Hot News
Rușii se tem că nu vor prinde pensia
08/06
Un guvernator rus ştie unde trebuie căutat succesorul lui Putin
09/06

Putin a ajuns în China

Preşedintele Vladimir Putin a ajuns vineri la Beijing, unde va petrece următoarele trei zile si unde, printre altele, va avea convorbiri cu liderul chinez, Xi Jinping. Cei doi vor semna, de asemenea, o declaraţie comună.

Se preconizează, totodată, încheierea mai multor documente bilaterale, interstatale şi comerciale care vizează colaborarea în domenii precum schimbul de mărfuri, cosmos, protecţia proprietăţii intelectuale, etc. După discuţiile de la Beijing, şeful statului rus, va participa la summitul Organizaţiei de colaborare de la Shanghai.

China reprezintă unul dintre principalii parteneri ai Rusiei pe arena internaţională. Poziţiile Moscovei şi Beijingului pe teme esenţiale de politică mondială, inclusiv situaţia din Ucraina, Peninsula coreeană, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord coincid sau sunt foarte apropiate, scrie RIA Novosti.

Schimburile comerciale dintre cele două state au crescut, în primele cinci luni ale anului în curs cu 26,9% comparativ cu perioada similară din 2017. Volumul total al comerţului bilateral după primele cinci luni s-a cifrat la 40,67 miliarde dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2939351