Opozanţii care au sărbătorit victoria Rusiei în meciul cu Spania din optimile Cupei Mondiale de fotbal au fost criticaţi de colegii lor de partid. Pe ideea că nu te poţi bucura de această reuşită, care lucrează, de fapt pentru actualul regim, iar unii dintre fotbalişti sunt chiar oameni de încredere ai preşedintelui Vladimir Putin.
Într-un articol pe această temă, cotidianul Nezavisimaia Gazeta scrie că cele mai multe pretenţii au fost generate de publicarea pe Twitter a poziţiei lui Aleksei Navalnîi care, fără să explice dacă glumeşte sau vorbeşte serios, a propus organizarea mai multor mitinguri de susţinere a portarului Igor Akinfeev.
Imediat, Navalîi a fost acuzat de „ambiţii imperialiste”, explicându-i-se că „trebuie să ne mândrim cu o economie sănătoasă, nu cu faptul că mingea a intrat în poartă”. „Cupa Mondială este un drog, ca poporul să uite despre drumuri proaste, despre sistemul de învăţământ, despre sărăcie, corupţie, impozite”, i-a scris lui Navalnîi utilizatorul Igor Tarasov.
Şi alți comentatori s-au năpustit asupra politicianului: „Nu te bucura, Navalnîi. După meci va creşte cota de popularitate a lui Putin, nu a ta”, l-a avertizat unul dintre ei. Iar vicepreşedintele organizaţiei PARNAS, Vadim Lukaşevici a declarat pentru NG că puterea interacţionează cu poporul după principiul „pâine şi show”.
Un fragment din discursul ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, la Simpozionul Internațional…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, este vedeta politicii internaționale cu un „nas de golgheter”, a declarat…
79% dintre cetățenii ruși au încredere în Vladimir Putin, iar 81% au precizat că președintele…
Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat că este greu de presupus…
În discursul rostit la sesiunea plenară a reuniunii din acest an a Clubului Internațional de…
Lumea modernă intră în perioada de schimbări semnificative care formează noua ordine mondială, a declarat…
This website uses cookies.