Categories: Comentarii

Mai există loc pentru Rusia în Europa?

Imediat după confirmarea guvernul german în frunte cu Angela Merkel de către Bundestag,  la Moscova s-au înmulţit vizitele reprezentanţilor MAE german. Se presupune că toţi au venit pentru a pune la punct strategia de viitor a Berlinului în privinţa Rusiei.

O asemenea intensificare a contactelor i-a determinat pe unii analişti să vorbească despre începutul unei noi etape în relaţiile dintre cele două ţări. Astfel, directorul filialei ruse a Centrului Carnegie, Dmitri Trenin, a afirmat, într-un articol publicat, că a fost depăşită perioada de înstrăinare dintre Germania şi Rusia. Analistul scria, de asemenea, despre un nou model de relaţii reciproce în regiunile euro-atlantică şi euro-asiatică. Elemente care au stat la baza proiectului realizat de Centrul Cernegie din Moscova, cu susţinerea fondaţiei Zeit. Trenin estimează că pentru menţinerea unui echilibru se impune refacerea relaţiilor cu Occidentul, unde principalul partener al Rusiei este Germania.

Cât de realiste sunt însă aceste speranţe, se întreabă Nezavisimaia gazeta. Altfel spus, cât de adânci sunt divergenţele dintre Moscova şi Berlin pentru ca ele să fie depăşite într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat? Pentru a găsi răspunsul trebuie să facem o scurtă incursiune în trecut, notează NG.

După căderea zidului Berlinului, Germania a jucat pentru Moscova rolul de ghid în tentativele Rusiei de a se integra în comunitatea occidentală, de a crea o Europă mare de la Atlantic la Pacific. Germania s-a transformat într-un foarte important partener comercial şi economic al Rusiei. În discursul său din Bundestag, Vladimir Putin proclama, în 2001, opţiunea europeană a Rusiei, confirmând, de fapt, alegerea făcută de predecesorii săi, Mihail Gorbaciov şi Boris Elţîn.

Se poate discuta la nesfârşit despre cauzele care au condus la îndepărtarea Europei şi Rusiei, dar, potrivit mai multor studii, procesul a început în perioada bombardamentelor NATO din Serbia şi a continuat pe fondul crizelor care s-au succedat în Ucraina. În ceea ce priveşte comportamentul Germaniei, care influenţează în mod categoric politica UE, din punctul de vedere al Rusiei se întrevede o dublă abordare. Iar aici nu poate fi trecută cu vederea extinderea NATO spre est. La acea dată, Der Spiegel a publicat un interviu cu specialistul german pentru ţările est-europene, Thomas Kunze. El spunea că greşeala Occidentului după destrămarea URSS a fost faptul că nu a tratat Rusia ca partener egal. Din contră, Occidentul a ignorat total interesele Rusiei, mai ales în Balcani.

Or, Occidentul le-a dat de înţeles lui Gorbaciov şi Elţîn că, punând capăt războiului rece, va respecta interesele de securitate ale Rusiei. Dar, cum cu ironie nota Kunze, mulţumirea nu reprezintă o categorie politică. În primul rând, Rusia nu se aştepta ca sfera de influenţă a NATO să ajungă până la graniţele ei. Iar pentru Rusia, ultimele evenimente, inclusiv reunirea cu Crimeea, reprezintă consecinţe ale extinderii NATO.

owner

Recent Posts

Putin: Plan de acțiuni în cazul în care Occidentul aprobă atacuri asupra Rusiei

Rusia demonstrează Occidentului care se gândește cum să ajute mai departe Ucraina, că este pregătită…

2 ore ago

Minus unu, minus doi….

Deci, prin decret special al președintelui Ucrainei, a fost demis din funcția sa de comandant…

3 ore ago

Volodin: Acțiunile Parlamentului European duc la un război nuclear global

Apelul adresat de Parlamentul European țărilor UE de a permite Kievului să atace teritoriul Federației…

4 ore ago

Putin: Trebuie acoperit întreg necesarul de drone al armatei

Rusia trebuie să acopere la capacitate maximă necesarul de aparate de zbor fără pilot al…

5 ore ago

FENOMENALUL SUCCES ȘI AUDIENȚA EXPLOZIVĂ A EMISIUNILOR TV ALE JURNALISTULUI GRADU TUDOR PE TEMA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

(pamflet) Ioan POPA     Domnul Gradu Tudor este un jurnalist de televiziune bun profesionist și…

24 de ore ago

Un maestru român de taekwondo a ținut un master class la Orel

Maestrul român de taekwondo de gradul șapte dan Ioan Tiurean, care străbate lumea pe motocicletă,…

o zi ago

This website uses cookies.