Hot News
Cupa Mondială, un pas uriaș pentru a înțelege Rusia
21/06
Analiştii au constatat o scădere a protestelor în Rusia
22/06

De ce crește vârsta de pensionare în Rusia?

Decizia guvernului rus de a crește vârsta de pensionare a stârnit discuții aprige în societate. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că această problemă nu a fost supusă unei largi dezbateri naționale. Toată lumea își aduce aminte de promisiunea lui Putin, că vârsta de pensionare nu va crește atât timp cât el este președinte. Iar opoziția propune organizarea unui referendum, cetățenii sunt chemați la organizarea unor acțiunilor de protest prin toată țara.

Evgheni BELAKOV publică în ziarul Komsomolskaia Pravda răspunsurile la cele mai populare întrebări privind noua reformă a sistemului de pensii

Guvernul a pus capăt dezbaterii îndelungate privind vârsta de pensionare. Mulți experți au afirmat de multă vreme că este timpul să o facem. Acum, decizia este luată: vârsta de pensionare pentru femei va crește de la 55 la 63 de ani, pentru bărbați – de la 60 la 65 de ani. Proiectul de lege trebuie încă aprobat de Duma de Stat. Dar este puțin probabil ca acest lucru să fie dificil, deși sunt posibile unele modificări.

  1. Pe cine vizează?

Aproape pe toți cei care încă nu sunt pensionari. Creșterea va fi treptată, dar va începe deja de anul viitor. Primii care vor simți gustul reformei sunt bărbați născuți în 1959 și femei născute în 1964. Ei nu se vor pensiona în 2019, ci în 2020 – la vârsta de 56 și, respectiv, 61 de ani. și așa gradual, până în anul 2028.

  1. Vor mai rămâne pensiile anticipate?

Absolut nicio modificare nu va avea loc pentru cei care lucrează în industrii periculoase (mineri, metalurgiști și alții.), precum și pentru femei care au născut cinci sau mai mulți copii și alte câteva categorii. Pentru aceștia, vârsta de pensionare nu se va schimba.

Alte categorii preferențiale vor putea să se pensioneze, ca și înainte, înainte de termen. Însă vârsta de pensionare pentru ele va crește, de asemenea, proporțional cu creșterea generală. Un exemplu: dacă un bărbat care lucrează în Nordul Extrem are dreptul să se pensioneze la 55 de ani, acest ”hotar” se va muta la 60 de ani.

Profesorii și lucrătorii medicali își vor păstra înlesnirile de vechime existente. Pentru a obține o pensie anticipată, vor trebui să lucreze timp de 15 până la 30 de ani (în funcție de specialitate). Vârsta de pensionare va crește, de asemenea, în mod proporțional.

  1. Iar militarii?

Pensiile sunt plătite militarilor nu de către Fondul de Pensii, ci de Ministerul Apărării, astfel încât pe ei nu-i vor atinge schimbările.

  1. Vor fi mărite pensiile?

Autoritățile promit să crească pensiile într-un ritm care acoperă inflația. Dacă este în bani, aceasta înseamnă aproximativ 1000 de ruble pe an, ceea ce este de două ori mai mult decât la ora actuală.

„Vom începe indexarea suplimentară din 2019”, a explicat vicepremierul Tatiana Golikova. „Începând cu 1 februarie, pensiile vor crește până la nivelul inflației pentru anul precedent. Și din 1 aprilie vor crește cu suma veniturilor suplimentare ale Fondului de Pensii. Adică, vom începe să majorăm pensiile puțin înainte”. Reamintim: anul trecut, inflația a fost de 2,5%. Potrivit Băncii Centrale, creșterea prețurilor din acest an nu va depăși 4%. Pensia medie în Rusia se ridică acum la 14.400 de ruble (aproape 227 USD). Deci, în 2019 ar trebui să crească la 15 400 de ruble.

  1. Vor primi majorări și pensionarii care mai lucrează?

Nu. Cu câțiva ani în urmă, guvernul a anulat indexarea pensiilor pentru aceștia. În consecință, efectul de creștere a vârstei de pensionare, de asemenea, ei nu-l vor simți. Cel puțin cât timp vor lucra.

Acum, potrivit Fondului de Pensii, aproximativ 12 milioane de persoane pensionate continuă să lucreze. Pensia lor crește doar cu valoarea punctelor de pensie câștigate în ultimul an – o creștere medie de 100-200 de ruble pe an.

  1. De ce totuși crește vârsta de pensionare?

Motivul principal este dezechilibrul din ce în ce mai mare al sistemului de pensii. Numărul de salariați este în scădere, iar numărul pensionarilor, dimpotrivă, crește. Acest lucru este legat de demografie. În primul rând, studiul actual al tineretului este mai lung – până la 23 – 25 de ani. Aceasta reduce durata activității sale de muncă. În al doilea rând, speranța de viață în țară crește. Din 2000, pentru bărbați, aceasta a crescut de la 59 la 67 de ani, iar pentru femei – de la 72 la 78 de ani. Și, conform previziunilor demografilor, va continua să crească.

Sistemul de pensii reprezintă un fel de vase comunicante. Doar proporțiile potrivite vă permit să plătiți pensii mai mari. Un exemplu simplu: la ora actuală, o femeie are în medie o vechime de 30 de ani, iar perioada ei de pensionare ajunge la 26 de ani. O disproporție evidentă. În țările dezvoltate, raportuldintre perioada de muncă și odihna meritată este în medie 2:1.

  1. Care este situația din alte țări?

În majoritatea țărilor dezvoltate, vârsta de pensionare este de 65 de ani și mai mult. Și pentru bărbați și pentru femei. Dacă facem o comparație cu fostele republici sovietice, vedem că, începând cu epoca URSS, acest indicator nu s-a schimbat doar în Rusia și Uzbekistan. În alte țări, această decizie a fost de mult realizată. În medie, în țările CSI, vârsta de pensionare pentru bărbați este de 62,4 ani, iar pentru femei – de 58,7 ani. Și se va ridica.

ÎNTRE TIMP

„Pentru femei, cel mai probabil, vârsta de pensionare va fi redusă la 60 de ani”: în acest fel deputații Dumei de Stat au comentat procedura viitoare de adoptare a proiectului de lege privind pensiile. Proiectul deja a intrat în Duma de Stat. Înainte de aceasta, propunerile guvernamentale au fost discutate în Comisia Tripartită pentru reglementarea relațiilor sociale și de muncă a Rusiei – cu reprezentanți ai mediului de afaceri, adică angajatori, și sindicate.

Cum sa schimbat vârsta de pensionare în alte țări și de ce au decis să o majoreze în Rusia

Primul ministru Dmitri Medvedev a numit această măsură dificilă, dar necesară. Principalele argumente ale autorităților – durata vieții în țară este în creștere. Rușii au început să trăiască mai mult, ceea ce înseamnă că pot lucra mai mult. În plus, în toată lumea lume nu se iese la pensie atât de devreme ca în Rusia.

Foto: kp.ru

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2939333