotbalului

Potrivit estimărilor Centrului de dezvoltare a Şcolii Superioare de economie, Cupa Mondială de fotbal a antrenat o creştere a indicilor schimburilor comerciale şi a serviciilor financiare în Rusia. Cu toate astea, fără factori conjuncturali, ritmul de evoluţie a economiei râmâne instabil, scrie Kommersant.

Economia Rusiei ar putea cunoaşte, este adevărat, o oarecare revigorare pe durata campionatului mondial de fotbal, dar pe termen lung ea va reveni la indicii anteriori. Potrivit raportului elaborat de experţii instituţiei mai sus menţionate, această uşoară accelerare se va menţine în următoarele două-trei luni.

Conform estimărilor, comparativ cu datele statistice valabile pentru aprilie – mai, creşterea PIB va fi undeva în jurul valorii de 2,5%, faţă de 1,3% în primele trei luni ale anului în curs. „Dar odată ce campionatul se va termina, este de aşteptat ca şi cererea, unul dintre principalii factori de creştere, să încetinească”, susţin analiştii.

owner

Recent Posts

MAE rus: Acțiunile SUA împotriva presei ruse nu vor rămâne fără răspuns

Statele Unite continuă politica de reprimare a disidenței, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului…

o oră ago

Peskov, despre o posibilă interdicție a exportului de metale: Trebuie răspuns la banditismul Occidentului

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a comentat propunerea lui Vladimir Putin…

9 ore ago

Expert militar: Studierea rachetei HIMARS va oferi Rusiei acces la tehnologia americană

„Sistemele HIMARS s-au remarcat întotdeauna printr-o mare precizie. Coeficientul lor de abatere probabilă a fost…

10 ore ago

Peskov, despre abordarea lui Putin în alegerea reacției la acțiunile Occidentului

Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat, într-un dialog cu jurnalistul Pavel…

11 ore ago

Zaharova: Summitul BRICS va deveni o senzație mondială

Organizația a devenit un model de conlucrare interstatală, a subliniat reprezentanta oficială a ministerului rus…

12 ore ago

În orașele italiene au apărut panouri publicitare cu sloganuri pro-ruse

În Italia au fost instalate panouri publicitare cu apeluri la sistarea livrărilor de arme către…

o zi ago

This website uses cookies.