Hot News
 “Cazul Sobciak”, un film despre și pentru istorie
14/06
Icoana Maicii Domnului „Kazanskaia”
15/06

Cupa Mondială de Fotbal a adus deja o victorie Rusiei 

Cupa Mondială de Fotbal nu este doar un eveniment sportiv, ci și un eveniment politic, scrie ziarul de afaceri Vzgliad. Nu numai în sensul de a promova imaginea reală a Rusiei în lume – ci și ca o ocazie convenabilă pentru întâlniri și negocieri la nivel înalt. În perioada următoare, mulți politicieni din întreaga lume vor veni în Rusia. Ce înseamnă asta pentru Moscova?

Oaspeții campionatului sunt nu numai fanii din întreaga lume – ci și cadre de conducere din întreaga lume. Bineînțeles, campionatul nu este Olimpiada, pentru a cărei ceremonie de deschidere șefi de stat, premieri și miniștri se află într-un număr foarte mare (cum a fost cazul jocurilor de la Sochi acum patru ani). La fotbal, regii, președinții și premierii vin, de regulă, numai atunci când echipa lor ajunge în finală sau semifinală – atunci este deja o sărbătoare națională și este imposibil să fie ignorată. Ei bine, acei lideri care înțeleg că nu trebuie să aștepte ajungerea compatrioților lor în finală vor veni la meciurile obișnuite – pentru a-și susține echipa.

La ultimul campionat, care a avut loc în 2014 în Brazilia, s-a desfășurat chiar și summit-ul BRICS. Și, deși în acea perioadă echipa rusă a fost eliminată deja din luptă, Vladimir Putin s-a dus cu plăcere la meciul final. El a stat lângă Angela Merkel, a cărui echipă a bătut atunci Argentina. Dacă Germania va păstra titlul de campioană de data aceasta nu se știe, dar nu există nicio îndoială că, dacă echipa națională germană va ajunge în finală, Merkel se va vedea din nou lângă Putin.

A promis să vină și Emmanuel Macron – totuși, pentru aceasta francezii trebuie încă să ajuncă cel puțin până în semifinale (mai devreme, e puțin probabil că președintele francez vine în Rusia). Președintele Braziliei, Michel Temer, va veni precis, fără să aștepte finala, în care brazilienii ar putea să nu intre din nou. Dar președintele argentinian Mauricio Macri, deși și-a anulat călătoria în Rusia – țara este în criză financiară, inflația doborând toate recordurile, și de aceea șeful statului va rămâne acasă – cu siguranță își va schimba decizia dacă Argentina va ajunge din nou în finală.

Dar vom afla despre aceasta cam peste lună și, deocamdată, este știut precis în cea mai mare parte despre cei care vor fi la ceremonia de deschidere.

Cel mai semnificativ este faptul că vor veni și liderii acelor țări care nu s-au calificat pentru CM-2018.

Și nu numai din spațiul post-sovietic. Deși acest grup este destul de mare – șapte președinți ai țărilor Uniunii Eurasiatice și CSI – Lukașenko, Nazarbaev, Aliev, Mirziev, Rahmon, Jeenbekov, Dodon, precum și primul ministru al Armeniei și șefii Abhaziei și Osetiei de Sud.

Iar motivele lor sunt clare: demonstrarea relațiilor de alianță cu Rusia.

La fel ca și sosirea delegației chineze, conduse de vicepremierul Sun Chunlan, și a doua persoană din verticala puterii Republicii Populare Democrate Coreene, Kim Yong Nam (care va transmite probabil mesajul lui Kim Jong-un și va povesti despre întâlnirea acestuia cu Trump). Dar prim-ministrul Libanului, președinții Boliviei, Paraguay și Rwanda, ale căror echipe nu sunt prezente în campionat – toți folosesc evenimentul sportiv ca un prilej bun pentru a vizita Rusia și pentru a purta discuții cu Putin.

Și în timp ce libanezul Hariri este un oaspete frecvent al președintelui rus, în timp ce Putin se întâlnește în mod regulat cu bolivianul Morales, liderii rwandezi nu au fost văzuți în Rusia de mult timp. Și în cazul lui Mario Abdo Benitez, președintele ales din Paraguay, este vorba de prima vizită a șefului acestei țări în Rusia, în 200 de ani de existență a Paraguay-ului.

Pentru latino-americani, campionatul este, în general, o sărbătoare foarte mare – și dacă Argentina și Brazilia sunt participanții indispensabili ai acestuia, atunci pentru Panama, care prima dată s-a calificat în faza finală a campionatului, acesta este, pur și simplu, un eveniment istoric. Nu este surprinzător că președintele republicii, Juan Carlos Varela, va fi de față la meciurile echipei sale din Rusia.

Și africanii sunt, de asemenea, fericiți – deși joacă ceva mai slab decât latino-americanii. Prin urmare, tot continentul negru este reprezentat în turneul final de numai două echipe. Președintele Senegalului, Maki Sall, chiar a luat vacanță pentru a-și însoți echipa, iar președintele nigerian Mohamad Bukhari nu a luat măsuri atât de radicale – totuși, cea mai mare țară a continentului, cu aproape 200 de milioane de locuitori, nu poate fi lăsată atât de mult timp. Cu toate acestea, președintele în vârstă de 75 de ani intenționează să vină la Moscova într-o vizită, iar aceasta ar putea coincide cu momentul Cupei Mondiale.

Asia de Est nu este, de asemenea, foarte bine reprezentată la campionat – doar două echipe – dar reprezentarea politică va fi la un nivel potrivit. Președintele Coreei de Sud, Moon Jae Ying, va sosi într-o săptămână – și într-o vizită oficială). Japonia va fi reprezentată atât la nivel ministerial (însă nu și la nivelul de prim-ministru – domnul Abe vine atât de frecvent în Rusia, încât americanii devin din ce în ce nervoși), cât și  cel imperial – va veni președintele onorific al Asociației Japoneze de Fotbal, Prințesa Takamado.

Monarhiile europene vor fi reprezentate cu precizie de regele Belgiei – dar dacă în finală, de exemplu, va ajunge și Spania, poate fi așteptat și regele Felipe. Vor veni, de asemenea, președintele Elveției și un număr de europeni de orientare de dreapta. Astfel, din partea Austriei va fi prezent vice-cancelarul Strache (Partidul austriac al Libertății), iar din partea Germaniei, ministrul de Interne, Seehofer (fost premier bavarez). Ambii sunt cunoscuți ca susținători ai relansării relațiilor UE cu Rusia, deci călătoriile lor reprezintă, de asemenea, un gest politic clar. Este păcat că echipa italiană nu a ajuns la Cupa Mondială, altfel vicepremierul italian, Mateo Salvini, le-ar fi ținut companie.

Secretarul general al ONU, Gutierrez, își folosește cu succes poziția oficială – va vizita campionatul ca șef al acestei organizații internaționale și va ține pumnii pentru Portugalia sa nativă (al cărei prim-ministru a fost vreme de mulți ani).

Da, de boicotul campionatului pe care autoritățile britanice au vrut să-l declare ca răspuns la cazul Skripal, nu se gândește nimeni altul decât ele. Delegația britanică nu va veni (or, prințul William, care conduce asociația de fotbal ar fi putut să vină), iar restul lumii, cu excepția Islandei și Ucrainei, nu a sprijinit Londra în acest demers. Britanicii, apropo, de data aceasta sunt foarte puțin reprezentați și în plan fotbalistic – din cele patru echipe ale lor, de data asta doar una s-a calificat la turneul final. De fapt, este însăși echipa Angliei.

Dar cei care, în mod neașteptat, sunt foarte numeroși în acest campionat, sunt reprezentanți ai țărilor islamice – mai recent, fiind și mai exotici decât africanii. Este vorba de chiar cinci echipe musulmane – Egipt, Tunisia, Maroc, Arabia Saudită și Iran. Secretul este simplu – primele trei țări aparțin teritorial Africii și s-au calificat din partea continentului negru. După ce și-a înghesuit vecinii din sud, Regele Marocului a venit anul trecut în Rusia – deci dacă nu va exista un miracol, iar echipa lui nu va ajunge în finală, nu ar trebui să așteptăm venirea sa. La fel ca și a președintelui de 91 de ani al Tunisiei, es- Sebsi.

Chiar două echipe islamice au nimerit în aceeași grupă cu Rusia. Și dacă președintele egiptean, mareșalul în rettragere el- Sisi s-a limitat să cheme echipa națională „de a-și face oamenii fericiți”, atunci prințul moștenitor saudit Mohammed participă personal la ceremonia de deschidere a turneului. Pentru un conducătorul efectiv al celei mai bogate țări din lumea islamică, aceasta va fi deja a cincea vizită în trei ani în Rusia.

Așadar, pentru unii dintre cei mai puternici din lume, acest campionat de fotbal este o ocazie bună pentru a se vedea cu Vladimir Putin. Și pentru a discuta cu el o varietate de probleme – de la cooperarea militară la problema coreeană, de la războiul din Siria până la prețul petrolului. Indiferent cine câștigă pe terenul de fotbal – pe plan geopolitic, Rusia este în câștig clar.

Vzgliad

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2937257