Hot News
Aleksandr Nikulin: Rusia se pustieşte din interior
12/06
Putin a povestit cum şi-a scris cererea de demisie
12/06

“Baloane” pentru coordonarea trupelor militare

Ministerul Apărării vrea să cumpere aerostate pe care să le folosească la retransmiterea semnalelor de comunicații și coordonarea trupelor armate. “Testele au demonstrat ca aceste sisteme pot fi utilizate 24 din 24 de ore, în diferite zone climatice ale tarii”, au declarat pentru Interfax surse bine informate.

Potrivit acestora, sistemul a trecut cu succes testele de stat, a intrat în dotarea forțelor militare și va fi produs în serie. “Este un sistem mobil plutitor principial nou. Dispozitivul de susținere nu are analog în lume”, a subliniat interlocutorul agenţiei menţionate. Conform informaţiilor apărute în spaţiul public, aerostatul a fost elaborat de concernul “Vega”.

În urmă cu aproape un an şi jumătate, Gazeta.ru anunţa intenţia Ministerului rus al Apărării de a folosi aerostate în scopuri militare. Tot atunci, cotidianul “Izvestia” menţiona că ministerul a adoptat conceptul de dezvoltare a tehnologiilor plutitoare – dirijabile, aerostate şi baloane -, program prevăzut până în 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2939333